Versetul zilei

27 mai 2015

Hrana ta zilnica!

27 MAI
Luca 11.37-54

Pentru a doua oară, Isus Se află invitat la masa unui fariseu (comp. cu cap. 7.36). Şi aici gazda îşi permite să critice ceva cu privire la El. Atunci Cel care cunoaşte inimile denunţă cu vehemenţă răutatea şi ipocrizia clasei responsabile din popor. Luând o înfăţişare pioasă înaintea oamenilor, fariseii şi învăţătorii legii ascund înăuntrul lor corupţie şi moarte, ca un mormânt peste care păşeşti fără să vezi ce este în el.
Cine ar fi îndrăznit vreodată să vorbească atât de aspru unuia care 1-a invitat la el? Dar, după mărturia fariseilor înşişi, Isus era adevărat şi nu-1 păsa de nimeni şi nu privea la înfăţişarea oamenilor (Matei 22.16). Ce exemplu pentru noi, cei care ştim atât de bine, prin cuvinte plăcute (dar adesea atât de puţin sincere), să ne menajăm reputaţia! 
Sub pretextul amabilităţii îşi fac simţite prezenţa, de fapt, această falsitate şi acest formalism pe care Isus le condamna la farisei. , Neputând să-L contrazică pe Domnul, vrăjmaşii caută să-I găsească vreo vină. Câteva expresii din Psalmul 119 ne fac cunoscute rugăciunile Lui atunci când suferea în faţa unei astfel de împotriviri (v. 98,110,150...).

26 mai 2015

Tom end Jerry, in varianta ruso-americana!

In timp ce Armata Romana isi cheama rezervistii la verificare, http://www.libertatea.ro/, NATO si RUSIA isi incoarda muschii. Curios este ca amandoua fac acest exercitiu, in acelasi timp.
Oficialii NATO spun că exerciţiul militar aerian început în Nord este unul dintre cele mai mari de acest fel efectuat vreodată de aliaţi. Manevrele poartă numele "Provocarea Arctică" şi implică 4.000 de soldaţi şi 100 de avioane.

Exerciţiile sunt conduse de Norvegia şi au drept scop liniştirea aliaţilor baltici. După declanşarea crizei din Ucraina, nordul Europei a fost constant scena provocărilor militare ale Rusiei.

În paralel, Rusia a mobilizat aproape de trei ori mai multe forţe, 12.000 de soldati si 250 de avioane de vanatoare, http://www.bzi.ro/,  pentru o serie de manevre efecuate în Centrul, Vestul şi Sudul ţării. Ministrul rus al Apărării a arătat că Moscova se pregăteşte pentru scenariul unui atac în munţii Ural şi în Siberia. mai multe pe http://www.realitatea.net/.
Ce putem face noi....SA NE RUGAM!

Manuale sataniste distribuite in scoli!

Eu m-am "minunat" destul....va las sa va "minunati" si voi!

Gruparea "Templul Satanic", a realizat o carte de colorat cu tematica satanica si va fi distribuita gratuit in clasele mici. Toate acestea se fac, invocandu-se dreptul la libertate religioasa.
"" In masura in care un consiliu al unei scoli va permite difuzarea  versetelor religioase si Biblii gratuite distribuite elevilor, este firesc sa actionam si noi, deoarece consideram ca acesti elevi trebuie sa aibe acces la o varietate de opinii religioase. Nu putem sta cu mainile in san" au declarat satanistii.

Intrebarea mea este....
CREDINCIOSII VOR STA CU MAINILE IN SAN?

Hrana ta zilnica!

26 MAI
Luca 11.11-36
Numai puterea Domnului Isus, a Celui care 1-a învins pe „omul cel tare", ne poate izbăvi de răul care se află în noi; altfel, o patimă izgonită va fi inevitabil înlocuită de o alta. Inima noastră se aseamănă cu casa din versetul 25. Este inutil să fie măturată şi împodobită, dacă în ea nu locuieşte şi nu stăpâneşte o nouă gazdă, Isus.
Binecuvântarea - repetă Domnul - nu depinde nici de relaţiile de familie (v. 27,28, comp. cu capitolul 8.21), nici de privilegiile unei generaţii. Ea este făgăduită celor care ascultă şi păzesc Cuvântul lui Dumnezeu.
In versetul 33 este reluată învăţătura din capitolul 8.16. Baniţa, ca măsură de capacitate, este un simbol al comerţului şi al afacerilor, iar patul este un simbol al somnului şi al lenei. Deşi sunt opuse una alteia, ambele (şi afacerile şi lenea) pot sufoca flacăra palidă a mărturiei noastre. In Matei 5.15, lumina trebuia să lumineze „tuturor celor din casă, pe când aici ea este aprinsă „pentru ca cei care intră - vizitatorii - să vadă lumina".
Ochiul rău (v. 34) este cel prin care pătrund în noi întunecimile păcatului. Atenţie la direcţia pe care o iau uneori privirile noastre (Iov 31.1), când se îndreaptă spre o literatură care ne poate întina inimile şi care ne poate tulbura gândurile (2Corinteni7.1)!

25 mai 2015

Cine vrea s-o castige, o va pierde...

La modul general vorbind, oamenii  au un singur scop cat traiesc pe pamant,
"cum sa faca si ce sa faca, sa traiasca cat mai mult si cat mai bine".
Peste tot auzim sfaturi care sa ne ajute sa ne mentinem cat mai sanatosi. Ce mancare sa consumam ca sa fim sanatosi, ce sport sa facem sa ne mentinem sanatosi si multe alte invataturi, indicatii si retete gasim in acest sens. Nu este nimic rau in toate acestea, chiar sunt foarte bune aceste sfaturi date de persoanele calificate in acest  sens, insa ceea ce vreau sa scot in evidenta este faptul ca toti  suntem interesati de modul care ne invata sa ne pastram viata si nu acela de a invata cum sa o intrebuintam. 
Omul se leaga de himerele acestei lumi si spera sa gaseasca pe pamant siguranta.
De multe ori fugim de realitatea care ne arata exact contrariul a ceea ce noi credem sau cautam.
Si cu toate acestea inca functioneaza iluzia ca vom gasi.
Oare, nu se vede o parte din  judecata lui Dumnezeu deja pe pamant?Acestea ce inseamna?
A-ti pune ordine in viata ta si in relatia ta cu Dumnezeu.
Scripura ne relateaza evenimente despre aceasta, oamenii vor muri de teama, in asteptarea lucrurilor care se vor petrece pe pamant.
Ceea ce risipeste teama nu este puterea noastra ci increderea in cuvintele lui Dumnezeu.(Isaia 41:10).
De aceea sa invatam cum trebuie sa ne intrebuintam viata, nu cum sa o pastram si de la cine am putea sa invatam cel mai bine, daca nu de la Cel cu care ne dorim sa avem parte. 
Daca ar fi sa-L prezentam pe Domnul Isus dupa Evanghelii, cam asa arata:
un strain(Ioan8:32);
un om fara adapost(Luca9:58);
un izgonit-respins(Luca 8:37);
un sarac(Matei17:24-27);
un neinteles(Marcu9:32)
...asa a trait Fiul lui Dumnezeu care ne-a aratat ca a fost in trecere, calator, strain. De nimic de pe pamant nu si-a legat inima.
Oare inima mea nu cumva este legata de viata aceasta?
De ce oare, facem eforturi atat de mari sa  pastram ceea ce nu este al nostru? 
Viata....nu este a noastra si oricat am incerca noi, nu dispunem de absolut nimic spre a prelungi-o nici macar cu un cot. Ca atare, sa lasam acest tel deoparte si sa ne preocupe mai mult cum sa intrebuintam viata pe care ne-a dat-o Dumnezeu in dar. 
Viata este darul lui Dumnezeu pentru tine, ceea ce faci tu cu ea este darul tau pentru Dumnezeu!

Minciuna sau adevar?

Ne confruntam in zilele de azi cu foarte multa minciuna.
Minciuna poate sa te scape de o pedeapsa pe moment, insa inaintea lui Dumnezeu nu ai sanse de scapare.
Cu toate ca oamenii mint, totusi...lor nu le place sa fie mintiti. 
Adevarul insa are uneori un pret!
Cand nu esti "pregatit" sa platesti pretul adevarului, sa te supui lui si sa-l respecti....pregateste-te sa infrunti consecinte grave inaintea lui Dumnezeu.Adevarul Lui nu ingaduie nici o alterare, este nemiscat, neschimbator ca si STALPUL unei case....nu poate fi lungit, scurtat, prelungit, modificat.. de aceea va rezista....
 "Pe celce va birui,il voi face un stilp in Templul Dumnezeului Meu"(Apoc 3:12). 
Asadar "cumpara adevarul si nu-l vinde,intelepciunea,invatatura si priceperea"
(Proverbe 23:23)
Adevarul uneori iti aduce multi dusmani, insa este de preferat sa fii socotit vrajmas oamenilor decat sa nu spui adevarul si sa fii socotit vrajmasul lui Dumnezeu.
...si sa nu uitam: 
Minciuna are picioare scurte si chiar daca ne salveaza pe moment, adevarul va iesi la iveala!!!!

Hrana ta zilnica!

25 MAI
Luca 11.1-10
Ucenicii sunt copleşiţi de locul pe care-1 ocupă rugăciunea în viaţa Stăpânului lor. Să facem şi noi ce au făcut ei: să-I cerem Domnului să ne înveţe să ne rugăm. Rugăciunea este oare recitarea unor fraze învăţate pe dinafară? Parabola cu cei doi prieteni ne învaţă, din contră, că trebuie să ne exprimăm fiecare cerere într-un mod clar şi precis: „Prietene, împrumută-mi trei pâini..." (v. 5). Poate fi vorba de o nevoie spirituală care deodată se face simţită, izbind la uşa inimii noastre (v. 6)? Să nu ne grăbim să o respingem; dimpotrivă, să o tratăm ca pe un prieten venit de pe drum (v. 6). Chiar n-avem nimic să-i oferim! Atunci să ne îndreptăm spre Prietenul divin, fără teamă că-L vom deranja. În dragostea Lui, Dumnezeu găseşte plăcere să le răspundă copiilor Săi şi nu-i înşală niciodată. Dimpotrivă, dacă în neştiinţa şi în lipsa noastră de înţelepciune I-am cerut „o piatră", El a ştiut să schimbe cererea noastră şi să ne dea „daruri bune".
Până să-L fi întâlnit pe Domnul Isus, omul este pentru Dumnezeu tot atât de mut ca demonizatul din versetul 14. Salvat prin Hristos, primind, la convertirea sa, darul Duhul Sfânt (comp. cu v. 13), el poate apoi să-şi înalţe glasul în laudă şi în rugăciune. Să fructificăm şi noi într-un mod tot mai îmbelşugat acest privilegiu!

24 mai 2015

Hrana ta zilnica!

24 MAI
Luca 10.25-42
Întrebat de un învăţător al legii, Isus Se adresează conştiinţei interlocutorului Său. Acesta, pentru a se eschiva, vrea să restrângă sfera definită prin cuvântul aproape". Domnul îl învaţă că acest „aproape" este în primul rând El, Isus (v. 36,37) şi că, prin exemplul Lui, un răscumpărat devine aproapele tuturor oamenilor. În nenorocitul dezbrăcat şi lăsat aproape mort îl recunoaştem pe păcătosul pierdut şi neputincios; în preot şi levit recunoaştem deşertăciunea religiei; iar în samariteanul milostiv îl recunoaştem pe Mântuitorul care S-a aplecat asupra nenorocirii noastre şi care ne-a salvat de la o soartă tragică şi disperată. Hanul ne face să ne gândim la Adunare, unde cel salvat va primi îngrijirile cuvenite, iar hangiul este Duhul Sfânt care asigură aceste îngrijiri prin Cuvânt şi rugăciune (cei doi lei), subiectul versetelor 38-42 şi al capitolului 11.1-13. Prin urmare, Domnul nu i-a mai spus. „Fă aceasta (legea) şi vei trăi" (v. 28), ci: „du-te şi fă şi tu la fel' (v. 37).
Scena următoare se desfăşoară într-o casă prietenă. Isus este acolo primit, slujit, ascultat şi iubit. Pentru că slujirea Martei îi absorbise cu totul gândurile, ea va trebui mustrată pentru aceasta; însă inima Mariei deschisă pentru Cuvântul Lui va bucura inima Domnului (1 Samuel 15.22).