Versetul zilei

30 martie 2013

Hrana ta zilnica !

30 Martie
1 Samuel 12.13-25

Probabil că este dificil pentru noi să înţelegem caracterul lui Saul. Cum se pot împăca aceste regrete, aceste promisiuni şi aceste manifestări de afecţiune cu implacabilitatea reînnoită cu care-1 urmăreşte pe David ca să-1 nimicească?
 Nu trebuie să confundăm niciodată credinţa cu sentimentalismul. Acesta din urmă este în stare să verse lacrimi din abundenţă, să repete fără o convingere adevărată: „am păcătuit" (15.30; 26.21) şi să-şi ia cele mai solemne angajamente. Dar conştiinţa nu este atinsă, iar dovada stă în faptul că fructele nu durează. Saul este un om superficial, plin de emoţii, dar lipsit de puterea de a-şi pune în aplicare hotărârile bune, pentru că nu are credinţă.
Câtă demnitate păstrează David, în pofida umilinţei lui! Cu toate că este hărţuit ca „o potârniche în munţi", toate lucrurile arată că el este stăpânul situaţiei. El îl mustră pe Abner şi, cu fermitate, îi pune lui Saul întrebări pătrunzătoare, la care acesta nu poate da nici un răspuns (v. 18).
Astfel, inimile ne sunt din nou îndreptate spre Acela care, după ce a fost umilit, batjocorit şi respins, „va fi înălţat şi va fi ridicat şi va fi foarte sus". Şi se adaugă: „înaintea Lui împăraţii îşi vor închide gura"- Is 52.13-15.

29 martie 2013

Crucea care ne-a salvat !

Zilele acestea, crestinatatea catolica comemoreaza una dintre cele mai importante sarbatori ale crestinatatii, invierea Domnului Isus. Intrand in aceste sarbatori sfinte, nu poti sa nu te duci cu gandul la toata suferinta de care a avut parte Fiul lui Dumnezeu, Fiul Isus Hristos.
In urma cu mii de ani, Mantuitorul a trebuit sa indure  cea mai cruda suferinta care a existat vreodata, si sa treaca prin cea mai mare umilinta, CRUCEA.
Inainte de a urca pe cruce, Fiul si-a rugat Tatal, daca este cu putinta sa Il scuteasca de toate aceste suferinte, dar nu a fost cu putinta. Cu inima sfasiata de durere, Tatal Isi abandoneaza Fiul.Cred ca este cel mai dureros moment, atat pentru Tata, cat si pentru Fiu. Cel mai dureros portret !
Dumnezeu Isi paraseste Fiul si Fiul  simte durerea din inima, fiind parasit !
A trebuit sa Il trimita din Slava Ceresca, pentru mine si pentru tine, de dragul tau si de dragul meu, ca sa putem fi iertati de pacate.
Ce merit am eu...?
Eu, care meritam pedeapsa, sa primesc gratierea? De ce...?
Pentru ca m-a iubit !
Crucea, locul in care Isus a fost pedepsit fara ca sa aibe vreun cusur. 
Crucea este locul in care sangele LUI a spalat orice vina, fie ea cat de mare.Nimeni nu se poate mantui si nu poate primi mantuirea decat trecand pe la cruce si insasi crucea este dovada incontestabila ca nu putem face acest lucru singuri. Multora, crucea pare o nebunie, dar pentru cei care au inteles pretul platit la cruce, crucea este locul unde noi am renascut.
Doamne iti multumim pentru crucea purtata, multumim ca prin sangele varsat la cruce, am primit iertare, multumim ca ai acceptat sa fii umilit,
 multumim pentru  sacrificiul facut.
Doresc sarbatori binecuvantate, celor care in aceste zile  sarbatoresc invierea Domnului.
Trecand pe la cruce, pacea si bucuria sa va inunde inima.
Sarbatori binecuvantate !




Hrana ta zilnica !

29 Martie
1 Samuel 26.1-12

Generozitatea lui David din cap. 24 păruse în final să atingă inima lui Saul. Dar, vai, nu există la el nici o dovadă de pocăinţă adevărată! 
Denunţarea laşă a zifiţilor, care încearcă să se facă bine văzuţi de Saul, îl trimite pe răutăciosul împărat prin ţară, împotriva celui care într-o zi îi va lua locul. Psalmul 54, scris cu această ocazie, ne lasă să înţelegem cât de dureros a fost pentru David acest act josnic al zifiţilor. El imploră ajutorul lui Dumnezeu împotriva oamenilor cruzi care caută să-i ia viaţa; ei nu L-au pus pe Dumnezeu înaintea lor (Psalmul 54.3), însă David îl cheamă şi, ca răspuns la rugăciune, Dumnezeu îşi protejează unsul şi-i oferă o nouă ocazie de a-şi arăta curăţia intenţiilor faţă de Saul. O expediţie nocturnă pune în mâinile lui David suliţa cu care, în două împrejurări, împăratul ucigaş încercase să-1 omoare. Un singur cuvânt ar fi fost suficient: ... Abişai îl aştepta. Însă şi de această dată îndurarea îi opreşte braţul.
Oare nu tocmai astfel a acţionat şi Modelul nostru desăvârşit? (vezi ca expl. Lc.9.54). Isus a pus în practică ceea ce-i învăţase mai înainte pe ucenici: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc ... Fiţi deci îndurători ... nu judecaţi ... nu condamnaţi" (Luca 6.27, 36, 37). Să punem şi noi în practică cu atât mai mult aceste cuvinte ale Domnului Isus!

28 martie 2013

Important...dar mult mai important !

Am mai spus-o cu ceva timp timp in urma, viata noastra este asemeni unei funii impletita cu bucurii, dar si necazuri, satisfactii dar si insuccese, intru-un cuvant este un sir de probleme, mici sau mari...de lucruri importante sau mai putin importante, dar indiferent de dimensiunea lor, este important sa stim ce este intr-adevar important si ce este prioritar in viata noastra.
Acuma, daca privim din perspectiva biblica, o sa vedem ca ordinea si importanta difera  fata de cum gandim noi, oamenii.
Din perspectiva noastra este important sa fim fericiti noi, dar  este mult mai important sa ii facem pe cei din jurul nostru fericiti.
Este important si este asa de bine cand nu avem incercari, dar este si mai important ca in aceste incercari sa fim mai mult decat biruitori.
Este important ca Dumnezeu sa tina seama de dorintele noastre, dar este si mai important sa tinem noi seama de dorintele lui Dumnezeu. 
Important este ce zic oamenii despre noi, dar si mai important este ce zice Dumnezeu despre noi.
Este important sa citim Scriptura, dar este si mai important sa punem toate invataturile ei in practica zi cu zi.
Este minunat sa se implineasca voia noastra, dar este extraordinar sa se faca voia Domnului. 
Este minunat sa traim ani multi, dar este si mai minunat sa ii traim pentru Hristos.

Doamne ajuta-ne sa vedem intotdeauna  din perspectiva Biblica importanta tuturor acestor lucruri.

Botez ELIM !

Duminica dimineata 28.04.2013 incepand cu ora 10, Biserica Penticostala ELIM, imbraca din nou haina de sarbatoare. 
 
La bucuria noastra sunteti asteptati si dumneavoastra a  lua parte, deoarece va avea loc un botez Nou Testamental, unde alte suflete dornice sa isi predea viata in mana Domnului, vor incheia legamant cu EL in apa botezului.
Suntem constienti ca totul se datoreaza doar Harului Sau.
Noi nu facem altceva decat raspandim Evanghelia, dar Domnul  este Acela care lucreaza la inima lor si mantuieste sufletele.
 
"Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu"  Corinteni 3:5-9
 
Multumim inca de pe acum pentru  toate aceste lucruri pe care le face in mijlocul nostru. Serviciul va fi transmis live pe http://www.elimtimisoara.ro/

Atentie...se schimba ora !!!

Desi mai sunt doua zile pana se schimba ora ...astazi de dimineata, sotul a schimbat-o fara sa vrea...(bineinteles...din greseala)...asa ca toata familia ne-am trezit cu o ora mai devreme, ba mai mult, el chiar a plecat la servici cu o ora mai devreme....noi fiind mai lenesi...am mai zabovit, dar slava Domnului ca a fost in beneficiul nostru...pentru ca de fapt am realizat...cat era ora in realitate.
 Asa ca...eu sunt deja obisnuita  sa dorm mai putin,  dar va anunt ca  weekend-ul acesta si voi o sa dormiti mai  puțin, deoarece România trece  la ora de vară. 
 
Schimbarea  orei va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică (30 spre 31 martie 2013), atunci când ora 03:00 devine ora 04:00.

JURNALUL UNEI BIBLII !



IANUARIE
Am fost foarte ocupata. Majoritatea membrilor din familie au hotarat sa ma citeasca in fiecare zi in acest an. Au tras de mine primele doua saptamani intr-o parte si-n alta…apoi m-au uitat.

FEBRUARIE
Proprietarul meu m-a folosit pentru cateva minute saptamana aceasta. A avut o disputa cu cineva si a cautat cateva referinte biblice sa-l contrazica.
Intr-o seara m-au cautat si adolescentii familiei (a doua zi aveau examene).

MARTIE
Bine ca a venit bunicul familiei in vizita. M-a tinut aproape o ora in brate impartasind familiei din sfaturile mele.

APRILIE
Am avut o zi foarte ocupata. Proprietarul meu a fost numit “conducator” peste ceva si…s-a apropiat de mine cica “pentru calauzire”.
Oricum ma pregatesc sa merg pentru prima data anul acesta la Biserica, de Pasti.

MAI
Am ceva verdeata intre paginile mele.
Au aparut primele flori si …s-au gandit ca ar fi bine sa preseze cateva.

IUNIE
Sunt ravasita. Una din fetele familiei se marita. M-au aruncat de colo-colo sub toate cele si…e clar ca ii incurc.

IULIE
M-au pus intr-o geanta de calatorie. Banuiesc ca plecam in vacanta. As fi preferat sa raman acasa decat sa zac o luna in geanta aceea…

AUGUST
Sunt tot in geanta.

SEPTEMBRIE
Din nou acasa la locul meu. In sfarsit am companie vreo doua carti de dragoste, cateva romane politiste si chiar ….videocasete.
Uneori as vrea sa am si eu difuzoare. Ce n-as da sa fiu si eu ca si cele de la combina muzicala sau TV, dar….nu sunt bagata-n seama…

OCTOMBRIE
Astazi m-au cautat prin casa si m-au folosit. Cineva din familie a cazut la pat, bolnav. M-au asezat in mijlocul mesei din sufragerie, deschisa.
Cred ca urmeaza sa vina pastorul in vizita.

NOIEMBRIE
Inapoi la locul meu.

DECEMBRIE
Se pregatesc de Craciun. M-au ingropat sub beteala, hartie de impachetat si…cadouri…
Ce ar scrie Biblia ta daca ar trebui sa scrie un  jurnal?

Hrana ta zilnica !

28 Martie
1 Samuel 25.32-44

În timp ce Nabal petrece ca un împărat (după ce-1 respinsese şi-1 insultase pe adevăratul împărat), Dumnezeu însuşi îl loveşte. Nu pierdem nimic dacă-L lăsăm pe Dumnezeu să acţioneze pentru noi.
Abigail, femeie a credinţei, se distinge prin bunul ei simţ, prin agerimea ei (se grăbeşte: v. 18, 23, 42), prin umilinţa ei, prin devotamentul ei. „Când Domnul ... te va pune conducător, ... adu-ţi aminte de roaba ta", îi ceruse ea (v. 30, 31; compară cu rugămintea tâlharului din Luca 23.42).
Abigail primeşte un răspuns care-i întrece toate aşteptările: David o face acum soţia lui. Şi, fără nici un regret, ea îşi părăseşte averile pământeşti pentru a împărtăşi în peşteri şi în deserturi soarta împăratului respins. Căsătorită anterior cu un neghiob, ea devine însoţitoarea fericită a „omului iubit": acum, în suferinţele lui, dar după aceea, în împărăţia lui! 
Ce frumoasă imagine a Adunării, Mireasa lui Hristos, care împărtăşeşte poziţia Domnului ei, astăzi necunoscută şi respinsă de lume, cum este şi El însuşi, mâine ca să împărătească cu El în glorie! „Dacă răbdăm, vom şi împăraţi împreună", ni se aminteşte în 2 Tim. 2.12 (vezi şi Rom.8.17).

27 martie 2013

Cine este Dumnezeu ?

Citind Biblia, gasim multe moduri in care este prezentat DUMNEZEU ! 
Am cautat in mod deosebit sa vad care mai sunt denumirile care II sunt atribuite lui Dumnezeu.
Sunt uimita ce Dumnezeu maret am !

DUMNEZEUL LUI AVRAAM, ISAAC SI IACOV!
„Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii.”
Matei 22:32
DUMNEZEUL CEL  PREAINALT !
Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului
Geneza 14:19
DUMNEZEUL CEL ATOTPUTERNIC !
 Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic.
Geneza 35:11  
DUMNEZEUL CERULUI !
Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor. 
 Apocalipsa 16:11
DUMNEZEUL LUI ISRAEL !
Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel, El trece pe ceruri ca să-ţi vină în ajutor, trece cu măreţie pe nori.
Deuteronom 33:26
DUMNEZEUL OSTIRILOR !
Ridică-ne, Dumnezeul oştirilor! Fă să strălucească faţa Ta, şi vom fi scăpaţi!
Psalmul 80:7 
DUMNEZEUL CEL VIU !
Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?
Psalmul 42:2
DUMNEZEUL MANTUIRII !
Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta.
Psalmul 51:14
DUMNEZEUL CEL PREABUN!
O, tăria mea! Pe Tine Te voi lăuda, căci Dumnezeu, Dumnezeul meu cel preabun, este turnul meu de scăpare.
Psalmul 59:17
DUMNEZEUL IZBAVIRILOR !
Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbăvirilor, şi Domnul Dumnezeu ne poate scăpa de moarte.
Psalmul 68:20 
DUMNEZEUL CARE FACE MINUNI !
 Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, bogat în fapte de laudă, şi făcător de minuni?
Exod  15:11
DUMNEZEUL ADEVARULUI !
Aşa că, cine se va binecuvânta în ţară se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.
Isaia 65:16
DUMNEZEUL ORICAREI FAPTURI !
„Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?”
Ieremia 32:27
DUMNEZEUL ORICAREI MANGAIERI !
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri,
2 Corinteni 1:3
 DUMNEZEUL SLAVEI ! 
Ştefan a răspuns: „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran.
Faptele apostolilor 7:2
 DUMNEZEUL PACII !
Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,
 Evrei 13:20
DUMNEZEUL RABDARII !
Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus;
Romani 15:5
DUMNEZEUL DRAGOSTEI ! 
Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvârşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.
2 Corinteni 13:11
DUMNEZEUL ORICARUI  HAR !
Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.
 1 Petru 5:10
DUMNEZEUL NADEJDII !
Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde! 
Romani 15:13
DUMNEZEUL LOR !
 Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
Apocalipsa 21:3
DUMNEZEUL PARINTILOR NOSTRI ! 
Noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre.
 Deuteronomul 26:7
DUMNEZEUL  MEU !
Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.
Exodul 15:2
DUMNEZEUL TAU !
El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
Luca 10:27
DUMNEZEUL NOSTRU !
Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru cel atotputernic a început să împărăţească.
Apocalipsa 19:6


Invitatie !

Incepand de joi, 28.03.2013  si pana duminica 31.03.2013, 
Biserica Penticostala ELIM din Timisoara, organizeaza servicii de evanghelizare si rugaciune pentru vindecarea bolnavilor.
Sunteti invitati a lua parte la aceste seri speciale, bucurandu-ne impreuna alaturi de invitatii nostri:
pastor VIRGIL NEAG, EMA SI CRISTI REPEDE, 
ALIN SI FLORINA JIVAN.
Dumnezeu sa se foloseasca de ei, sa le dea o ungere divina, si Duhul Sfant sa isi faca lucrarea pe deplin.
Serviciile pot fi urmarite si live pe http://www.elim.ro/

„Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi:
orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Matei 11:4-5

HRANA TA ZILNICA !

27 Martie
1 Samuel 25.18-31

„Îmi întorc rău pentru bine", va putea spune David în Psalmul 35.12. Este tocmai ceea ce făcea Nabal. Saul făcuse deja aceasta, cum el însuşi a înţeles în capitolul precedent: „Tu eşti mai drept decât mine; pentru că tu mi-ai întors bine, iar eu ţi-am întors rău" (24.17). De data aceasta însă, David nu întoarce un bine. într-o izbucnire de mânie, căpetenia ofensată şi-a încins spada pentru răzbunare. Acum David nu se mai aseamănă Modelului perfect care, „fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu ameninţa, ci Se încredinţa pe Sine în mâinile Celui care judecă drept" (1 Petru 2.23).
în casa lui Nabal, înţelepciunea şi prostia locuiau alături. Prostia s-a arătat prin gura necredinciosului Nabal (al cărui nume înseamnă nebun şi pe care l-am comparat deja cu nebunul din Luca 12). Acum înţelepciunea intervine la rândul ei prin credinţa Abigailei, o femeie înţeleaptă (v. 3). Cu daruri, ea vine să-1 întâlnească pe cel pe care-1 recunoaşte ca fiind unsul Domnului. Cade cu faţa la pământ, îşi mărturiseşte nevrednicia şi preamăreşte gloriile prezente şi viitoare pe care credinţa ei le discerne în împăratul după inima lui Dumnezeu. Vedem cum prostia şi necredinţa merg mână în mână, la fel cum adevărata înţelepciune este nedespărţită de credinţă.

26 martie 2013

Socant.....!

O stire cat se poate de socanta...ce preocupari au unii....

Un adept al creationismului ofera o recompensa de 10.000 de dolari oricarei persoane care va demonstra in fata unui judecator ca interpretarea literala a Cartii Genezei este falsa.

Un gand...

Fericirea te face dulce, încercările te fac puternic, regretele te fac uman, eşecurile te fac umil, succesul te face să străluceşti, Dumnezeu te face să continui.
                                        Mahatma Gandhi

Vorbirea noastra !

Daca ieri am vazut, ca fiecare  vorba pe care o  rostim trebuie sa fie adevarata si mai mult decat atat, fiecare promisiune facuta  trebuie sa o si ducem la indeplinire, astazi as vrea sa vedem cum trebuie sa vorbim.
Sunt momente in care trebuie sa stim sa spunem, dar trebuie sa stim si cand sa spunem.
In orice situatie, oriunde si oricand , trebuie sa vorbim cuvintele lui Dumnezeu.
 Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu.1 Petru 4:11
Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.Efeseni 5:19
1. Ce spunem CE trebuie! 
Dar ce trebuie spus? Intotdeauna trebuie spus adevarul ! 
De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.  Efeseni 4:25
2. Sa spunem CUM trebuie !

Cum trebuie? Trebuie spus adevarul...." IN DRAGOSTE"
...ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Efeseni 4:15

3. Sa spunem CUI trebuie !
Cui trebuie spus...? Lucruri care nu zidesc, nu are rost sa le spunem.
Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice. Romani 14:1 
Si aici as mai adauga un verset care se refera la relatia dintre cei credinciosi si necredinciosi.
Suntem datori sa le spunem , dar daca vedem ca nu avem cui...e mai bine sa ne oprim.
Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă.Matei 7:6

4.Sa spunem cand trebuie !

Cand trebuie spus...? Dupa ce ascultam si dupa ce gandim.
Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea. Prov.18:13
 Inima celui neprihănit se gândeşte ce să răspundă, dar gura celor răi împroaşcă răutăţi.  Prov.15:28
Aici este binevenita expresia din batrani: "uneori tacerea este ca mierea".
Sa nu uitam ceea ce a spus inteleptul Solomon:"toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui" Ecles.3:1
Domnul sa ne dea intelepciune sa stim ce sa vorbim, cum sa vorbim, cui sa vorbim si cand sa vorbim ! 

Hrana ta zilnica !

26 Martie
1Samuel 10.1-17

Samuel moare şi, odată cu el, încetează şi rugăciunile pe care le înalţă cu credincioşie lui Dumnezeu în favoarea poporului (12.23). Moise şi Samuel sunt două exemple sublime de mijlocitori (Ieremia 15.1). Totdeauna este un fapt solemn când Dumnezeu ia la Sine pe un om
al rugăciunii, bărbat sau femeie, când o voce este curmată... probabil după ce s-a rugat mult pentru noi. Dar mijlocirea Domnului nu va înceta, „El trăind pururea ca să mijlocească" pentru noi
 (Evrei 7.25).
David, adevăratul împărat, salvatorul lui Israel, se găseşte în mijlocul poporului lui asemenea unui păstor credincios. El a vegheat asupra turmelor bogatului Nabal cu aceeaşi grijă cu care veghease odinioară asupra celor proprii. Acum îşi trimite tinerii însoţitori la casa omului acestuia cu un mesaj de pace (v. 6; vezi şi Luca 10.5). Dar Nabal nu-1 cunoaşte pe David şi-1 tratează cu dispreţ (v. 10). Nabal este ca acei farisei care au spus despre Isus: „Pe Acesta nu-L ştim de unde este" (Ioan 9.29). Nabal îl respinge pe adevăratul împărat şi pe mesagerii lui. Şi faptul acesta confirmă declaraţia pe care Domnul a fâcut-o ucenicilor Săi: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă respinge pe voi, pe Mine Mă respinge" (Luca 10.16).
În plus, asemeni bogatului „nebun" din Luca 12.16-20, Nabal îşi atribuie tot ceea ce Dumnezeu i-a pus în mâini: „pâinea mea", „apa mea(v.11), „carnea mea" etc (v.l 1).

25 martie 2013

Ce fel de vorbire avem?

Ce reprezinta juramantul pentru tine?
Care este modul tau de vorbire?

De multe ori aud in jurul meu, si imi amintesc in copilarie cand eram la scoala, auzeam colegii cu urmatoarea expresie: "jur ca..." sau "jur pe". Stiu ca de mica am fost invatata de mama sa nu jur indiferent de situatie. Chiar daca nu voi fi crezuta sa nu jur ca este pacat.

 Daca ne uitam in Vechiul Testament, in vremea cand poporul traia sub legea lui Moise, juramantul nu era interzis.
"Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-I slujeşti, şi pe Numele Lui să juri" Deuteronom 6:13

 Acum, in Noul Testament, vine Domnul Isus si spune:
"Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.” Dar Eu vă spun: să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău" Matei 5:33-37
Sa fie oare o contradictie in ceea ce a spus Dumnezeu poporului Israel si ceea ce spune Domnul Isus in Noul Testament? Nicidecum !!! Tatal, Fiul si Duhul sunt UNA. Daca citim  inca odata acest pasaj, observam aici, ca totul are o legatura directa cu Dumnezeu. Cerul, pamantul si tot ce este pe el, sunt ale Dumnezeului PreaInalt.Noi insine, suntem creatiunea LUI.
Cand ne gandim la juramant, ne gandim automat la cate o expresie de acest gen:... "jur ca..."...sau "jur pe...". Ori, fiecare cuvant pe care l-am scos din gura trebuie sa-l ducem la indeplinire, orice forma de legamant  trebuie implinita, altfel am pacatuit. 
Of, Doamne...cat suntem de departe noi crestini de indeplinirea acestor cuvinte! De cate ori "eu"am pacatuit, nu pentru ca am jurat, ci pentru ca nu am implinit tot ceea ce am vorbit?
De fapt cuvantul dat si neindeplinit este considerat MINCIUNA.
Multi oameni ajung sa foloseasca chiar juraminte, doar pentru a fi mai credibili sau pentru a iesi dintr-o situatie mizerabila. Astazi traim intr-o lume care merge spre iad cu pasi alergand. Minciuna a ajuns un mod de viata normal.Lumea minte in orice clipa, sotul minte sotia, sotia minte sotul, copii mint parintii, colegii se mint ei intre ei,toata lumea minte...minte sa scape, minte sa o duca mai bine, minte sa isi faca avere, minte pentru ca....minciuna a ajuns o rutina in viata lor.
Si totusi, in mijlocul acestei lumi in care traim, noi suntem chemati sa spunem adevarul.
"Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură", Efeseni 4:29, iar in cap.5 cu vers.4 scrie:"
"Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire"
 Cuvintele care ne ies din gura arata adevaratul nostru caracter si arata de fapt adevaratul nostru stapan.
Sunt momente in care situatia cere sa juram si aceste juraminte trebuiesc indeplinite si duse pana la capat.Legamatul pe care il facem la casatorie sau o juruinta  la tribunal ca vom spune doar adevarul, acestea trebuie indeplinite. 
Sa privim in Matei 26:63-64
"Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel Viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” 
 „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.”
Suntem chemati sa avem o vorbire inteleapta.„Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău"

Eu nu am fost atunci la Gabata !

Eu nu am fost atunci la Gabata
Cand greaua sentinta s-a dat
Dar stiu ca si eu, ca si tata
Il am ca stramos pe Pilat.

Eu nu am lovit nebuneste
Cu pumn noduros grosolan,
Dar stiu ca si-n mine zvacneste
Prin vene acelasi sange roman.

Eu n-am fost in gloata nebuna
Strigand: pe Baraba ales,
Dar suntem citati impreuna
La marele lumii proces.

Romani suntem astazi sub soare,
Nascuti din ai Romei soldati,
Si zic: decat alte popoare
Noi suntem mai mult vinovati.

Romanii pieira prin lume,
Cu scurgerea vremii s-au dus,
Iar noi le-am luat mindrul nume
Si sfanta credinta-n Isus.

O limba latina si dulce
Ne-a dat Dumnezeu sa vorbim,
Ca scrisul de-atunci de pe cruce
Usor sa-l putem citi.

Istoria bimilenara, un nume
Si-un crez comun ne-a pastrat,
Iar soarta cand fosta amara
Aceeasi tarie ne-a dat.

Si daca crestinii-n arena
Platira a lor sange ca pret
Sa nu inventam alte scene
Urmand stramosescul dispret.

Sa nu mai fim iarasi vrajmasul
Ce cuie in maini I-a batut,
Ci sa-l urmam pe sutasul
Intaiul roman ce-a crezut.

Romani din campia strabuna
Va-ntoarceti sub cruce-napoi,
Veniti, raspanditi Vestea Buna,
Fiti tari, Dumnezeu e cu noi !


                                                                Amin.
                                                         Autor: Marta Bergheaua

Hrana ta zilnica !

25 Martie
1Samuel 24.1-10

David şi însoţitorii lui şi-au găsit refugiu în alte peşteri: locurile întărite din En-Ghedi. Evrei 11.38 ne relatează despre aceşti oameni ai credinţei, „de care lumea nu era vrednică, rătăcind în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului". Apoi îl vedem pe Saul „suflând încă ameninţare şi ucidere" (asemenea unui alt Saul, cel din Fapte 9.1) şi care, în timp ce-1 urmăreşte pe David, intră din întâmplare în peştera în care acesta se ascunsese. Tinerii lui David văd aici imediat mâna lui Dumnezeu: «Domnul îţi oferă ocazia să termini cu vrăjmaşul tău şi să-ţi iei locul pe tron».
 Însă David nu va face aşa. El îl onorează pe „unsul Domnului", în pofida răutăţii acestuia (1 Petru 2.17). De asemenea, pune în practică îndemnul din Romani 12.19:
 „nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor".
 Vorbind despre această experienţă, David va spune: „... l-am eliberat pe cel care mă asuprea fără temei" (Ps.7.4). Nobleţea şi bunătatea lui ne amintesc de Isus, care nu S-a răzbunat pe vrăjmaşii Săi, ci, din contră, S-a rugat pentru ei: „Tată, iartă-i" (Luca 23.34).
Încurcat (vezi Ps. 35.4), aparent umilit, Saul trebuie să recunoască drepturile lui David la domnie în Israel.

24 martie 2013

Hrana ta zilnica !

24 Martie
1Samuel 23.14-29

Orb şi împietrit, Saul a îndrăznit să spună despre David în v. 7: „Dumnezeu 1-a dat în mâna mea". Dar v. 14, nu fară ironie, restabileşte adevărul: „Dumnezeu nu l-a dat în mâna lui" (compară cu Ps. 37.32, 33). Totuşi „omul iubit", împăratul „după inima lui Dumnezeu", trebuie să cunoască amărăciunea şi nedreptatea în poziţia sa de la periferia societăţii. Trebuie să treacă prin experienţa întregii răutăţi omeneşti îndreptate contra lui: ură, gelozie, nerecunoştinţa şi chiar trădare. Nu ne duc zifiţii aceştia cu gândul la Iuda vânzându-L pe Domnul?
 Da, Isus, împăratul respins, a cunoscut chiar mai mult decât David această revărsare de răutate împotriva Sa, această „aşa mare împotrivire faţă de Sine" de la păcătoşi (Evrei 12.3). Inima Lui, infinit de sensibilă, a suferit această situaţie în modul cel mai profund posibil.
Ce a experimentat David după aceasta putem înţelege din anumiţi psalmi compuşi în deşertul lui Iuda (Ps. 54; 63 ...). Vizita lui Ionatan îl încurajează şi îi poartă gândurile înainte, spre viitor. însă prietenul credincios lui însuşi „a plecat acasă la el" (vezi şi Ioan 7.53), în timp ce David, tip al Unuia mai mare decât sine, îşi continuă calea lepădării împreună cu aceia care au părăsit totul pentru a-1 urma.