Versetul zilei

21 februarie 2015

De-ale mele....

Si pentru ca incet, incet iarna isi strange mantaua si pleaca, urmatorul anotimp isi face loc sa intre pe usa inimii noastre.
Iubesc iarna, insa primavara imi aduce in suflet un chef de viata.
Imi doresc sa fiu in mijlocul naturii cat mai mult, imi doresc sa ascult fiecare fir de iarba cum creste, imi doresc sa ma plimb si sa calatoresc, imi doresc sa ma bucur de tot ceea ce a creat Dumnezeu pentru mine.
Am cateva "placeri", daca le pot spune asa, care ma fac sa-mi aduc aminte de copilarie.
Astazi una dintre ele mi-a amintit de copilarie. 
Trezindu-ma  dis de dimineata si fiind geamul deschis, in linistea noptii auzeam motorul masinilor care treceau rar pe sosea. Au un zgomot total diferit noaptea, fata de cum se aud ziua.
Imi amintesc, mica fiind, de fiecare data cand plecam mai departe cu mama si asteptam autobuzul dis de dimineata (trecea prin satul meu, undeva la 4.30 dimineata), in linistea aceea se auzea motorul autobuzului cu kilometri intregi inainte. Era bucuria plecarii.
Acel zgomot mi-a ramas si azi....
Este doar una din amintirile mele, insa mai am multe...si altele....spre exemplu sunetul trenului cand intra in gara...
Deh, fiecare om are cate o pasarica....asa ca si eu sunt om, si sunt doar un om.
Va doresc o zi minunata de primavara alaturi de cei dragi.
Domnul sa va binecuvinteze!

Un motiv suficient pentru a-L iubi!

Daca citim cartile Vechiului Testament, de-a lungul timpului Scriptura ne vorbeste despre multi imparati pe care i-a avut Israelul si Iuda. Atunci cand imparatul era la finalul domniei sale, autorul cartilor scrise spunea despre fiecare, fie ca a fost un imparat care facea tot ce era placut inaintea Domnului, fie ca facea tot ce era rau si umbla in caile unuia dintre inaintasii sai.
Tot asa avem scris si despre imparatul Asa, fiul lui Abia. 
Asa, a fost un imparat care a cautat sa faca ce este placut inaintea Domnului. Incepand inca de pe vremea lui Ieroboam, poporul s-a departat de toate lucrurile bune, s-au departat de Domnul si in locul inchinarii, idolatria si-a luat locul de cinste. Dupa Ieroboam a venit Abia imparat, iar mai apoi fiul sau Asa i-a luat locul. Acesta a indepartat idolii din tara sa, a poruncit poporului sa-L caute pe Domnul, a zidit cetati intarite in Iuda si poporul n-a  avut parte de razboi pe tot timpul domniei sale, timp de 35 de ani au avut pace si odihna pentru ca Domnul le-a dat odihna.(2 Cronici 14)
Dar a venit un moment in viata lui Asa cand, cu toate ca a cautat sa indeparteze idolatria din popor, Asa nu s-a bazat pe Domnul pana l-a capat, ci s-a sprijinit pe oameni.
Urmarind viata lui imparatului Asa pana la capat, avem de luat aminte la cateva lucruri.
 Chiar daca startul nostru cu Domnul a fost unul bun, chiar daca am avut revelatii deosebite, chiar daca am avut experiente minunate, daca nu perseveram in cautarea Lui si daca nu cautam sa ramanem si sa facem pana la capat voia Lui, toate acestea vor fi doar "amintire". 
La un moment dat Asa nu s-a mai sprijinit pe Domnul (vers. 2-3, cap 16), iar acest lucru l-a costat (vers.7).
 "Ai lucrat ca un nebun in privinta aceasta", ii spune Hanani, "iar de acum vei avea razboaie"
Fiecare miscare a lui Asa era privita de Domnul, asa spune in vers. 9,
Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui" 

Asadar, Dumnezeu in fiecare zi face aprecieri si constatari cu privire la viata mea, si la viata ta.
 Oricat am incerca sa pozam in "oameni credinciosi", "oameni super-spirituali", Dumnezeu este Acela care vede cu adevarat nivelul credinciosiei fiecaruia.
Daca suntem gasiti credinciosi, avem parte de tot sprijinul Lui, asa spune Cuvantul, insa la fel de valabil este si invers. Daca la cantarirea facuta nu suntem gasiti asa cum cere Domnul, suntem lasati si abandonati de Dumnezeu.
Doamne fereste-ne pe toti, dar eu nu-mi doresc sa fiu parasita de Dumnezeu nici macar  o secunda.
Astazi insa ne pandeste acest mare pericol, de a fi oameni cu inima impartita. Unii oameni traiesc o viata duplicitara. Un mod de viata libertin si in desfrau, de luni pana duminica, iar duminica devin sfinti, si tragedia este ca acest lucru se intampla chiar printre noi crestinii. Daca noi oamenii nu putem face acesta deosebire de fiecare data, Dumnezeu insa face.
Fiecare om este sub privirea Lui, fiecare suntem cantariti si apreciati, iar inima noastra este cercetata de Dumnezeu, "suntem pe deplin ai Lui sau nu ?"
In cartea Apocalipsa avem scris acest lucru si cu privire la Biserici. Unii erau gasiti biruitori, unii erau caldicei, insa stim ce atitudine are Dumnezeu fata de acesti oameni, "te voi varsa din gura mea".
Dedicarea noastra pentru Domnul  nu trebuie sa fie de ochii oamenilor. Nu ne-ar ajuta la nimic, nu omul este cel care imparte rasplata, ci Dumnezeu. Noi trebuie sa cautam pe Domnul din toata inima, noi trebuie sa-L iubim nu pentru frica iadului, ci pentru ceea ce este El, pentru ceea ce a facut El pentru noi.
TOATE pacatele noastre au fost iertate!
Ori acest lucru este un motiv suficient pentru a-L iubi.
 Sunt iertata si libera de condamnare!
Pentru mine este suficient. Pentru tine...este?

Momentul potrivit este cel ales de Domnul!

 De nenumarate ori am experimentat fiecare dintre noi acest sentiment al deznadejdii, cu toate ca Biblia ne spune nu va ingrijorati, cu toate ca promisiunile Domnului sunt aceleasi in fiecare zi si ele nu se schimba, "Voi fi cu voi in orice vreme", "Cu nici un chip n-am sa te las", iata ca avem si zile in care indoiala ne copleste, avem si zile in care simtim ca suntem la capatul resurselor si undeva in adancul inimii se strecoara acest gand ca Dumnezeu ne-a uitat.
Cel mai bun remediu de a iesi din aceasta stare este "comunicarea", insa nu comunicarea cu vecinul, cu prietenul sau cu strainul, ci comunicarea cu DOMNUL.
Acolo in camaruta noastra este cel mai bun loc si este cel mai bun moment in care-L putem invita pe  Domnul sa  coboare alaturi de noi. Acolo putem sa-i spunem necazul nostru, acolo putem sa varsam lacrimi, acolo putem descarca povara  ce apasa pe umerii nostri, acolo este locul intim in care nu are acces decat Dumnezeu.
Niciodata El nu intarzie si niciodata nu ne refuza, ci Isi face simtita prezenta intotdeauna la momentul potrivit. Chiar daca momentul ales si dorit de noi a fost altul, El insa vine in cel mai potrivit moment si face intotdeauna lucrurile bune.
 Avand in vedere toate aceste lucruri, nu ne ramane de facut decat doua lucruri:
"sa ne punem intrega nadejde in El si sa fim intelepti sa asteptam vremea potrivita si aleasa de Domnul"
El va raspunde fiecaruia dupa nevoile noastre si va da binecuvantarea Lui celor care au nadajduit si L-au cheamat in vreme de nevoie.
David spunea:
"O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!…
Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!
Poate ca esti la capatul puterilor, poate ca simti ca nu mai ai resurse, increde-te in EL, abandoneaza-te pe bratul LUI si cere-I ajutorul. Stiu un singur lucru: "Dumnezeu nu te va lasa" 
 
 

Hrana ta zilnica!

21 FEBRUARIE
Psalmul 84

În creaţie, fiecare vieţuitoare îşi găseşte un culcuş sau un cuib; credinciosul însă, asemeni Domnului său, nu cunoaşte pe pământ adevărata odihnă (v. 3; Matei 8.20). Afecţiunile sale sunt îndreptate în altă parte: înspre locuinţele cereşti, unde locul său este pregătit (loan 14.2; comp. cu v. 2,10). Versetul 3 ne dezvăluie tema emoţiilor care fac inima să clocotească: „... altarele Tale, Doamne al oştirilor!". Drumul care duce spre Casa Tatălui trece însă printr-o lume care este o vale a plângerii (ebr. „Baca") — şi fiii lui Core, autorii psalmului, au făcut această experienţă (vezi Psalmul 42.3). Ce contează? Dacă această cale este deschisa în inimile noastre, dacă nimic nu ne desparte de Acela înspre care mergem, atunci chiar și lacrimile se vor preface în experienţe benefice pentru noi! Vom merge „din putere în putere" (v. 7)! În acelaşi fel în care un motor este alimentat prin curentul pe care el şi-1 absoarbe din sursa sa, şi noi ne folosim de puterea pe care o găsim în Dumnezeu (v. 5). Puterea ne este dată nu ca o provizie alături de care avem tendinţa să ne punem pe odihnă, ci pe măsura nevoii, astfel încât noi să ne îngrijim mereu de contactul cu Cel care ne-o furnizează.
În felul acesta vom putea cunoaşte promisiunile măreţe din versetul 11 ca fiind şi partea noastră, iar noi înşine vom gusta binecuvântarea întreită conţinută în acest psalm grandios. 4,5,12).

20 februarie 2015

Hrana ta zilnica!

20 FEBRUARIE
Psalmul 83

În timpul necazului celui mare, coaliţia naţiunilor enumerate în versetele 6-8 se va pune de acord să şteargă de pe pământ numele lui Israel (Isaia 10.24). Intre acestea, un loc proeminent îl va ocupa Asiria (Asur, împăratul Nordului). În faţa acestei ameninţări cu exterminarea, cu mult mai teribilă decât a cunoscut vreodată acest nefericit popor (deja cu o istorie atât de tumultoasă), rămăşiţa credincioasă se va întoarce către Dumnezeu. Vrăjmaşii lor sunt, de fapt, vrăjmaşii Lui (v. 2), pentru că împotriva Lui a fost încheiată această alianţă (v. 5). Pe de altă parte, cei credincioşi sunt conştienţi că-I aparţin Domnului; ei sunt „cei ascunşi" ai Săi (v. 3), asemeni celor şapte mii din timpul lui Ahab care, în ciuda prigonirilor, nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal (1 împăraţi 19.18). Într-adevăr, Dumnezeu nu Se poate lipsi să nu intervină atunci când toate aceste popoare, în nebunia lor oarbă, vor fi găsite făcându-I Lui război (v. 5; comp. cu Psalmul 2.2 şi cu Apocalipsa 19.19). Rămăşiţa credincioasă invocă eliberările din trecut, datele răsunătoare din istoria lui Israel (v. 9: Judecători 4; v. 11: Judecători 7 şi 8).
Noi, cei credincioşi, care nu vom avea de traversat aceste timpuri de groază, să dăm oare la iveală mai puţină răbdare sau o mai slabă încredere?
 Impotrivirea lumii ar trebui să aibă asupra noastră un singur efect: acela de a ne «arunca» mai lângă Domnul nostru.

19 februarie 2015

Mi-e rusine...!

De cateva zile circula pe toate site-urile si toate blogurile imagini infricosatoare cu cei 21 de martiri care si-au dat viata pentru Hristos, drept este ca nu am vazut nimic de genul "Je suis...",  si nu am vazut nici  manifestatii nicaieri in lume, doar articole care exprimau dezacordul si nemultumirea, si in cel mai bun caz, indemn la rugaciune pentru familiile ramase, asta in afara de familiile si tara din care acestia au facut parte.
 Am citit peste tot, tot ceea ce se putea citi despre acesti crestini. Si-au pastrat credinta neclintita pana la capat, au ramas fermi  chiar daca aveau fiecare in spate cate un calau care le flutura sabia la gatul lor.
M-am intristat mult si nu atat pentru ei, desi nu poti sa nu te cutremuri cand ii vezi, insa nu atat pentru ei, cat pentru noi, noi cei care ne declaram urmasi ai lui Hristos..
Ei se numara printre acei martiri  despre care vorbeste cantarea aceasta minunata:
"Eroii slavei vin acum acasa, 
Au biruit in marele necaz
Si ei vor sta cu Domnul lor la masa
El le va sterge lacrima de pe obraz"
Sangele lor  a schimbat culoarea Marii Mediterane.
In aceasta filmare prezentata de o televiziune spaniola, sunt cateva secvente cutremuratoare
insa pentru cei cu inima mai tare pe acest site, puteti urmari aceasta cruzime.
Este infricosator....! Insa totodata  ne intareste credinta noastra slaba.
Ei sunt eroi, dar noi...?
Noi cei care ne numim "crestini", suntem cu adevarat sau numai numele e de noi?
Acum, dupa ce am vazut si filmarea cu decapitarea lor, sincer ma rusinez de starea mea in care adeseori cad. Acesti crestini si-au dat viata pentru Hristos cu capul sus, rostind rugaciuni catre Dumnezeu, iar eu uneori vin inaintea lui Dumnezeu cu lucruri atat de marunte, nemultumita fiind de anumite situatii prin care trec si cartesc inaintea lui Dumnezeu pentru unele incercari prin care ma trece....
Oare eu, ce as fi facut in fata acestor oameni?
Doamne ajuta-ma sa am o credinta neclintita  pana la capat!


Hrana ta zilnica!

19 FEBRUARIE
Psalmul 82

Judecătorul suprem 1-a aşezat pe om pe pământ cu misiunea de a exercita pe el judecată (citiţi Deuteronom 1.17). Dar, vai, este de ajuns doar să deschidem ochii şi vom şi vedea în ce măsură şi-a asumat omul această responsabilitate! Noi înşine suntem deseori indignaţi de nedreptatea care domneşte în jurul nostru - mai cu seamă când îi suntem victimele - şi ea impune din partea noastră multă răbdare (Iacov 5.10,11).
 Înţelegem de aceea care pot fi sentimentele Dumnezeului Celui drept prin excelenţă şi cât de mare este răbdarea Sa îndreptată spre această lume! Ea a strălucit într-un mod cu totul special atunci când sfântul Său Fiu a fost obiectul nedreptăţii supreme din partea oamenilor.
Şi cine atunci ar putea manifesta astăzi în lume dreptatea lui Dumnezeu, dacă nu propriii Săi copii? (Să nu uităm că nedreptatea poate lua şi forma unor judecăţi defavorabile sau răuvoitoare pe care noi le îndreptăm înspre cineva.) Zi de zi ne ies în cale - sub înfăţişări care adesea ne lasă indiferenţi - cel slab, orfanul, cel nenorocit, cel sărac (v. 3). Să ne întrebăm dacă nu cumva este în slujba noastră să-i căutăm şi să le dăm, cu compasiune - fără să mai vorbim de ajutorul material care ne stă în putinţă - mărturie despre dragostea Domnului Isus.