A venit un om la Domnul

A venit un om la Domnul

 / A venit cu jale grea /

 / “Omule, de poti a spune

Cu ce foc vii tu din lume?”

“Doamne, m-a adus anume

Frica de pedeapsa Ta.” /

A venit un om la Domnul

/ A venit cu pas voios /

 / “Omule cu brâie pline

   Cu ce gând vii tu la Mine?”

“Doamne, vin ca e mai bine

Fiindca e mai de folos.” /

A venit un om la Domnul

 / A venit din putregai /

 “Om departe de cainta

Cum vii astazi la credinta?”

“Doamne, cu recunostiinta

Pentru toate ce mi-ai dat.”

/Si-a venit un om cu lacrimi

 Si Isus a tresarit, omule de ce-ai venit /

 / “Doamne, într-o zi din viata

Te-am privit pe cruce-n fata

Si am plâns de dimineata

Si-s nespus de fericit!” / 

Linistea, Credinta, Iubirea si Speranta!

E doar o istorioara, insa realitatea din viata de zi cu zi ne spune cat de reala este aceasta poveste.

 

Patru lumanari ardeau incetisor, si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind:
Prima a spus:
-Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor…
Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins.
Apoi a vorbit cea de a doua:
-Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard…
Cand a terminat de vorbit, si aceasta s-a stins.
-Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor…
O adiere blanda care trecea pe langa ea a stins-o fara sa vrea.
Un copil a intrat in incaperea unde mai ardea o singura lumanare, si vazandu-le pe celelalte trei stinse, a inceput sa planga.
-Voi ar trebui sa fiti mereu aprinse…
Cea de a patra lumanare i-a soptit usor:
-Nu-ti fie frica, atat timp cat eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranta!
Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte.

Hrana ta zilnica!

14 Ianuarie
Iov 12.1-25, Iov 13.1-18
Banalităţile pe care Ţofar venise să le înşire, ca şi când Iov i-ar fi fost inferior în cunoştinţă, n-au făcut altceva decât să umilească şi să jignească. Iov nu numai că nu a avut parte de mila pe care avea dreptul să o aştepte de la prietenii săi (6.14), dar constată că a devenit şi batjocura lor (v. 4; vezi şi 17.2; 21.3; 30.1; Psalmul 35.15). Cum nu ne redeşteaptă ei imaginea acelor clătinători din cap care, trecând prin faţa „Dreptului desăvârşit" crucificat, II batjocoreau, spunând: „S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum, dacă-L iubeşte!" (Matei 27.43)? Sau, în alţi termeni: «Dacă Dumnezeu nu-L scapă, aceasta este tocmai dovada că a meritat mânia Lui». 

Pe scurt, acesta era şi raţionamentul prietenilor lui Iov.
Poporul iudeu pocăit, când se va întoarce la Isus, Salvatorul său, va mărturisi: „Noi L-am socotit pedepsit, lovit de Dumnezeu şi chinuit" (Isaia 53.4). Domnul Hristos a cunoscut şi a simţit mai mult decât oricine amărăciunea acuzaţiilor nedrepte, tocmai pentru că El era Dreptul desăvârşit; dar, în toate acestea, încrederea în Dumnezeul Său şi totala Lui supunere nu I s-au clătinat (Psalmul 56.5,6,11). Ce contrast faţă de Iov, cel care n-a putut suporta nici blestemul, nici acuzaţiile mincinoase şi care, pe parcursul a trei capitole (12; 13 şi 14), se va face avocatul „cauzei sale drepte" (13.18)!

Esti dispus sa iti schimbi statutul pe care il ai, in rob al lui Hristos?

Asa cum v-am spus in urma cu doua zile, ieri am avut harul sa ne bucuram iarasi in Casa lui Dumnezeu si mesager a fost fr. Virgil Neagu, de fapt fratele a fost si duminica trecuta si ma rog ca Domnul sa-l binecuvinteze pentru toata osteneala depusa.

Nu am sa fac referire la ceea ce a fost, ce predica s-a tinut, pentru aceasta puteti accesa arhiva bisericii, insa ceea ce mi-a ramas in minte, este un verset care a fost amintit aseara si  pe care l-am citit de atatea ori, insa aseara Dumnezeu mi-a descoperit mai mult din el.

Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.

Romani 6:22
Atunci cand cazi intr-o balta plina de mocirla este imposibil sa te ridici si sa iesi de acolo. Pentru aceasta este nevoie ca cineva din exterior sa vina sa te apuce de mana si sa te scoata din mizerie.

Dealtfel, nici o lege data de vreun parlament, nu ar fi putut sa ierte toate pacatele noastre, noi insine nu avem puterea de a ne ierta de tot ceea ce gresim si din pacate gresim in fiecare zi, pentru aceasta era nevoie de Cineva sa plateasca un pret si sa ne rascumpere.
Noi zaceam in mocirla pacatului, singuri nu am putut sa iesim de-acolo, dar a venit Isus ca sa ne elibereze. A platit un pret si ne-a rascumparat, astfel am devenit robii Lui.Stapanul are drept asupra robului sau, ii ofera tot ceea ce ii trebuie ca sa nu ii lipseasca nimic.Noi avem un har deosebit pentru ca din statutul de rob am primit dreptul de infiere si acum am devenit Copiii Lui.
Daca ne uitam atent  la acest verset "dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat...", vedem ca  nu ne-am putut face singuri izbavirea, a fost nevoie ca Cineva sa vina sa ne izbaveasca,
aţi fost izbăviţi de păcat, iar mai departe spune,  şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, nu spune v-am facut robi, ci v-ati facut.
Ce inseamna a fi rob....?
Cred ca toti  cunoastem acest sentiment. Ca angajat al unei societati, asculti ordinele sefului. Cu alte cuvinte, sunt rob al administratorului la firma la care sunt angajat si trebuie sa ascult si sa implinesc sarcinile care mi-au fost date. Dar mai e ceva de care trebuie sa tinem seama...administratorul firmei nu m-a obligat sa devin angajata firmei lui, ci a fost alegerea mea sa merg la firma respectiva.
 Un rob asculta de stapanul sau!
 Pentru a deveni robi ai Lui Dumnezeu  trebuie ca aceasta sa fie o alegere a noastra, pentru ca El  nu ne va forta pe nimeni  niciodata.
Mai trebuie sa stim un lucru, un rob are un jug. In Matei 11:29 Hristos ne spune:

Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

Esti dispus sa iti schimbi statutul pe care il ai, in rob al lui Hristos?

Hrana ta zilnica!

13 Ianuarie
Iov 11.1-20
Este rândul lui Ţofar să ia cuvântul. Chiar mai sever decât ceilalţi doi tovarăşi ai săi, acest ciudat mângâietor începe prin a-1 acuza pe Iov că este un vorbăreţ (v. 2), un mincinos şi un batjocoritor (v. 3); îi vorbeşte apoi despre nelegiuirea lui (v. 6), iar de la v. 13 îi zugrăveşte un tablou despre ceea ce ar trebui, după părerea lui, să facă pentru a fi binecuvântat de Dumnezeu: dacă faci (aceasta), dacă faci (aceea)...! Inclinaţia duhului nostru către respectarea minuţioasă a legii se numeşte legalism. Elifaz îl îndemnase deja pe Iov să-şi pună încrederea nu în Dumnezeu, ci în propria lui teamă de Dumnezeu, ca şi în onestitatea căilor sale (4.6), dar Iov nu fusese dispus să se încreadă în sine, ci în Domnul. Aceasta ne arată în faţa căror probleme tinde inima omului să se agate de propria îndreptăţire. Chiar şi un credincios este vulnerabil în faţa acestui spirit legalist care conduce la a gândi bine despre sine şi, prin urmare, la a subestima imensitatea harului lui Dumnezeu.
Versetele 7-9 se referă la infinitul Persoanei lui Dumnezeu în înălţime, în adâncime, în lungime şi în lărgime. Care muritor este capabil să îl aprecieze? Efeseni 3.18,19 dă răspunsul: Prin Duhul, toţi sfinţii pot fi făcuţi în stare să înţeleagă pe deplin „care este lărgimea, şi lungimea, şi adâncimea şi înălţimea" şi să cunoască „dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă".

Rugăciunea de mulţumire

Dacă te afli printre cei care văd toate lucrurile numai în aspectele lor negative, începe a te ruga cam aşa:

„Chiar dacă sunt nemulţumit, când sună ceasul deşteptător, ajută-mă, o, Doamne, să Îţi mulţumesc că aud, în timp ce aşa mulţi oameni sunt surzi. Chiar dacă deschid greu ochii în faţa luminii unei noi dimineţi, Îţi mulţumesc, Doamne, că văd, când există atât de mulţi oameni care nu văd. Deşi de multe ori mă ridic greu din pat, Îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat puterea de a mă ridica în fiecare zi, când sunt aşa de mulţi oameni ţintuiţi la pat. Deşi în familia mea nu este întotdeauna soare, Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că am o familie, în timp ce sunt aşa de mulţi oameni singuratici. Chiar dacă apartamentul meu nu este mobilat după ultima modă, Îţi mulţumesc, Doamne, că am un acoperiş deasupra capului, în timp ce alţii nu se pot bucura de aşa ceva. Deşi meniul nu este perfect echilibrat, Îţi mulţumesc, Doamne, pentru mâncarea care ne-o dai, când în lume sunt aşa de mulţi flămânzi. Chiar dacă munca mea nu este prea uşoară, Îţi mulţumesc, Doamne, că am un loc de muncă, în timp ce sunt aşa de mulţi şomeri…“.
O astfel de rugăciune de mulţumire va schimba multe lucruri.
Încearcă!

       Samanta buna 12.ian.2013

Ce ciudat....!

An de an in preajma sarbatorilor multi dintre noi, se ofera sa intinda o mana de ajutor celor care sunt in situatii mai dificile. Insa din pacate aceste sarbatori sunt scurte, sunt putine si trec repede asa cum si ajutorul nostru trece la fel, si dupa aceste sarbatori cei oropsiti sunt la fel.

Acum intr-adevar este greu sa mergi  si sa faci acelasi efort ca cel din luna dcembrie. Este drept ca  in decembrie parca e mult mai usor, insa daca ne-am pune in gand sa facem acelasi lucru in luna ianuarie sau februarie pare imposibil. Cam asa gandim majoritatea.

Numai ca citind intr-o carte cateva ganduri, era la un moment dat scris, "lucruri ciudate".

M-am pus sa le citesc si am vazut ca intr-adevar erau ciudate.

•  Ni se pare atat de mult sa dam 50 de lei unui nevoias, insa daca mergem la cumparaturi  50 de lei par atat de putini...
• Ni se pare atat de mult sa stam in biserica doua ore, insa asa repede trec doua ore in sala de cinema....
• Ni se pare asa mult sa citim un capitol pe zi din Biblie, insa asa repede devoram o carte cu 100 de file....
• Daca ne recomanda un prieten sa ascultam o predica de o ora ni se pare asa mult, insa 60 de minute de fotbal se termina asa repede....

Nu-i asa ca e ciudat...?

Doamne, da-ne intelepciune sa stim sa apreciem adevaratele valori!

Hrana ta zilnica!

12 Ianuarie
Iov 10.1-22
„Îţi place să asupreşti?" - este felul în care se pregătea Iov, în amărăciunea sa, să-I pună întrebarea lui Dumnezeu (v. 3). Scriptura îi răspunde cu un verset pe care nu trebuie să-1 uităm niciodată în încercările noastre: „El nu necăjeşte, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor" (Plângeri 3.33): sunt cuvinte pe care cu atât mai mult nu trebuie să le piardă din vedere cei care sunt copiii Săi.
Asemeni lui Iov în v. 8-12, David se minunează şi el (în Psalmul 139.14-16) de modul în care a fost conceput. Cei doi ajung la aceeaşi concluzie: Cel care „m-a întocmit" în felul acesta şi care „m-a ţesut cu oase şi cu nervi" mă cunoaşte până în străfundul sufletului.

 Cum I-ar putea fi Lui ceva ascuns - orice ar fi? 

Lumina lui Dumnezeu, ochii Săi care scrutează păcatul, iată ce îl făcea pe Iov să nu se simtă deloc în largul său. Se vedea înaintea Domnului ca o pradă urmărită de leu (v. 16).

 Ca şi autorul Psalmul 139, Iov căuta la început să se ascundă de privirea lui Dumnezeu, dar la sfârşit va dori să fie cercetat şi cunoscut de El. Ce progres!
„Grija Ta mi-a păstrat duhul", recunoaşte Iov (v. 12). Fără această grijă, cine ştie până unde s-ar fi cufundat? Poate până la a-L blestema pe Dumnezeu şi la a-şi lua viaţa (2.9)... 

Să înţelegem şi noi cât de multă nevoie de Domnul are duhul nostru, pentru a fi protejat, un duh care cade atât de uşor pradă fie exaltării, fie deprimării!