Versetul zilei

18 octombrie 2014

Hrana ta zilnica!

18 OCTOMBRIE
Ieremia 36.1-15

L-am cunoscut deja pe Baruc, secretarul şi prietenul credincios al lui Ieremia (cap. 32.12). Numele lui înseamnă „binecuvântat". Deşi provenea dintr-o familie nobiliară - fratele lui, Seraia, „era mai-mare peste locul de odihnă al împăratului" (lit. „prinţ al odihnei"; cap. 51.59) - el alesese mai degrabă tovărăşia profetului întemniţat, urât şi dispreţuit, în locul celei a prinţilor, la care avea drept prin naştere. 
El ne face să ne gândim la Onisifor, fratele devotat care 1-a vizitat pe Pavel în închisoarea din Roma, cu privire la care apostolul avea să-i scrie lui Timotei: „deseori m-a înviorat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu - şi tu ştii mai bine decât alţii cât de mult a slujit el în Efes" (2 Timotei 1.16-18). Baruc a fost şi el întotdeauna gata să slujească, cu toate riscurile pe care le implica aceasta. Să admirăm şi noi - şi totodată să dorim să avem - acest zel minunat al dragostei, deopotrivă pentru Dumnezeu, pentru slujitorul Lui, cât şi pentru poporul Lui. Aici este vorba de a scrie, după dictarea întemniţatului Ieremia, înseşi cuvintele lui Dumnezeu (comp. cu Romani 16.22), apoi de a le citi, în ziua de post, în auzul întregului Iuda. 
Un ascultător numit Mica, deosebit de atent, s-a grăbit să le înştiinţeze pe căpetenii, iar acestea l-au convocat pe Baruc pentru a le oferi şi lor o audiţie specială a conţinutului acelui sul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu