90 de mii de tineri adunati la o intalnire de tineret!

Pastorul Dante Gebel, cel mai cunoscut pastor de tineret a organizat evenimentul “Tineret Super Classic” la Stadionul River Plate, unde au participat aproximativ 90 de mii de oameni veniți din toată țara pentru a asculta mesajul lui Dumnezeu, ne informează portalul Acontecer Cristiano.net

“Ceea ce eu cer la toți cei care se participa este de să invite una sau două persoane care nu cunosc pe Domnul, care să profite de eveniment pentru a fi evanghelizați”, a spus Gebel înainte de eveniment. “Trebuie să se bucure nu numai de un spectacol mare, dar și de un mesaj care de provocarea pentru schimbare în viața lor.  Dumnezeu mi-a dat un mesaj pentru țara mea și pentru restul Americii, un mesaj care va atinge tineretul și familia. ”

Mai multe pe http://www.stiricrestine.ro/2013/12/17/argentina-90-de-mii-de-tineri-la-o-intalnire-crestina-de-tineret/

Oare, ii voi putea iubi pe cei care mi-au gresit?

O intrebare la care adeseori ne este greu sa dam un raspuns.

2Timotei 3:1-5.

"Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i  puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia."

Asadar, iata citeva motive pentru care Biserica Domnului din ziua de azi s-a racit, motive pentru care dragostea noastra s-a racit. Mandria, orgoliul, egoismul, invidia, zgircenia si lacomia, nemultumirea, si in mod deosebit  pacatul  cel mai actual, lipsa dragostei si  a sensibilitatii din inimile noastre. Oamenii  iubesc mai mult lumea, decit pe Dumnezeu.

Citind versetul de mai sus, constatam ca traim aceste vremuri 
"din urma", si in unele cazuri multi dintre noi(din pacate)suntem implinitori ai Scripturii in acesta privinta.

Oamenii se impart in trei categorii: oameni care iubesc, oameni care nu mai iubesc si oameni care sunt indiferenti.
Oare, din ce categorie facem parte noi?

Din categoria oamenilor care iubesc, celor care  nu iubesc sau din categoria celor care nu le pasa, fiindca ultimele doua categorii nu sunt cele mai bune. De fapt, nici una nu e mai buna decit alta, amindoua duc la pierzare.

Iata citeva mijloace prin care putem  incepe a ne schimba atitudinea, sa-i iubim pe cei care nu-i puteam iubi si sa-i iertam pe cei care nu-i puteam ierta.
Primul lucru pe care trebuie sa-l facem, este sa incepem a ne ruga pentru noi. 
Da, am zis bine, pentru noi! Sa cerem puterea necesara de a-i ierta si a-i iubi, apoi  sa continuam sa ne rugam pentru acei pe care  nu ii iubim, iar urmatorul pas sa postim pentru  fiecare din ei.
Iubirea trebuie sa inceapa de la mine, de la noi!
Si daca vrem sa incepem a iubi, atunci trebuie neaparat sa incepem si a-i ierta pe deplin si din toata inima.
 

Iarta pe deplin, iubeste pe deplin si atunci vei putea sa-i iubesti din toata inima ta, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau!

Hrana ta zilnica!

17 Decembrie
Neemia 13.1-14
Neemia fusese obligat să se întoarcă la împărat. Profitând de această absenţă, Tobia, vrăjmaşul binecunoscut, a reuşit să aibă acces la una dintre încăperile adiacente casei lui Dumnezeu, cu ajutorul unuia dintre preoţi. Acest preot nu era altul decât Eliaşib, cel care se dovedise atât de neglijent la vremea când se ridicase zidul. Dar nici uşierii, oamenii care în capitolul precedent fuseseră „rânduiţi ...peste cămările vistieriilor", nu păziseră ceea ce Dumnezeul lor le dăduse în grijă (12.45).
Cuprins de indignare, Neemia însuşi, la reîntoarcerea sa, aruncă din cămară toate lucrurile lui Tobia, curăţă cămările şi pune iarăşi în ele uneltele şi darurile (confruntă cu Matei 21.12-13). Inimile noastre sunt uneori asemenea acestor încăperi, în care, în loc să punem ceea ce-I aparţine lui Dumnezeu şi-I serveşte ca dar, lumea şi-a depozitat propriile lucruri.
Acel întâi act de neglijenţă antrenase altele, astfel că Neemia trebuie acum să se ocupe în continuare de părţile cuvenite leviţilor, ca şi de supravegherea şi de repartizarea zeciuielilor aduse de popor.

Carui glas ii dai ascultare?

Cu toate ca  multi crestini in diferite tari sunt prigoniti, totusi putem spune ca traim intr-o vreme  in care exista o mare libertate, mai ales ca  in doar cateva zile sarbatorim aceasta libertate pe care am castigat-o. Libertatea expresiei, libertate sa faci ce vrei, sa mergi unde vrei, sa asculti pe  cine vrei, etc.Una din cele mai mari dificile sarcini ale omului si in mare masura la aceasta contribuie si mass-media si informatiile la care avem acces tot mai mult, este aceea de a deosebi ce este bine si ce este rau, de a asculta vocea stapanului tau.

Zilele trecute am avut o discutie cu unul dintre colegi pe aceasta tema. Si daca pana acum am avut parte doar de a fi luati "pocaitii" in bascalie, iata ca acum lucrurile s-au schimbat.La o discutie pe tema aceasta, un coleg mi-a pus o intrebare, pe care sincer m-am asteptat sa mi-o puna mai demult. 

"De unde stiu eu care este  religia cea mai buna, pentru ca toti sustin ca a lui este cea adevarata?"

Intr-adevar in aceasta vreme cand exista o explozie de religii, tot mai greu este sa discerni si sa poti sa asculti vocea lui Dumnezeu, intr-o lume in care tot mai multe voci vor sa se faca auzite si vor sa devina autentice, dar stim ca ISUS HRISTOS este SINGURUL  autentic, chiar daca multi vor sa fie ca si Hristos.
Ca si copiii ai lui Dumnezeu, noi avem calauzirea data prin Duhul Sfant, insa daca Duhul Lui nu locuieste in noi si nu ne da aceasta calauzire, atunci este foarte usor de a confunda vocile stapanului nostru si de a ne lasa amagiti.

In Evang. dupa Ioan, Domnul Isus ne da pilda cu pastorul si oile sale.
Ioan 10:5-6

După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.”
Glasul acestui strain este glasul vrajmasului nostru, satan.Daca lasam ca urechile noastre sa asculte soaptele lui, ne vom trezi prinsi  in jocul acesta murdar pe care il face zi de zi.Astazi tactica celui rau s-a schimbat foarte mult. Ispitele si incercarile sunt indreptate asupra noastra, dar in mod special batalia cea mai mare se da la nivelul minti. 
Astazi traim intr-o lume care este plina de informatii si am devenit tot mai invatati pentru ca accesul la informatie este mult mai mare in secolul nostru decat cel in care traau inaintasii nostri.Cu toate acestea nevoia noastra de Dumnezeu si nevoia noastra de mantuire este aceeasi ca a celor din trecut pentru ca toti suferim de aceeasi boala-PACATUL, si toti avem nevoie de iertare.
ISUS  a anticipat aceasta nevoie, de-aceea  prin jertfa Lui noi avem parte de tot iertare.
 ISUS ne spune: EU sunt painea si apa vietii, doua dintre cee mai importante elemente care ne asigura viata.El este Pastorul, iar noi oile Sale. Textul din Ioan 10 il descrie pe adevaratul Pastor.
Care oaie nu cunoaste glasul stapanului sau? Satan incearca si el sa-l imite pe Dumnezeu, insa acest glas nu este cel autentic. Fiecare are un scop si exista o  mare deosebire intre cele doua scopuri,
Diavolul a venit sa distruga, ISUS a venit sa salveze !
 In  Iacov 4:7 scrie,
Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.
Omul cauta un sprijin si un ajutor, pentru ca asa am fost creati. Departandu-ne de Isus, ne vom lipi de cel rau, fugind de cel rau ne vom apropia de Dumnezeu.

Sub calauzirea Duhului Sau cel Sfant vom putea deosebi glasul care ne striga, insa depinde de noi daca vrem ca Dumnezeu sa ne calauzeasca.
Lasa-te calauzit de Dumnezeu si vei fi binecuvantat!

Hrana ta zilnica!

16 Decembrie
Neemia 12.31-47
Ceremonia dedicării zidurilor Ierusalimului, care începe în v. 27, se derulează în mijlocul unei mari bucurii. Două procesiuni, formate din cântăreţi şi însoţite de trompete, au pornit în acelaşi timp, mergând pe zid în direcţii opuse. Una este condusă de Ezra, în timp ce Neemia o încheie pe cealaltă. Cele două procesiuni se întâlnesc lângă templu, după ce fiecare dintre ele
a înconjurat jumătate din oraş. Ei au împlinit acel cuvânt din frumosul psalm 48: „înconjuraţi Sionul şi ocoliţi-1; număraţi turnurile sale, luaţi aminte la întăritura sa ..." (Ps. 48.12, 13).
Ajungând la casa Domnului, cele două coruri reunite îşi înalţă glasurile; şi Jertfe mari" sunt aduse în mijlocul bucuriei generale. Versetul 43 ne învaţă trei lucruri despre această bucurie: Întâi de toate, că ea îşi are sursa în Dumnezeu: „Dumnezeu îi făcuse să se bucure cu mare bucurie"; apoi, că toţi au luat parte la ea, inclusiv copiii, căci ceea ce îi bucură pe părinţi le face plăcere şi copiilor; în sfârşit, că această bucurie se auzea până departe. Lumea care ne înconjoară poate ea să vadă şi să audă că suntem oameni fericiţi?

Hrana ta zilnica!

14 Decembrie
Neemia 10.28-39
Bărbaţii ale căror nume sunt scrise la începutul acestui capitol sunt cei care şi-au pus sigiliul la încheierea legământului cu Domnul. Ştim că şi Dumnezeu îşi are sigiliul Său: Duhul Sfânt. El este aplicat pe cel răscumpărat, ca marcă de proprietate prin care Domnul îl recunoaşte şi declară: Iată-1 pe «unul care-Mi aparţine» (Efeseni 1.13; 4.30). „Este al Meu" (comp. Exod 13.2 cu Isaia 43.1)! Oare poate El să recunoască în felul acesta pe fiecare cititor al acestor rânduri?
Dar, în timp ce propriile sigilii nu le pot conferi însoţitorilor lui Neemia puterea de a împlini cele la care s-au angajat (comp. 10.39 cu 13.10,11), Duhul Sfânt este nu numai sigiliul, ci şi puterea prin care creştinul acţionează în acord cu voia lui Dumnezeu (Ef. 3.16).
Întreaga naţiune s-a alăturat conducătorilor ei. Cunoaşterea legii (dobândite curând) nu rămâne la stadiul teoretic pentru ei, ci îi duce, pe rând, la curăţire, la respectarea sabatului şi a anului de odihnă al pământului (fiecare al şaptelea an), apoi la serviciul în templu şi la respectarea instrucţiunilor privind cele dintâi roade şi zeciuielile. „Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi", spunea Domnul Isus (Ioan 13.17).

Hrana ta zilnica!

13 Decembrie
Neemia 9.28-38
Avem rezumatul acestui întreg capitol în v. 33: „Dar Tu eşti drept în tot ce a venit asupra noastră. Pentru că Tu ai făcut potrivit adevărului, iar noi am păcătuit" (compară cu Pl. Ier. 1.18). Să punem această declaraţie în legătură cu un verset din Evanghelia după Ioan: „Cine a primit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este adevărat (Ioan 3.33; vezi şi Romani 3.4). Pecetluirea este actul de aprobare oficială a unei declaraţii, care o validează şi prin care cei care o semnează se angajează la respectarea ei. Astfel, căpeteniile, leviţii şi preoţii îşi pun peceţile (cu alte cuvinte, semnăturile) pentru a-şi confirma acordul.
La sfârşitul acestei lungi mărturisiri, să ne reamintim încă două învăţături foarte importante: În primul rând, pentru judecarea unui rău este necesar să ne întoarcem cât mai în urmă posibil, până la originea lui, printr-o completă revizuire a paşilor făcuţi. Călcarea legii a început odată cu confecţionarea viţelului de aur; ei bine, faptul acesta nu poate trece sub tăcere (v. 18)! În al doilea rând, o mărturisire trebuie să fie precisă: a-I spune lui Dumnezeu într-un fel general: «sunt păcătos, am comis nişte păcate», costă foarte puţin şi n-are valoare înaintea Lui. El aşteaptă de la noi să spunem: «Doamne, sunt vinovat în aceasta; iată ce am făcut şi iată ce am omis să fac» (vezi Levitic 5.5).

Hrana ta zilnica!

12 Decembrie
Neemia 9.16-27
După ce, asemenea acestor leviţi, a urmărit îndelung istoria harului lui Dumnezeu pentru Israel, Ştefan, în capitolul 7 din Fapte, îşi continuă vorbirea în acelaşi fel. „Voi, cu grumazul înţepenit, ... întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt" (Fapte 7.51). Grumazul înţepenit, gâtul care refuză să se plece pentru a se supune jugului Domnului, nu caracterizează numai poporul Israel sau numai pe cei neîntorşi la Dumnezeu! Toţi ascundem înăuntrul nostru această natură nesupusă, voinţa proprie. Fiecare creştin, fără excepţie, o cunoaşte foarte bine şi este imposibil pentru cineva s-o învingă prin propriile eforturi. Dar, în acelaşi timp, cunoaşte oare fiecare eliberarea pe care Domnul i-o acordă? Dând morţii, la cruce, această voinţă rebelă, nesupusă, El ne-a oferit în schimb natura supusă a Domnului Isus. Firea cea veche se află încă în noi, cu dorinţele ei, dar nu mai are dreptul să ne conducă.
Toate aceste păcate ale lui Israel ies în evidenţă cu atât mai mult cu cât sunt puse, ca aici, în contrast cu harul lui Dumnezeu, iar lor li se adaugă, ca să spunem aşa, lipsa de recunoştinţă (vezi Deuteronom 32.5-6). Nu este adevărat lucrul acesta şi pentru atât de mulţi tineri şi tinere crescuţi de părinţi credincioşi?