Intrebari finale !

Hrana ta zilnica!

11 OCTOMBRIE
Ieremia 31.27-40
Ieremia nu anunţă numai evenimente triste, ci are şi veşti bune pentru popor: „Iată, vin zile", spune el, când Domnul „va restabili" casa lui Israel şi pe cea a lui Iuda, în temeiul unui nou legământ. Cel vechi fusese „rupt" de către popor. Acesta se dovedise incapabil să facă faţă obligaţiilor rezumate în lege.

 Atunci Dumnezeu nu le va mai da alor Săi această lege pe table de piatră, ci o va pune înăuntrul lor (ei vor fi în felul acesta o imagine a Robului ascultător; vezi Psalmul 40.8): o va scrie direct pe inima lor reînnoită 

(v. 33; 2 Corinteni 3.3). 

Cu alte cuvinte, din dragoste, şi nu din teamă vor împlini ei voia Domnului. Nu este acesta, cu atât mai mult, măreţul argument care trebuie să-i aducă pe copiii lui Dumnezeu la ascultare de Tatăl lor ceresc? Cu siguranţă, de aceea să-L lăsăm pe Dumnezeu să graveze pe inima fiecăruia dintre noi învăţăturile Cuvântului Său!
„Toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor..." (v. 34). Domnul doreşte să fie aşa în fiecare dintre familiile noastre.
Versetele 31-34, citate în Evrei 8.10-12, se încheie cu o promisiune care ne priveşte şi pe noi: „le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor" (comp. cu Fapte 10.43), pentru că „sângele noului legământ" s-a vărsat şi pentru noi (Matei 26.28).

Când TU ești cu mine!

Aceasta este rugaciunea mea...!

Citesc Psalmul 84 si citind doar primul verset m-au napadit o sumedenie de intrebari.

Primele doua versete spun asa:

Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor! Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel Viu!

 

Ma intreb, cati mai putem spune astazi cu toata sinceritatea acest lucru ?

 

Cat de placute gasim locasurile in care mergem sa ne inchinam?

Nu cumva, nu mai gasim placerea in partasiile cu fratii? 

Nu cumva mergem acolo si in loc de a veni acasa intariti si incurajati pentru inca cateva zile in care trebuie sa avem biruinta asupra celui rau, venim mai goi si cu sufletul mai sarac decat am plecat, si asta doar datorita simtului critic si nemultumitor pe care il avem de multe ori?  

Sufletele noastre mai suspina, mai tanjesc atunci cand din motive obiective nu putem ajunge la Casa Domnului, fie ca este o seara de rugaciune, fie ca este doar un serviciu divin peste saptamana? 

Nu cumva constiinta noastra nu mai da nici macar un semnal de alarma atunci cand, chiar ne invocam noua insine un motiv pentru a nu merge? 

 Cat de placute sunt locasurile Tale...! Aceasta afirmatie o pot face doar cei care sunt atasati de Dumnezeu si gasesc placere in apropierea de El. Daca in viata de zi trupul are nevoie de apa si hrana care ajuta la mentinerea vietii noastre, tot asa si sufletul nostru are nevoie de ceea ce este vital pentru a ne mentine  viata spirituala. 

Ori ce este vital pentru suflet? Cuvantul spune:

„Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată" (Ioan 6:35) 

" „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” (Ioan 7:37-38)

Oricat de bine ne hranim azi, maine iarasi ne este foame, insa atunci cand am gustat din Dumnezeu, sufletul nostru Il cauta cu ardoare pe Cel care ne-a dat aceasta hrana si aceasta apa vie. Doar El ne poate satisface pe deplin.

Exista insa un surogat care incearca sa anhileze aceasta dorinta a multor crestini in ziua de astazi. Goana dupa lucrurile pamantesti dar trecatoare, placerile care sunt doar de o clipa si banii vor  incearca sa impiedice dorinta si nevoia sufletului, de-aceea trebuie sa ne rugam ca El sa  puna in noi aceasta dorinta dupa El, sa lase o sete arzatoare a sufletului nostru dupa Cuvantul Lui, dupa prezenta Lui.

Cartea Proverbe are un indemn minunat si o rugaciune de-altfel:

"...nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie.
Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu"
Citind in continuare Psalmul 84 ajung la vers.8  dupa care scrie...oprire.

 Insa inainte de aceasta oprire scrie asa:

Doamne Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! 

Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov!  

 

Aceasta este rugaciunea mea....!

Ce-ai simtit ultima data? Bucurie sau rusine?

Zilele trecute am fost binecuvantata in zorii zilei cu Psalmul  34, printr-un sms.

 Fiind o zi mai linistita la birou pentru ca este vineri, am dat iarasi de acest verset din Ps.34,

Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine!

Cand privim spre Domnul si stam inaintea Lui ce simtim?

Astazi de dimineata de exemplu, cand am ingenuncheat inaintea Lui, ce am simtit?

Ne-am bucurat noi oare ca avem din nou ocazia sa-I putem spune cat de mult Il iubim?

Am simtit fiorul acela pe care-l simtim oridecate ori stam in prezenta Lui si ne atinge prin Duhul Sau?

Sau...nu cumva ni s-a umplut fata de rusine cand am stat inaintea Lui din cauza pacatelor pe care le-am facut in ascuns?

Ca si urmasi ai lui Hristos trebuie sa ne insoteasca aceasta marturie:

Când îmi întorc privirile spre El, ma luminez de bucurie, şi nu mi se umple faţa de ruşine!

 Doamne ajuta-ne!

Lauda sau barfa?

Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.

Efeseni 5:19 

sursa foto: http://www.lovendal.ro/

Vreau sa ne facem o cercetare noi insine.

Cand am vorbit ultima oara cu un frate sau o sora in credinta, care a fost subiectul nostru de discutie?

A fost ceva care ne-a zidit, ne-am incurajat unii pe ceilalti sau am vorbit despre sora "X", nu cumva am vorbit de  fratele "Y"?

Orice discuție despre o a treia persoană, care nu este de față se numește  "BÂRFĂ"!

Doamne pune in gura mea doar laudele Tale !

Hrana ta zilnica!

10 OCTOMBRIE
Ieremia 31.15-26
Frumoasa restaurare a lui Israel, vestită în prima parte a capitolului, va fi precedată de lacrimi amare. Este zugrăvit acum tabloul poporului necăjit, prin imaginea Rahelei, soţia lui Iacov, care-şi plânge copiii pierduţi. (Aşa cum se întâmplă deseori în Scriptură, v. 15 şi-a găsit deja o împlinire, parţială, cu prilejul masacrului pruncilor din Betleem: Matei 2.18). Este însă vorba pentru acest popor de o întristare după voia lui Dumnezeu, care „lucrează pocăinţă spre mântuire, de care nu-ţi pare rău" (2 Corinteni 7.10). Versetele 18-20 ne arată că Dumnezeu este foarte sensibil la expresia unei asemenea tristeţi. Să-1 ascultăm pe Efraim relatându-şi istoria. Corecţia divină a fost salvatoare, determinându-1 să se convertească, cufundat într-o pocăinţă autentică; iar când s-a cunoscut pe sine (când a înţeles cu adevărat ce era el), a fost copleşit de ruşine. Şi-a condamnat tinereţea vinovată şi neîmblânzită. Poate face fiecare dintre noi o relatare asemănătoare? Până atunci, să ascultăm şi cum anume Ii place lui Dumnezeu să ne numească: „un fiu scump, un copil plăcut” (sau: un copil al desfătărilor; v. 20).
Confesiunea noastră va fi imediat întâmpinată de o mărturie personală şi intimă a dragostei eterne, precum şi de resursele care o însoţesc: „Am săturat sufletul obosit şi am îndestulat orice suflet întristat" (v. 25).

ADIO, ROMANIA!

 Nu stiu cati oare nu am trait umilinta in fata unui ghiseu?

Nu stiu cati dintre noi nu am fost tratati intr-un spital intrebandu-ne de mii de ori, oare pentru ce platim CAS-ul si unde ne sunt banii? 

Sa ajungi internat in regim de urgenta in spital, sa ti se spuna ca trebuie sa iti cumperi pana si fasa medicala, nemaivorbind de celelalte medicamente, iar pana nu-ti inghesui mana in buzunarul doctorului, asistentei si nu in ultimul rand "a portarului", nu poti sta de vorba cu nimeni si nu esti bagat in seama de nimeni.

NU stiu cati dintre voi aveti copii inca in invatatmantul romanesc...?
Stiti cati bani se cer zilnic pentru tot felul de manuale si culegeri, invocand ca cele primite de la inspectorat sunt depasite.Cati bani se cer pentru tot felul de fonduri (mai nou prin intermediari), iar daca nu te supui, copilul suporta consecintele?

Dar am sa ma opresc aici pentru ca urmeaza o scrisoare, care este o strigare nu doar a unui tanar, ci a mii si mii de cetateni ai Romaniei satui de birocratia interminabila, satui de platit biruri nenumarate, dezamagiti de sistemul corupt, mincinos si hot, satui de umilinta prin care zilnic trebuie sa treaca, satui de toate.....

Iata ca un glas din miile de glasuri, decide sa-si incheie afacerile in tara noastra draga "ROMANIA" si sa plece. 

Scrisoare catre ROMANIA!

"Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut că pot, dar am obosit. Vreau să ne despărţim. Eşti o ţara minunată şi sunt convins că într-o zi vei face un alt cetăţean foarte fericit. Dar eu trebuie să plec până nu îmi pierd minţile. Acum, la sfârşit, îmi e greu să spun dacă te-am iubit vreodată. Nu ştiu de ce am fost atât de convins că da, dar am crescut alături de ţine şi nu mi-am imaginat cum aş putea există în afară ta. Cele mai frumoase momente din viaţă le-am avut alături de tine. Mare parte din ce sunt acum, cu bune şi rele, e aşa datorită ţie. Dar şi cele mai abisale clipe ale disperării le-am aflat tot de la tine.

Când eram la şcoală ţi-am adus primele jigniri. Am pus la îndoială calitatea dascălilor tăi. Am trecut cu 10 la Română născocind citate din Tudor Vianu şi alţii şi niciunul din ei nu a avut tupeul să spună că sunt inventate, de teamă să nu se facă de ruşine că nu l-au citit niciodată. Le-am spus eu. Am avut curajul să îi spun profesoarei de chimie că e psihopată şi să îmi susţin cauza în faţa inspectoratului. În facultate le-am spus profesorilor că eu nu am venit la facultatea de Microsoft şi Oracle şi că nu voi fi părtaş la şmenurile lor. Ai încercat să mă scoţi din sistem pe toate căile şi să mă pui jos cu alţi învinşi dar am reuşit de fiecare data să rezist. Şi nu te înţelegeam de ce erai atât de înverşunată împotrivă unui tânăr ce doreşte să fie mai bun pentru a produce pentru tine.

Mai ţii minte când eram student şi mi-am făcut prima firmă? Facturasem 6 milioane lei vechi. Prima mea factură, scrisă pe genunchi la un client care se amuza uitându-se la mine cu încerc să calculez TVA-ul. În două săptămâni mi-ai trimis Gardă Financiară care m-a amendat cu 50 milioane lei vechi pentru că nu trecusem numărul contractului pe factură. Le-am spus celor de la Gardă că nu am, că abia am facturat 6 milioane. Mi-au spus că lasă, ai părinţi, rude, eşti tânăr.

Dar când am hotărât să îmi declar dragostea pentru tine şi să cumpăr cu muncă mea o bucată din tine? Când am făcut primul credit să iau un teren, să fac o casă unde să muncesc pentru a prospera că parte din tine şi unde să mor pentru a mă întoarce în pământul tău. Mai ţii minte cum m-ai batjocorit prin cei de la cadastru care mi-au spus că nu e problema lor că sunt greşite planurile şi că un sfert din teren e în şosea. Pierderea mea, ofranda ta.

Ştii tu oare câte zile am pierdut în templele tale cu ghişee? Am învăţat în ele umilinţă în toate declinările ei şi tot nu am fost demn de tine, tot arogant am rămas.

Ştii tu oare că mi-am petrecut peste 5000 de ore conducând? Ştii tu că era să mor într-un accident? Şi toate pentru că nu poţi construi drumuri şi căi ferate, ştii doar să le desenezi ca un retardat pe şerveţele.

Am muncit cu bucuria şi energia pe care numai tinereţea ţi-o dau, şi pentru că am avut cap şi mâini dibace am produs cât pentru a hrăni cei 121 de fii ai tăi ce mi-au fost angajaţi în anii ăştia. Şi din banii pe care i-am făcut vânzând roadele muncii mele ţi-am pus lunar pe masă o parte frumuşică. I-ai luat de fiecare data fără măcar să zâmbeşti. Şi dacă am fost strâmtorat şi nu i-am avut mi i-ai luat tu singură din buzunar. Şi dacă nu îi aveam ţi-ai trimis recuperatorii să îi scoată de la mine cu bătaia.

Hmm, mi-aduc aminte de câte ori am pus tot ce aveam gaj să construiesc ceva, pentru mine, pentru tine, pentru noi, şi totul a fost la un pas să se năruiască pentru că o hârtie zăcea sub salamul cuiva la un ghişeu.

Nu am fost demn nici de oamenii tăi. Oricât am muncit, abia am reuşit să acopăr ţepele pe care mi le-au dat. Pentru că ţi-ai învăţat oamenii că atunci când sunt furnizori să nu livreze, că atunci când sunt clienţi să nu plătească, că atunci când le împrumuţi bani să nu îţi mai răspundă. Şi eu nu pot munci pe cât fură ceilalţi.

Şi pentru că vorbim de oameni, te-ai schimbat, să ştii. Ai devenit mai rea, mai încrâncenată, mai apăsătoare. Şi ai devenit barbară, în sensul istoric al cuvântului. Fiii tăi ştiu mai puţină carte dar fură mai mult, violează mai mult, beau mai mult, mănâncă până le crapă burţile şi sunt într-un permanent război. Ai distrus mediul sănătos în care familia, izvorul normalităţii, moralităţii şi evoluţiei, putea să se nască şi să crească. Te-ai autocondamnat la sterilitate. Poate e felul naturii să tragă pe linie moartă o mutaţie genetică nereuşită, un experiment social ratat.

Ştii ce, dacă mă gândesc mai bine, it's you. Tot ce ţi-am cerut a fost să mă laşi să muncesc şi aş fi împărţit cu ţine roadele cu bucurie. Sunt tânăr, inteligent, doritor să muncesc, şi unde îmi pun mintea şi mâinile rămâne ceva în urmă. Tu eşti cea care m-ai transformat într-un etern meşter Manole. Şi că să nu se năruiască peste noapte ce am clădit, am zidit în temelii multe din cele ce îmi erau dragi. Şi când politicienii tăi se lăuda că edificiul a mai crescut cu un procent, nu spun că în el sunt închise suflete şi sacrificii ale unor fraieri că mine.

Cred că vei muri bătrână şi singură. Cei care te-au iubit şi pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor plecă, iar cei care doar te-au folosit se vor mută la altă când nu vei mai putea să le oferi nimic. Şi mai cred că îţi meriţi soarta".

sursa : http://www.gandul.info