Versetul zilei

13 noiembrie 2013

Un gand..!

1 Petru 3:12
Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.”
Atunci cand te cuprinde ingrijorarea zilei de maine, cand te cuprinde teama ca vei ramane fara servici, cand vei fi deznadajduit si ai impresia ca toti din jur te parasesc, cand toate parca merg anapoda, nu uita...nu ai de ce sa te ingrijorezi. Daca traiesti o viata neprihanita, ochii Domnului sunt indreptati catre tine si vede situatia in care te gasesti. Nu exista rugaciune la care Dumnezeu sa nu ia aminte si nu exista rugaciune care sa ramana fara raspuns. Exista insa o singura conditie, trebuie sa traim in neprihanire.
Inteleptul Solomon spune in Proverbe 11:19 "Adevărata neprihănire duce la viaţă...", iar in Proverbe 28:18 "Cine umblă în neprihănire găseşte mântuirea...."
Daca vrem mantuire si vrem viata vesnica trebuie sa cautam sa traim in neprihanire!

ISUS MARELE PREOT!

Evrei 4:14-16
Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

Nu exista binecuvantarea mai mare decat sa stii ca esti liber de pacate!
Acest Mare Preot, adica ISUS HRISTOS, a luat asupra LUI toate pacatele mele, ale tale si a intregii omeniri. El a fost si Preotul si jertfa de ispasire. A luat asupra LUI toate pacatele si a platit cu sangele Lui pentru ca noi sa putem fi eliberati., dar slava Domnului ca El este VIU astazi si sta la dreapta Tatalui Sau ca Mare Preot si mijloceste si azi si mijloceste continuu pentru noi, pentru slabiciunile noastre.
Pentru toti aceia care au incalcat legea lui Dumnezeu si doresc reabilitarea si refacerea relatiei cu Tatal, El este Cel care mijloceste si face aceasta impacare.
A trait pe pamant si ca Unul care a fost isipitit are mila de slabiciunile noastre, "căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre...", El doreste sa ne ajute si sa ne de o nadejde vie. Apropiindu-ne de scaunul harului de fapt ne apropiem de ISUS, pentru ca El sta la dreapta Tatalui si din El curge in fiecare zi dragoste, indurare, iertare si de la El ne vine ajutorul potrivit la vreme de nevoie.
Astazi daca ai nevoie de ajutor, nu iti ramane de facut decat sa te apropi de tronul harului si din El iti vei primi toate binecuvantarile.

Hrana ta zilnica !

13 Noiembrie
2 Cronici 36.15-23

Deşi sunt cărţi ale harului, „Cronicile" sunt totuşi obligate să concluzioneze: „și n-a mai fost vindecare", pentru că atunci când harul este dispreţuit, nu mai rămâne decât „o înfricoşătoare aşteptare sigură a judecăţii" (Evrei 10.27). Expresia din v.15: „îi era milă de poporul Său", devine în v. 17: „Nu a avut milă..."
În acelaşi fel, Cel căruia „I se făcuse milă" de mulţimi a trebuit să pronunţe foarte curând o sentinţă irevocabilă împotriva cetăţilor din care ieşiseră mulţimile (Matei 9.36; 11.21, 23). În pofida acestui lucru, încă găsim aici harul divin. Cărţile Cronicilor, prin contrast cu cele ale împăraţilor, trec foarte repede peste această tristă perioadă finală. Iar aceste cărţi nu se termină cu deportarea însăşi, ci cu decretul lui Cir care avea să-i pună capăt şaptezeci de ani mai târziu! Harul insondabil al lui Dumnezeu are astfel întotdeauna ultimul cuvânt.
Putem vedea că aceste evenimente nu ni se relatează aşa cum ar face-o manualele noastre de istorie. Dumnezeu nu ne aduce la cunoştinţă fapte doar pentru a satisface interesul nostru intelectual sau pentru a ne mobila memoria. Intenţia Lui este să vorbească conştiinţelor noastre şi să ne atingă inimile. Şi-a atins El această ţintă pe când ţi S-a adresat ţie?

12 noiembrie 2013

Astazi...!

"Daca esti racit si iei medicamente scapi in 7 zile, iar daca nu iei tot 7 zile te tine", la concluzia asta am ajuns eu...asa ca pana la 7 zile, mai am doua si sper sa scap....

Veneam spre birou si in masina de dimineata era o statistica privind situatia credinciosilor la ora actuala. Potrivit acestei statistici care era prezentata la radio Vocea Evangheliei, doar in anul 2012 au fost ucisi 105.000 de crestini, adica un crestin la fiecare 5 min. isi pierde viata datorita faptului ca este crestin.
Infricosator sa auzim asa ceva, mai ales in secolul in care traim si totusi este adevarat.
Noi in Romania, poate si in alte tari, dar eu ma refer doar  la noi, tram vremuri extraordinare din punct de vedere spiritual. Suntem mai mult decat binecuvantati! Suntem fericiti sa avem Cuvantul Domnului la indemana oricand si oriunde, insa din pacate nu stim sa profitam destul, mi-o spun mie intai si fiecare sa se cerceteze pe sine insusi.
Recunosc ca nu citesc suficient de mult incat sa pot acumula asemeni furncilor si pentru acele vremuri in care nu voi mai avea ce citi. Uitati-va la furnici, cat tine vara muncesc si strang pentru iarna, iar iarna rezista din ceea ce au pus deoparte.
Noi oare vom rezista sa traim in credinta cand usa harului se va inchide? Vom rezista in incercari si prigoana? Vom fi in stare sa ne dam viata pentru ISUS?
Astazi, inca este usa harului deschisa pentru toti. Este deschisa pentru crestini, este deschisa si pentru cei care inca nu-L cunosc pe Isus, este deschisa pentru orsicine. 
In curand va veni o vreme in care aceasta usa se va inchide. Vom dori sa auzim Cuvantul Domnului si nu se va mai putea, vor fi multi care vor vrea sa-l cunoasca pe Acest ISUS pe care astazi Il resping, insa nu vor mai avea posibilitatea.
ISUS a spus in Evrei 4:7 .....„astăzi” – zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”



Hrana ta zilnica!

12 Noiembrie
2 Cronici 36.1-14

În ansamblul său, poporul lui Iuda nu urmase exemplul lui Iosia. Multe semne indică aceasta. Ascultarea de lege le fusese impusă. La momentul Paştelui, arătaseră mult mai puţină bucurie şi spontaneitate decât la Pastele lui Ezechia. A fost necesar ca împăratul şi conducătorii poporului să dea animalele pentru sacrificii (35.7-9). Acum, când credinciosul Iosia a fost scos din scenă, când cel drept a fost „luat (sau strâns, adunat) dinaintea răului" (Isaia 57.1), nimic nu-L mai reţine pe Domnul să împlinească judecata faţă de Iuda. Atunci evenimentele se petrec repede: Se succed patru suverani: Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin şi Zedechia; unul mai rău ca altul. Spiritul lor de revoltă le-a oferit întâi egiptenilor, apoi babilonienilor, ocazia să intervină în treburile micii împărăţii. Potrivnicul şi vrăjmaşul intră pe porţile Ierusalimului (PI. Ier. 4.12) şi, în trei rânduri, atât obiectele Templului cât şi persoanele suferă aceeaşi soartă, fiind înstrăinate, parţial, în Babilon. Versetul 14 şi următoarele scot în evidenţă faptul că mai-marii preoţilor şi poporul împart răspunderea împăraţilor lor în judecata care-i loveşte.

11 noiembrie 2013

O saptamana binecuvantata!

Împart umbrela mea cu alţii atunci când plouă, iar dacă nu am umbrelă, împart ploaia.

Hrana ta zilnica!

11 Noiembrie
2 Cronici 35.15-27

Pagina este pe punctul de a fi întoarsă. Domniile groaznice ale lui Manase şi Amon L-au determinat pe Domnul să ia o decizie irevocabilă cu privire la Iuda. Dar ce frumos este să vedem harul producând încă o dată, în această perioadă finală, o renaştere ca cea a lui Iosia!
Judecata lumii actuale este şi ea la uşă. Toate lucrurile ne-o arată. Totuşi, chiar în timpuri ca acestea, Duhului lui Dumnezeu îi face plăcere să facă treziri ici şi colo. Dorinţa Lui este să se facă o trezire întâi în inima fiecăruia dintre noi.
Iată cum acest Paşte readuce în minte zilele de altădată, mergând nu numai până la cele ale lui Solomon şi ale lui David, ci până la ale lui Samuel. Totul este în armonie; fiecare se află la locul lui; dragostea frăţească este la lucru. Această imagine străluceşte cu atât mai mult cu cât se află intercalată între domniile rele ale împăraţilor precedenţi şi decadenţa finală care va urma.
Sfârşitul lui Iosia nu este la înălţimea vieţii pe care a dus-o el. Ca şi Ezechia, se încurcă în relaţiile sale cu puterile politice ale timpului. În pofida unui avertisment care venea din partea lui Dumnezeu însuşi, i se opune lui Faraon şi îşi găseşte moartea într-o bătălie în care n-ar fi trebuit să se angajeze.

10 noiembrie 2013

Hrana ta zilnica!

10 Noiembrie
2 Cronici 35.1-14

Celebrarea Paştelui de către Iosia şi popor ocupă aici aproape întregul capitol, în timp ce 2 împăraţi nu i-a consacrat decât trei versete (23.21-23). Este rezultatul întoarcerii la Domnul, la care am asistat în capitolul anterior. Pastele era pentru Israel cea dintâi instituire divină (prin lege). Dumnezeu li-1 dăduse chiar înainte ca ei să fi părăsit Egiptul. El reprezenta memorialul marii eliberări a lui Israel. Un astfel de „memorial" au şi copiii lui Dumnezeu de astăzi (1 Corinteni 11.24-25). În jurul Mesei Domnului, în fiecare zi dintâi a săptămânii, cei răscumpăraţi îşi aduc aminte de marea lor mântuire şi de Cel care a împlinit-o. Ce caracterizează în acelaşi timp şi Pastele de atunci şi închinarea creştină de astăzi? În primul rând, prezenţa chivotului: Hristos (v. 3). Apoi, în mod necesar, sfinţenia: Chivotul fiind sfânt, trebuia ca leviţii să se sfinţească, ca să fie potriviţi acestei prezenţe, în sfârşit, motivul însuşi al sărbătorii era aducerea de jertfe. Ele ne reamintesc de jertfa pe care fiecare credincios este chemat să o ofere, nu numai duminica, ci fără încetare, lui Dumnezeu: „o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui" (Evrei 13.15).