Mi-am revenit de câteva minute dintr-un timp de vreo trei ore de
odihnă obositoare, adică atunci când ai vrea să fii treaz și îți cad pleoapele,
ai vrea să dormi și auzi totul în jurul tău.
Interesant, după o noapte și o dimineață de așezare a lucrurilor în
urma acestor mari adunări de protest, ca toți ceilalți protestatari, sunt și eu
în fața unei lupte cu realitatea: cum, încă nu le-au dat copiii?
Este ca la anul nou: percepția este a unei înnoiri totale, în vreme ce
datoriile, facturile, junghiurile și antipatiile trec împreună cu noi pragul
dintre ani, nestingherite!
Faptul că mii de oameni au ieșit în fața ambasadelor Norvegiei și a
instituțiilor guvernamentale, au cheltuit resurse uriașe, și-au consumat
energiile fizice și emoționale până la epuizare, toate acestea pot fi urmate de
o adâncă dezamăgire, de o stare de amară neputință, de un sentiment de
vinovăție că va trebui să revenim fiecare în lumea lui pretențioasă și
necruțătoare, de frustrarea că nu se face mai mult, mai repede!
Dragii mei,
În cele aproape două luni de mare necaz al familiei Bodnariu și al
nostru al tuturor, luni care au trecut și greu și repede, am așteptat ca
sistemul criminal anti-familie....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu