Versetul zilei

12 octombrie 2013

Hrana ta zilnica!

12 Octombrie
2 Cronici 16.1-14

Versetul 11 face distincţie între „cele dintâi fapte ale lui Asa, care erau plăcute lui Dumnezeu, şi „cele de pe urmă" care, în mod trist, erau rele.
Baeşa, împăratul lui Israel, gelos să-i vadă pe mulţi dintre supuşii lui trecând în ţara lui Iuda (15.9), construieşte o cetate întărită, ca să-i împiedice. Apoi Asa, în loc să privească spre Domnul ca să oprească lucrarea lui Baeşa, face o alianţă păgână, cu Siria. Politică inteligentă la prima vedere, de vreme ce a început prin a produce efectul dorit! Însă Dumnezeu nu vede lucrurile în acelaşi fel şi-1 mustră pe împărat prin intermediul unui profet. Lipsa lui de încredere - şi de ţinere de minte (v. 8) - îl va priva pe Asa de o victorie asupra sirienilor. Iritat că a lăsat să-i scape o ocazie atât de bună şi lezat în amorul propriu, Asa îl aruncă în închisoare pe cel care-i devenise vrăjmaş pentru că-i spusese adevărul (Galateni 4.16) şi-i asupreşte pe unii din popor. Dumnezeu îl disciplinează printr-o boală dureroasă. În zadar! Continuă să se sprijine tot pe oameni în loc să se bazeze pe Dumnezeu şi, în mod trist, moare fără să fi învăţat această ultimă lecţie. Timp de treizeci şi cinci de ani din patruzeci, Asa umblase cu Dumnezeu. I-ar mai fi trebuit câţiva ani ca să-şi sfârşească viaţa bine. Să-I cerem Domnului să ne păstreze drepţi pe cale până în ultima zi a vieţii noastre (2 Timotei 1.12; 4.18).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu