Versetul zilei

21 decembrie 2012

Hrana ta zilnica!

21 Decembrie Iosua 15.20... 63; 16.1-10
Sosise mult-aşteptatul moment ca Israel să intre în stăpânirea moştenirii lor. Iuda îşi primeşte cel dintâi partea, detaliindu-se cetate cu cetate, ca pentru a sublinia grija pe care o manifestă DOMNUL pentru fiecare petic de pământ din această ţară care Ii aparţine. Să avem şi noi o viziune din ce în ce mai cuprinzătoare asupra poporului lui Dumnezeu, în special pentru a-i include în rugăciunile noastre.
Vai, la sfârşitul fiecărei delimitări vom găsi câte o restricţie, câte un „dar". Victoria nu este completă. Iuda nu ajunge să-i deposedeze pe iebusiţi (v. 63). Până în zilele lui David, aceştia vor păstra un loc întărit în Ierusalim: fortăreaţa Sionului (2 Samuel 5.6).
Nici Efraim nu poate să-i izgonească pe canaanitii din Ghezer (16.10).
Siliţi să plătească tribut, aceşti înfrânţi vor fi ei chiar inofensivi?
Dimpotrivă, după cuvântul lui Moise, vor constitui curse în mijlocul lui Israel, antrenându-i pe aceştia la rău şi la idolatrie. Ce se întâmplă cu inimile noastre, dragi copii ai lui Dumnezeu? Nu tolerăm noi în vieţile noastre anumiţi vrăjmaşi care nu ne par deloc periculoşi? Suntem obişnuiţi cu prezenţa lor; ne-ar fi greu să-i judecăm. Fie ca Domnul să ne dea curajul să o facem, astfel ca numai El singur să domnească peste inima noastră! (Romani 6.12 ...).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu