Versetul zilei

15 iunie 2013

Hrana ta zilnica !

15 Iunie
1 Impăraţi 15.9-24
După Abiiam, fiul său Asa îi ia locul pe tronul lui Iuda. Domnia lui este lungă, contrastând cu cele două care au precedat-o! Asa a făcut „ce era drept” în ochii Domnului" (v. 11). Şi a face ce este drept constă mai întâi în a smulge, a îndepărta, a distruge, a arde. Atitudine cu atât mai curajoasă şi mai dificilă, cu cât implică împotrivirea faţă de propria-i bunică, Maaca (v. 2), o închinătoare la idoli! Cunoaştem cuvintele Domnului, „Cine iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine" (Matei 10.37).
Încă de pe timpul lui Asa, sunt numeroşi tinerii convertiţi care a trebuit şi încă trebuie să adopte o poziţie fermă în propria familie! Cât de privilegiaţi sunt, pe de altă parte, cei ai căror părinţi îi încurajează şi le dau exemplu. Să ne gândim la acest tânăr împărat ai cărui tată, bunic şi bunică nu i-au oferit decât un trist exemplu! Ce dureroasă constatare: sfârşitul domniei lui Asa nu rămâne la înălţimea începutului ei! În loc să caute la Domnul ajutor contra lui Baeşa, el îşi găseşte sprijinul în Ben-Hadad. Cartea 2 Cronici (cap. 16) ne permite să ne întoarcem cu detalii la această domnie şi la învăţămintele pe care le implică pentru noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu