Hrana ta zilnica!

17 IUNIE

Luca 20.19-40

La întrebarea perfidă pe care o pun aceste „iscoade", Isus răspunde, ca de obicei, adresându-Se conştiinţei: Trebuie să dăm fiecăruia ce i se cuvine şi, în primul rând, lui Dumnezeu să-I dăm ascultare şi cinste (Romani 13.7).

Cât despre saduchei, Domnul le demonstrează realitatea învierii în mod simplu, prin titlul pe care Dumnezeu Şi-1 dă: Diumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov11 (v. 37; Exod 3.6). Atunci când Domnul (Iahve) îi vorbea în felul acesta lui Moise, patriarhii de mult nu mai erau pe pământ. Însă El Se proclama întotdeauna ca fiind Dumnezeul lor. Pentru El, ei erau încă vii şi trebuiau să învieze. Aceşti oameni ai credinţei se ataşaseră de „lucrurile promise" dincolo de viaţa prezentă şi arătaseră că le aşteptau plini de siguranţă. „De aceea - se accentuează - lui Dumnezeu nu-I este ruşine ... să Se numească Dumnezeul lor" (Evrei 11.13-16).

Iubiţi credincioşi, să arătăm şi noi în jur, prin practică, faptul că avem o speranţă vie!

Fariseii şi saducheii sunt exponenţii a două tendinţe religioase care au existat în toate timpurile: pe de o parte formalismul legalist, ataşat de tradiţii, iar pe de altă parte, opusă acesteia, raţionalismul (sau modernismul) care pune la îndoială Cuvântul şi adevărurile lui fundamentale.

De ce merg la biserica?

Cand am timp, imi place sa mai rasfoiesc carti peste care am trecut. Luand in mana calendarul "Samanta buna"" din 2014, am intalnit intr-una din lectii o intrebare: 

"noi pentru ce mergem la biserica?"

Intr-o duminica un rege a mers la  biserica. Dupa ce a intrat in biserica, a privit in jur, dar avut o mare surpriza... nu era nimeni. 

 Intrebandu-l pe episcop, de ce este biserica goala si n-a venit nici un enorias, episcopul i-a raspuns:

"Am dorit sa aflati cine vine cu adevarat sa se inchine si cine vine doar ca sa va impresioneze, de-aceea am anuntat in biserica ca Majestatea voastra nu va veni azi"

De foarte multe ori am avut si noi poate motivatii gresite atunci cand am mers la biserica, si cu siguranta fiecaruia ni s-a intamplat acest lucru.

Mergem doar daca....canta "X", doar daca predica "Y", mergem doar daca este ziua cand se imparte cina, si intotdeauna exista un ..."doar daca". Uitam insa motivatia adevarata. 

Noi mergem sa ne inchinam inaintea unui Dumnezeu care este vrednic de lauda si inchinare, iar acest lucru trebuie sa-l facem indiferent de cine este prezent.

Unii merg la biserica doar daca au anume scop, o anumita problema, daca e bolnav, daca intra in sesiune, daca firma intra in faliment... daca avem cu ce sa impresionam pe cei din jur si multe alte motivatii gresite, de-aici porneste si starea care este in biserica. 

Neglijam  motivatia adevarata!

In Fapte 2 spune: " Toti erau nelipsiti de la templu...", ba mai mult atunci cand veneau ei "staruia in invatatura apostolilor, in legatura frateasca, in frangerea painii si in rugaciune"

Ma intreb, daca toti am veni cu acest gand curat, oare care ar fi starea bisericilor de azi...?

Imi doresc din toata inima ca acest gand sa ne insufleteasca pe fiecare, 

"gandul inchinarii adevarate"

Hrana ta zilnica!

16 IUNIE

Luca 20.1-18

Dacă fariseii ar fi fost de faţă la botezul făcut de loan, atunci n-ar mai fi avut nevoie să-L întrebe pe Domnul cu ce autoritate făcea „acestea" (vezi cap. 7.30). Dumnezeu îl desemnase acolo în mod solemn pe Fiul Său preaiubit şi-L îmbrăcase cu putere pentru slujba Sa (cap. 3.22). De altfel, tot ceea ce Isus făcea sau vorbea nu ne arăta oare cu claritate că Tatăl era Cel care îl trimisese?

 (loan 12.49,50).

Domnul le dă acestor oameni de rea-credinţă încă o ocazie de a se recunoaşte în parabola viticultorilor celor răi. Refuzând să-I dea lui Dumnezeu rodul ascultării, Israel i-a dispreţuit, i-a bătut şi uneori i-a ucis pe mesagerii şi pe profeţii Lui (2 Cronici 36.15), iar când dragostea lui Dumnezeu li L-a trimis pe propriul Său Fiu, ei nu s-au sfiit să-L scoată „afară din vie" şi să-L omoare (v. 15). Domnul însă enumera consecinţele cumplite ale acestei ultime crime: Dumnezeu va face să piară acest popor rău. El va încredinţa altora (luaţi dintre naţiuni) grija de a purta roade pentru El. De asemenea, dacă din templul pământesc nu va mai rămâne piatră pe piatră (cap. 19.44; 21.5,6), Hristos, „piatra pe care au lepădat-o ziditorii" (v. 17; Psalmul 118.22), prin înviere, va deveni temelia preţioasă a casei spirituale şi cereşti, care este Adunarea (cititi 1 Petru 2.4...).

Scapa-ti viata!

Atunci cand ne trezim dimineata si privim intinderea cerului cu rasaritul soarelui atat de minunat, fiecare dintre noi avem mii de motive sa-i multumim Domnului.
Multumiri pentru ca suntem in viata si credinciosia Lui este revarsata in fiecare zi peste noi.
Ieremia spunea:
"Bunatatile Domnului nu s-au sfarsit si indurarile Lui nu sunt la capat"
De fapt, fiecare zi este o noua speranta!
Fiecare dintre noi vede in noua zi o speranta, perspective noi, o zi de raspunsuri, de solutii.
Toti asteptam ceva....de la noua zi ...

Cum ar fi daca intr-o seara am afla ca soarele nu va mai rasari dimineata urmatoare?
Ooooo.....ganduri negre ne-ar cuprinde mintea, doar intuneric ...fara sfarsit....noapte vesnica...negura adanca.Plantele s-ar usca, florile s-ar vesteji, copacii ar muri si intreaga viata a planetei ar pieri in lipsa luminii soarelui!

Cam  o asemenea zi s-a abatut peste  cetatea Sodoma cand judecata lui Dumnezeu s-a abatut asupra ei.Pentru acei oameni soarele a rasarit pentru ultima data in acea zi...in care au refuzat dreptatea, schimbarea lui Dumnezeu, si au intrat in intunericul vesnic.

 Pentru Lot  Dumnezeu a avut un alt mesaj:"scapa-ti viata".
Ce bine e sa fii ocrotit de Dumnezeu!

Sa ascultam si noi acest mesaj, orice amanare poate fi o intarziere vesnica.
Sa nu incetam....sa dam slava Domnului, Dumnezeului nostru pana nu vine intunericul...
Ieremia spune: "Veti astepta lumina, dar EL o va preface in umbra mortii si o va preface in negura adanca"(Ieremia 13:16).

Hrana ta zilnica!

15 IUNIE

Luca 19.29-48

Călătoria Domnului se apropie de ţinta ei: această cetate a Ierusalimului spre care, încă din capitolul 9.51, îşi îndreptase faţa hotărât, ştiind ce-L aştepta acolo. Totuşi, pentru un scurt moment, ucenicii gândesc că împărăţia Lui se va arăta imediat (comp. cu v. 11). Isus îşi arată suveranitatea cerând măgăruşul (oare nu sunt şi în viaţa noastră atâtea lucruri despre care am putea auzi spunându-se: „Domnul are nevoie de el” -V. 34?). Împăratul îşi face intrarea triumfală în cetate aclamat de mulţime şi de ucenici. Dar, în contrast cu această bucurie, fariseii îşi arată indiferenţa duşmănoasă (v. 39). Într-adevăr, până şi pietrele aveau să fie mai ascultătoare în faţa acţiunilor puterii divine decât inima împietrită a nefericitului popor iudeu. Văzând cetatea, Isus plânge pentru ea. El ştie care aveau să fie tragicele consecinţe ale orbirii ei. El vede deja legiunile lui Titus, patruzeci de ani mai târziu, asediind cetatea vinovaţi (comp. cu Isaia 29.3,6).

 Scene indescriptibile, de masacru şi de distrugere, îi trec prin faţa ochilor.

Apoi, intrând în cetate şi în templu, El observă, nicidecum cu mai puţină durere, afacerile care umplu templul şi, cu o energie sfântă, Se angajează să le pună capăt (comp. cu Ezechiel 8.6).

Debutul fanfarei Elim-Junior

Se ridica o noua generatie de fanfaristi. Cu ocazia finalului de an  fanfara juniorilor, inclusiv dirijorul primei cantari si-a facut debutul in aceasta seara.

M-am bucurat ca printre ei a fost si juniorul meu.

Sub bagheta dirijorului senior, copiii au intonat si a doua cantare - "Pocainta, pocainta"

Dumnezeu sa-i binecuvinteze pe toti !

Sfarsit de an 2015-serbarea copiilor!

Ca in fiecare sfarsit de an scolar, copiii bisericii au avut o seara speciala de inchinare in care au adus laude inaintea lui Dumnezeu. Incepand de la cei de grupa cea mai mica si pana la adolescenti au avut cantari deosebite si totodata au recitat psalmi.

Echipa de lauda si inchinare alaturi de dirijoarea corului de copii

Fanfara juniorilor

Dumnezeu sa binecuvinteze toti copiii de pretutindeni!

Hrana ta zilnica!

14 IUNIE

Luca 19.11-28

Această parabolă ne prezintă deopotrivă respingerea Domnului Isus ca împărat (v. 14) şi responsabilitatea alor Săi în timpul absenţei Sale. In parabola talanţilor din Matei 25, fiecare rob primise o sumă diferită, după cum hotărâse stăpânul în suveranitatea lui, iar răsplata era aceeaşi. 

Aici, dimpotrivă, fiecărui rob îi este încredinţată câte o mină (monedă de argint), în timp ce răsplata este proporţională cu lucrarea. Fiecărui credincios, Dumnezeu îi dăruieşte aceeaşi mântuire, acelaşi Cuvânt, acelaşi Duh, fără a mai vorbi de variatele haruri împărţite la fiecare. Ca răspuns, nu toţi au aceeaşi râvnă să valorifice aceste daruri spre gloria Stăpânului lor absent pentru că secretul slujirii este dragostea probată pentru Cel pe care-L slujim. Cu cât este mai mare dragostea, cu atât mai mare este devotamentul. Pentru că îşi ura stăpânul, considerându-1 prea aspru şi prea nedrept, cel de-al treilea rob nu a lucrat pentru el. Acesta îi reprezintă pe toţi aşa-zişii creştini de la care Dumnezeu va lua ceea ce păreau să aibă (v. 26). Ce regretabil este însă când chiar adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, primind darurile, refuză totuşi să slujească, lipsindu-L pe Domnul şi, în final, pe ei înşişi de roadele de care s-ar fi putut bucura împreună cu El!