Versetul zilei

29 februarie 2016

Student exmatriculat pentru ca a condamnat homosexualitatea!

Daca ai curajul sa vorbesti, trebuie sa ai curajul  sa suporti si consecintele!
Si iata ca el a avut....

Felix Ngole, un masterand britanic de 38 de ani, tată a patru copii, și-a exprimat simpatia pentru Kim Davis, funcționara districtuală americană din Kentucky, care a fost condamnată la închisoare pentru că a refuzat să elibereze certificate de căsătorie, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a legalizat căsătoriile între persoane de același sex.

Ngole, care dorea să facă o carieră în domeniul social, a scris că homosexualitatea este împotriva preceptelor biblice, citând chiar un verset din Levitic, în care aceasta este numită „nelegiuire”.
Postarea, pe contul privat de Facebook, a fost făcută în cadrul unei dezbateri unde s-au exprimat mai multe opinii, scrie The Telegraph.
După două luni, Felix Ngole a fost chemat pentru a fi supus unei audieri disciplinare de către conducerea Sheffield University, după ce un coleg al său s-a plâns de respectiva postare.
Ngole susține că inițial nici măcar nu i s-a spus despre ce este vorba de fapt. Apoi a fost acuzat că încalcă principiile muncii sociale privind „comportamentul personal” și că atrage „o reputaței proastă asupra activității sale”.
La o a doua audiere, o comisie a universității a tras concluzia că Ngole avea în teorie dreptul la o opinie personală în chestiunea căsătoriilor homosexuale, însă exista pericolul ca prin exprimarea lor „să ofenseze anumite persoane”.
Drept urmare a fost exmatriculat din universitate, cerându-i-se să predea legitimația de student și chiar permisul de acces la bibliotecă.
Felix Ngole, care a venit în Marea Britanie în 2003, din Camerun, solicitând azil, și care a lucrat ca profesor, susține că în realitate el a fost ținta unor discriminări.
„Nu sunt împotriva celor care au relații cu persoane de același sex, este alegerea lor, dar sunt creștin și, dacă sunt întrebat despre convingerile mele, ar trebui să fiu liber să le exprim.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu