Versetul zilei

14 august 2016

Hrana ta zilnica!

14 AUGUST
Efeseni 4.1-15
„Nu m-am ferit să vă fac cunoscut tot planul lui Dumnezeu. Luaţi seama deci la voi înşivă...". Acest cuvânt al lui Pavel către bătrânii din Efes (Fapte 20.27,28) corespunde celor două diviziuni ale Epistolei către Efeseni. De la capitolul 1 până la capitolul 3, apostolul expune minunatul plan divin. „Vă îndemn deci...", înlănţuie el, arătând prin capitolele 4 la 6 ce umblare corespunde unei chemări atât de înalte (1 Tesaloniceni 1.12). Ceea ce trebuie să o caracterizeze în primul rând este reversul unui spirit de superioritate: smerenia cu blândeţea şi îngăduinţa dragostei, în legătura păcii. Potrivit speranţei unei singure chemări, un singur Duh uneşte mădularele unui singur Trup (oamenii însă au înfiinţat numeroase biserici, fiecare dintre acestea numărându-şi membrii ei). Sub autoritatea unui singur Domn, este dată ca învăţătură o singură credinţa creştină şi un singur botez conferă numele şi responsabilitatea de creştin (oamenii însă vă vorbesc de botezarea în religia lor!).
In sfârşit, un singur Dumnezeu şi Tată, de la care sunt toţi şi toate, are asupra noastră drepturi divine. Domnul, ca Om glorificat, „S-a suit mai presus de toate cerurile", după ce a coborât în moarte. El le dă acum alor Săi felurite daruri din harul Său. Practicăm noi cu adevărat supunerea faţă de El?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu