Versetul zilei

15 noiembrie 2014

O zi binecuvantata!

Inviorează-mă după bunătatea Ta, ca să păzesc învăţăturile gurii Tale!
  Cuvântul Tău, Doamne, dăinuie în veci, în ceruri.
  Credincioşia Ta ţine din neam în neam; Tu ai întemeiat pământul, şi el rămâne tare.
După legile Tale stă în picioare totul astăzi, căci toate lucrurile Îţi sunt supuse.
Dacă n-ar fi fost Legea Ta desfătarea mea, aş fi pierit în ticăloşia mea.
Niciodată nu voi uita poruncile Tale, căci prin ele mă înviorezi. Al Tău sunt: mântuieşte-mă! Căci caut poruncile Tale.
Nişte răi mă aşteaptă ca să mă piardă; dar eu iau aminte la învăţăturile Tale.
Văd că tot ce este desăvârşit are margini: poruncile Tale însă sunt fără margini.
Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.
Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine. Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale.
Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale.
Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc cuvântul Tău.
Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!
Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii.
Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu