Versetul zilei

29 aprilie 2015

Hrana ta zilnica!

29 APRILIE
Luca 2.21-38
Pentru Copil s-a făcut tot ceea ce prevedea legea Domnului. (Acest nume, Domnul, este repetat de patru ori în versetele 22-24, ca pentru a confirma drepturile divinităţii asupra acestui Copil şi împlinirea chiar din leagăn a voii lui Dumnezeu cu privire la El.) Jertfa oferită în templu dă la iveală sărăcia lui Iosif şi a Mariei (citiţi Levitic 12.8). Şi de data aceasta, Eliberatorul lui Israel este înfăţişat nu mai-marilor poporului, ci unor bătrâni smeriţi şi evlavioşi, lui Simeon şi Anei. 
Pentru ce motiv le este lor acordată această favoare? Pentru că ei II aşteptau!
Duhul 1-a condus pe Simeon în templu şi i L-a arătat pe Cel care este ,Mângâierea lui Israel" (v. 25), Mântuirea lui (Dumnezeu, Lumina naţiunilor şi Gloria poporului. Îl vede cu ochii lui, îl ţine în braţe pe acest Copilaş şi aceasta este de ajuns pentru credinţa lui. Îi aduce glorie lui Dumnezeu şi apoi vesteşte că Isus va fi piatra de încercare pentru a descoperi starea inimii (Isaia 8.14); şi aceasta este El şi astăzi. La rândul ei, Ana, femeie a rugăciunii şi a mărturiei de credinţă, vine şi i se alătură în laudă. Nepărăsind templul, ea a împlinit versetul 4 din Psalmul 84. Din plinătatea inimii, ea vorbeşte despre El şi, în această privinţă, rămâne pentru noi un prea frumos exemplu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu