Versetul zilei

7 mai 2013

Hrana ta zilnica !

7 Mai
2 Samuel 22.1-19

Ultimii vrăjmaşi ai împăratului au fost nimiciţi. Asemenea lui Israel după trecerea Mării Roşii (la care se referă v. 16), a Deborei şi a lui Barac după victoria lor, precum şi a Anei după ce i s-a răspuns la rugăciune, David poate celebra acum scăparea pe care i-a dat-o Domnul. În cântare, el îi mulţumeşte Mântuitorului său (v. 3). Oare ne exprimăm şi noi mulţumirea în cântări? În strângerile împreună sau în cercul familiei, fără îndoială! Dar de ce n-am face-o şi când suntem singuri?
Cântarea aceasta repetă o mare parte a Psalmului 18. Şi, ca toţi psalmii, merge mult dincolo de experienţele celui care a compus-o. Ce sunt, de fapt, suferinţele lui David, în comparaţie cu cele ale Domnului? Ce sunt violenţa şi răutatea lui Saul, în comparaţie cu ura lui Satan, „omul tare"? Satan a încercat să-L facă pe Isus să Se teamă prin perspectiva mâniei lui Dumnezeu (care avea să-L facă pe El păcat în locul nostru), apoi să-L prindă în „laţurile morţii" (v. 6). Dar, în Ghetsimani, Domnul Hristos a fost ascultat „datorită temerii Sale evlavioase" (Evrei 5.7). Cu certitudine, Dumnezeu nu-L putea cruţa pe Fiul Său de încercarea crucii, nici „să facă să treacă de la El paharul". Cu toate acestea însă, Dumnezeu I-a răspuns, scăpându-L de „vrăjmaşul cel puternic", diavolul (v. 18), şi scoţându-L (prin înviere) din acele „ape mari" (v. 17), din teribilele „valuri ale morţit (v. 15).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu