Versetul zilei

22 mai 2017

Tristul si durerosul adevar...

Nu este o bucurie, din contra o mare, mare durere sa constatam aceste lucruri cu care se confrunta crestinii astazi. Tot mai mult intalnim multa religiozitate, insa fara o relatie autentica cu Dumnezeu. de-aceea câteva adevăruri triste ale creștinilor...din ziua de azi.

Botez, fără naștere din nou...
Credința, fără fapte...
Biserici pline, dar vase goale...
Pocăința, făra cruce...
Luptă, făra armură...
Daruri, făra roade...
Cuvânt, făra Evanghelie...
Slujire, fără lacrimi...
Alergare, fără premiu!!!
Misionari, fără chemare...
Religie, fără schimbare...
Evlavie, fără putere...
Adevăr, fără dragoste...
Vizite, fără compasiune...
Consiliere, fără confidențialitate...
Viziune, fără revelație...
Strategii, fără rezultate...
Programe, fără convertiți...
Nunti, fără haine albe...
Inchinare, fără reverența...
Conducere, fără exemplu personal...
Informații, fără transformare...
Gălăgie, fără intimitate...
Sare, fără gust...
Intuneric, fără lumină...
...și restul...

Lumea creștină ... între AUTENTIC și Remodelat, Redefinit...

Un comentariu:

  1. O abordare destul de interesantă Mai degrabă  dezamăgirea credinciosului, care nu mai vrea să accepte "masca vremurilor" de azi.
    Nu religia îl salveaza pe om, pe creştin. Credința este salvarea omului. Ceea ce este înlauntrul tău, sa te recunosti pe tine. Ne-am întrebat vreodata cine suntem? Vorbim cu Dumnezeu cu credintă?
    Nimic nu este atât de plăcut înaintea lui Dumnezeu ca duhul smerit şi ca inima înfrântă a celui bun, pentru că singure acestea păstrează măsura sănătoasă şi adevărată dintre făptură şi Făcătorul ei. Dintre om şi Dumnezeu. Dintre cel nespus de mic şi Cel nespus de mare.
    Orice rugăciune care începe cu o sinceră smerenie înaintea lui Dumnezeu a fost totdeauna plăcută Lui, pentru că numai felul acesta este cu adevărat cel mai potrivit pentru noi când venim în faţa Domnului.
    Dumnezeu nu ne întreabă dacă suntem ortodocşi sau adventisti, ori penticostali. El vede smerenia din noi, ceea ce-i este mult placut.
    Dacă David a fost numit, pentru multe din darurile lui, „omul după inima lui Dumnezeu“, apoi, în primul rând, el a fost numit astfel pentru inima lui smerită şi pentru duhul său înfrânt.
    Nimic n-a cerut el mai cu stăruinţă Domnului, niciodată, ca aceste haruri. Fiindcă el simţea că aceasta este nu numai cea mai plăcută dorinţă a lui Dumnezeu, dar şi mijlocul prin care un suflet poate primi totdeauna cele mai mari binecuvântări de la El.
    În duhul smereniei când te îmbraci, pe uşa smereniei când intri, în numele smereniei când umbli, în genunchii smereniei când stai, – atunci totdeauna te bucuri de dragostea, de ascultarea, de toate binefacerile îmbelşugate ale lui Dumnezeu, ca David.

    RăspundețiȘtergere