20 NOIEMBRIE
Plângerile lui Ieremia 5.1-22
În această ultimă plângere, „rămăşiţa" poporului îşi face o tristă şi umilitoare descriere a stării sale, fără să ascundă nimic. Nu numai părinţii lor (v. 7), ci ei înşişi au păcătuit şi suferă pedeapsa (v. 16). Aici trebuie să ajungă atât un necredincios, cât şi un credincios care a căzut într-o greşeală. Cu siguranţă, toţi cunoaştem din experienţă lucrarea penibilă pe care Dumnezeu trebuie s-o împlinească în conştiinţele noastre, în calea căreia mândria noastră se aşază deseori ca un obstacol. Dar, spre deosebire de cei necăjiţi din acest capitol (v. 22), în clipa când noi ne mărturisim păcatele, ştim că Dumnezeu ne-a iertat deja, pe baza lucrării Domnului Hristos.
Totuşi, aceste versete, ca de altfel întreaga carte, ne prezintă mai cu seamă aspectele păcatului colectiv. Şi ne ducem cu gândul la răul care s-a extins în Biserică asemenea aluatului, la mondenitate, la falimentul care a rezultat din aceasta şi ale cărui jalnice efecte morale sunt la fel de lamentabile precum tabloul acestui capitol. O, dacă am fi preocupaţi de gloria Domnului, nu am putea rămâne indiferenţi în faţa unei aşa dezolante stări a lucrurilor. Să ne dea El inimi cu adevărat smerite, dar totodată încrezătoare într-un Dumnezeu care nu Se schimbă niciodată (v. 19).
Plângerile lui Ieremia 5.1-22
În această ultimă plângere, „rămăşiţa" poporului îşi face o tristă şi umilitoare descriere a stării sale, fără să ascundă nimic. Nu numai părinţii lor (v. 7), ci ei înşişi au păcătuit şi suferă pedeapsa (v. 16). Aici trebuie să ajungă atât un necredincios, cât şi un credincios care a căzut într-o greşeală. Cu siguranţă, toţi cunoaştem din experienţă lucrarea penibilă pe care Dumnezeu trebuie s-o împlinească în conştiinţele noastre, în calea căreia mândria noastră se aşază deseori ca un obstacol. Dar, spre deosebire de cei necăjiţi din acest capitol (v. 22), în clipa când noi ne mărturisim păcatele, ştim că Dumnezeu ne-a iertat deja, pe baza lucrării Domnului Hristos.
Totuşi, aceste versete, ca de altfel întreaga carte, ne prezintă mai cu seamă aspectele păcatului colectiv. Şi ne ducem cu gândul la răul care s-a extins în Biserică asemenea aluatului, la mondenitate, la falimentul care a rezultat din aceasta şi ale cărui jalnice efecte morale sunt la fel de lamentabile precum tabloul acestui capitol. O, dacă am fi preocupaţi de gloria Domnului, nu am putea rămâne indiferenţi în faţa unei aşa dezolante stări a lucrurilor. Să ne dea El inimi cu adevărat smerite, dar totodată încrezătoare într-un Dumnezeu care nu Se schimbă niciodată (v. 19).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu