Versetul zilei

21 ianuarie 2015

Si eu, si tu putem fi un Iosif!

Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.
Geneza 45:4-5 
Nu pot sa trec peste aceasta carte si sa nu vad frumusetea caracterului pe care il avea Iosif. Dupa toata suferinta pe care i-au provocat-o fratii lui, el da dovada de o inima plina de dragoste, ceea ce din pacate astazi lipseste din inimile noastre. Nu stiu ce reactie au avut pe chipul lor cand si-a descoperit Iosif identitatea, insa cred ca i-a apucat o mare frica si sincer aveau si de ce. Chiar daca actul barbar pe care l-au facut fratii lui a fost spre binele lui, si al familiei lui, prima reactia in momentul intalnirii ar fi fost una care sa-i produca amintiri dureroase  lui Iosif. Fireste era ca suferinta prin care a trecut,  pana sa ajunga ceea ce a ajuns la Faraon, sa-l faca sa se razbune pe ei sau macar sa le spuna cateva cuvinte de ocara, in momentul in care au cazut in mana lui, insa Iosif procedeaza dumnezeieste cu ei. Cred ca acest comportament al lui Iosif, a facut sa se produca in sufletul lor o tulburare mare, un sentiment de vinovatie fata de ceea ce i-au facut.
 Iosif se apropie foarte mult de modelul Domnului Isus. Daca nu ar fi fost Iosif cu un asemenea comportament si am fi gasit in Scriptura doar modelul si atitudinea Domnului Isus, am fi spus ca "noi nu putem fi asa, doar Dumnezeu", insa iata ca Iosif dovedeste ca aceasta dragoste delicata care a dus la iertarea fratilor sai, este posibila si la noi oamenii.
 
Nu stiu cati dintre noi avem in inima noastra "un nod in gat" pentru cineva. Poate ca unii am depasit aceasta situatie si am rezolvat problemele, dar poate ca unii inca mai avem probleme nerezolvate si un gram de neiertare in noi. Cu siguranta persoana pentru care inca mai pastram "un cui" nu ne-a facut ceea ce i-au facut fratii lui Iosif, dar astazi as vrea ca atitudinea lui Iosif sa ne puna pe ganduri. 
Daca dorim sa facem voia lui Dumnezeu trebuie sa urmam exemplul lui Iosif, insa exemplul dragostei desavarsite L-a dat DOMNUL ISUS!
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu