Versetul zilei

12 februarie 2013

Hrana ta zilnica !



12 Februarie
1 Samuel 2.12-26
Aşa cum promisese, Ana s-a despărţit de fiul ei, care de atunci încolo a locuit cu Eli la Şilo, în prezenţa Domnului. Să remarcăm contrastul dintre acest mic copil care slujea şi fiii lui Eli, deja adulţi, care, prin purtarea lor rea, constituiau o ruşine pentru preoţie. Ce exemplu rău dădeau ei întregului popor şi, în particular, micului Samuel care-i vedea în fiecare zi! Voi, care sunteţi vârstnici, trebuie să fiţi atenţi la exemplul pe care îl daţi celor mai tineri, care vă observă. Amintiţi-vă de aceste cuvinte solemne ale Domnului din Matei 18.6: „Oricui va face să se poticnească unul singur din aceşti micuţi care cred în Mine, îi este de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie scufundat în adâncul mării". Iar în ce vă priveşte pe voi, cei tineri, nu vă lăsaţi influenţaţi de comportamentul rău al unora mai în vârstă, care se numesc pe ei înşişi creştini. Priviţi la Domnul Isus!
Din această istorie frumoasă a lui Israel putem lua pentru noi adevărul că şi un copil mic poate să-I servească Domnului; mai mult, că la această vârstă el poate fi asemenea lui Isus (comp. v. 26 cu Luca 2.52).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu