Versetul zilei

22 mai 2017

Venirea Domnului si rapirea bisericii-Elim Timisoara

Fie că vrei sau nu, fie că îți place sau nu,, venirea Domnului ISUS este foarte, foarte aproape. Nu o spun eu, ci o spune BIBLIA, are este Cuvântul insuflat de Dumnezeu. De-altfel semnele venirii Lui sunt tot mai evidente, iar astea nu le poți nega. Daca ai fi curios și ai lua Scriptura in mana, ai vedea că se întâmplă exact ceea ce scrie. Pentru cei interesați și dornici de a afla cât mai multe despre aceste lucruri, dar și despre Răpirea Bisericii, marți și miercuri de la ora 18, la biserica ELIM, il vom avea în mijlocul nostru pe fr. CRISTIAN IONESCU, pastor al bisericii Elim Chicago, cu un studiu despre toate aceste lucruri.
Apocalipsa 22:12-13
Va asteptam cu drag!
Seminarul va fi transmis live pe elim.ro pentru cei care nu puteti veni.
Domnul sa aduca o inviorare si inimi deschise pentru a intelege Cuvantul.
„Iată , Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul.

Un comentariu:

  1. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea;
    Mulţi zic sufletului meu: Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui!
    Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.
    Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.
    Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.
    Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.
    Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit.
    A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.
    (Ps. 3)

    RăspundețiȘtergere