Ierusalim, cetatea mea

Ierusalim, cetatea mea
tot sufletu-mi suspină:
când oare, când te voi vedea,
când oare-n tine voi intra
să cânt în mântuirea ta
pe marea cristalină?

Ierusalim, sfânt dor nestins
ce dulce va fi-n tine
când lungul zbucium va fi-nvins
când Țelul drag va fi atins
iar plânsul șters, uitat și stins
și zările senine.

O, Rai cu ziduri de topaz
iubirea mea te cheamă
cu rugăciunile-n extaz,
cu râu de lacrimi pe obraz,
cu dorul să te vadă az'
strigându-ți: ia-mă, ia-mă!

O, pân-atunci, Ierusalim,
trimite-ne din tine
arvuna harului sublim
pe care-l cerem și dorim
biruitori să moștenim
comorile-ți divine.

 

                                           Traian Dorz