Versetul zilei

24 ianuarie 2015

Hrana ta zilnica!

24 IANUARIE
Psalmul 63
Ce putea să caute David, în zorii zilei, în pustiul lui Iuda, un loc arid, dezolant, imagine a lumii? Nimic altceva decât pe Dumnezeu, pe Dumnezeul lui personal. Avem noi cu Domnul nostru astfel de întâlniri matinale, în care să aducem înaintea Lui slăbiciunea noastră, temerile noastre - căci cel credincios nu este nicidecum unul insensibil - dar în care să şi ascultăm învăţăturile Lui, să-I cerem ajutor şi călăuzire? Numai El poate împlini cerinţa sufletului, prin propria Lui prezenţă: Sufletul meu însetează după Tine" (v. 1), iar la această nevoie. Dumnezeu răspunde întotdeauna (Ieremia 31.25). Versetul 5 confirmă aceasta: „Sufletul meu se va sătura..." Oare a transformat Dumnezeu pustiul într-un loc roditor? Cam în direcţia aceasta îndreptăm noi deseori rugăciunile noastre. Cerem împrejurări mai favorabile, cu convingerea - greşită - că starea noastră spirituală ar depinde de împrejurări. Nu! Aici pustiul rămâne pustiu, însă ceea ce s-a schimbat este numai modul în care este străbătut. Pentru că sufletul îşi regăseşte rădăcinile în interiorul templului, de aceea este
mereu capabil să cânte de bucurie (v. 3,5,7). Dumnezeu doreşte întotdeauna să mi Se arate ca fiindu-mi de ajuns, iar dacă pustiul este necesar pentru această demonstraţie, şi cântările mele spun acelaşi lucru, pentru că ele mărturisesc faptul că însuşi Domnul este fericirea mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu