Versetul zilei

23 septembrie 2015

Hrana ta zilnica!

23 SEPTEMBRIE
Fapte 16.1-15

Pavel se întoarce la Derbe şi la Listra, unde se formaseă adunări în urma primei lui călătorii. Acolo facem cunoştinţă cu tânărul Timotei, al cărui nume înseamnă „onorat de Dumnezeu". El fusese crescut în învăţătura Sfintelor Scripturi de o mamă şi de o bunică evlavioase (2 Timotei 1.5 şi 3.15). Ce fericită pregătire pentru serviciul pe care-1 va împlini de acum încolo împreună cu apostolul, „ca un copil pentru tatăl său" (Filipeni 2.22)! Exprimarea folosind persoana întâi plural, începând cu versetul 10, ne ajută să înţelegem că Luca, autorul cărţii, este de acum cu ei. Privind harta, înţelegem că, după ce au încercat să meargă în stânga provinciei Asiei (zona Efesului), apoi în dreapta, în Bitinia, apostolul şi însoţitorii săi au fost chemaţi de Duhul drept înaintea lor, în Macedonia, de cealaltă parte a Mării Egee. În faţa uşilor închise, slujitorul ascultător trebuie să se ferească de a insista şi să aştepte îndrumări de sus.
Filipi este deci prima cetate din Europa care a auzit Evanghelia; iar prima întoarcere la Dumnezeu menţionată este cea a Lidiei. Domnul îi deschisese inima ca să ia aminte... 
Să cerem Domnului să o deschidă şi pe a noastră şi să ne păzească de tot ce ne-ar abate atenţia, ori de câte ori ne este prezentat Cuvântul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu