Versetul zilei

28 decembrie 2014

Hrana ta zilnica!

28 DECEMBRIE
Marcu 15.1-21

Şi lucrarea morţii trebuie împlinită tot „îndată" (v. 1). Urgentaţi de apropierea Paştelui şi de graba de a isprăvi cu acest Prizonier care le inspiră teama, căpeteniile poporului nu pierd nicio clipă. II duc pe Isus la Pilat, dar nu înainte de a-I lega mâinile care vindecaseră atâţia nenorociţi şi care făcuseră întotdeauna numai bine. Înaintea guvernatorului roman, Mântuitorul din nou păstrează tăcerea, o tăcere al cărei profund motiv îl dezvăluie Psalmul 38.13-15; 39.9 şi Plângeri 3.28. Rugăciunea Sa din aceste clipe este: „Pe Tine Te aştept,... Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeul Meu" ... şi: „Tu ai făcut aceasta".
Întărâtat de preoţii cei mai de seamă, tot poporul, cuprins de o oarbă nebunie, cere cu strigăte mari să fie pus în libertate ucigaşul Baraba şi să fie răstignit împăratul lor. Atunci Pilat, vrând să satisfacă mulţimea, îl eliberează pe criminal şi îl condamnă pe Acela Căruia îi recunoaşte nevinovăţia. Iată până unde poate merge dorinţa de a plăcea oamenilor. (Ioan 19.12).
Soldaţilor brutali nu le pasă (îşi bat joc), pierzând ocazia de a se supune Celui care este la mâna lor (pentru că Se dăduse de bunăvoie). Şi omul îşi încununează Creatorul cu spinii pe care pământul îi produsese drept consecinţă a păcatului (Geneza 3.18).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu