Versetul zilei

24 august 2016

Hrana ta zilnica!

24 AUGUST
Filipeni 2.12-30
Model de ascultare (v. 8), Domnul este îndreptăţit să o ceară pe a noastră, în toate lucrurile, „fără murmure şi fără îndoieli" (v. 14). Absenţa apostolului nu-i scutea de la nimic pe filipeni (v. 12). Dimpotrivă, el nemaifiind acolo pentru a se ocupa de ei, trebuia ca ei înşişi să vegheze ca nu cumva să nu le reuşească cariera creştină. Luminătorii sau stelele (v. 15) sunt corpuri cereşti, strălucitoare în timpul nopţii, permiţând oamenilor să se orienteze şi indicând ora. Aşa sunt creştinii în noaptea acestei lumi. Cuvântul tradus prin „a lucra” are sensul exact de „a cultiva", implicând deci o serie de operaţii răbdătoare, cum ar fi smulgerea buruienilor (gânduri necurate, practici necinstite, minciuni etc.). Această lucrare însă nu poate fi făcută prin puterile noastre (v. 13). Chiar şi voinţa (sau dorinţa) este trezită în noi tot de Domnul. Dar, de asemenea, ce frumoasă mărturie are ca rezultat (v. 14-16)!
Să privim în acest capitol exemplele de devotament, începând cu cel mai înalt, cel al lui Hristos, apoi cu cel al lui Pavel asociat filipenilor (v. 16,17), cu cel al lui Timotei (v. 20) şi, în sfârşit, cu cel al lui Epafrodit (v. 25,26,30). Prin contrast, ce trist răsună versetul 21! Noi cu cine dorim să ne asemănăm?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu