Versetul zilei

3 iunie 2016

Hrana ta zilnica!

3 IUNIE
Ioel 2.18-32

„Intoarceţi-vă la Domnul! — invita versetul 14 - Cine ştie dacă nu Se va întoarce şi...va lăsa după El o binecuvântare?"
Cine ştie? In ce ne priveşte, ştim bine că Dumnezeu nu rămâne niciodată insensibil la lacrimile şi la rugăciunile fierbinţi înălţate de ai Săi. Mişcat de compasiune, El îşi înmulţeşte în grabă promisiunile: distrugerea definitivă a vrăjmaşilor poporului, abundenţă de bunuri materiale, compensând şi chiar întrecând cu mult pierderile suferite (v. 25). Dar cea mai preţioasă dintre aceste binecuvântări pe care El le „lasă în urma Lui" este Duhul Său, răspândit cu generozitate peste copiii lui Israel, ca mărturie pentru întreaga lume (v. 28).
 Acest timp este încă în viitor, pentru că Israel nu este nicidecum gata să primească acest dar. Petru însă, în ziua Cincizecimii, s-a folosit deja de acest pasaj pentru a le explica iudeilor ceea ce tocmai se petrecuse (Fapte 2.17).
„Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit", afirmă versetul 32, citat în Fapte 2.21 şi în Romani 10.13. A chema înseamnă a apela în rugăciune, a invoca acest Nume, cel al lui Isus, singurul prin care trebuie să fim mântuiţi. In mijlocul celui mai mare necaz, Dumnezeu va salva - şi salvează acum — pe oricine se întoarce spre El. „Pocăiţi-vă ... şi veţi primi darul Sfântului Duh" (Fapte 2.38). 
Ce promisiune autentică astăzi, valabilă şi pentru tine!

2 iunie 2016

Hrana ta zilnica!

2 IUNIE
Ioel 2.1-17
Acest nor de asediatori feroce, avându-1 în frunte pe nelegiuitul şi orgoliosul Asirian, este numit de Domnul ca fiind armata Lui (v. 1,25), pentru că asirianul nu este decât un executor al Cuvântului Său: „nuiaua mâniei" Sale (Isaia 10.5). Atunci când noi trecem prin disciplină, să nu pierdem niciodată din vedere Mâna credincioasă care a dispus-o. Acest eşec, această nepotrivire, acest accident... vin de la Domnul. Să nu semănăm cu un copil care, cu naivitate, crede că va scăpa de corecţie ascunzând nuiaua cu care se aşteaptă să fie lovit. Ne este prezentat acest asalt gigantic, „cum n-a mai fost niciodată" (v. 2). Trece peste ziduri ca o maree căreia nimic nu-i stă în cale şi pătrunde până în case. Aceeaşi invazie este numită în altă parte: „urgia care copleşeşte" (Isaia 28.15).
 Această viziune de coşmar nu este oare pusă înaintea poporului întâi pentru a-i trezi conştiinţa? „Chiar şi acum" este timp pentru el - este timp pentru toţi - pentru întoarcerea la Domnul din toată inima, „cu plâns şi cu jale,... pentru că El este milos şi plin de îndurare" (v. 12, 13; citiţi Iacov 5.11). „Sunaţi din trâmbiţă în Sion", repetă profetul (v. 1,15; vezi Numeri 10.9); este imaginea rugăciunii insistente a credinţei! Astfel, în ceasul pericolului, Domnul îşi va aminti de ai Săi.

1 iunie 2016

Hrana ta zilnica!

1 IUNIE
Ioel 1.1-20
„Ziua Domnului” (Ziua lui Iahve sau Ziua lui Dumnezeu) este titlul pe care l-ar putea purta profeţia lui Ioel. Nu este vorba, evident, de o zi având douăzeci şi patru de ore, ci de o perioada, încă viitoare, când voia lui Dumnezeu se va împlini pe pământ, aşa cum ea este împlinită în ceruri (Matei 6.10). De la căderea omului, acesta, mânat de patimile lui, n-a încetat să facă ce-i place. Am putea deci spune că noi trăim ziua omului. De aceea, când Domnul va interveni pentru a-Şi impune voia, această intervenţie va fi întâi prin lovituri care vor pune capăt mândriei omului. Din punct de vedere moral, în viaţa fiecăruia dintre noi,
Ziua Domnului îşi ia startul în momentul în care recunoaştem deplina Sa autoritate asupra noastră.
Spre deosebire de Osea, profet al lui Israel, Ioel se adresează lui Iuda. El nu pierde ocazia unei suite de calamităţi, în cazul de faţă a acestor distrugeri succesive produse de diferite specii de lăcuste. Puţine spectacole sunt atât de impresionante ca invazia lăcustelor de fâneţe, migratoare în Orient. Să ne imaginăm această armată considerabilă, de miliarde de insecte, abătându-se asupra unui ţinut fertil şi transformându-1 brusc într-un deşert...
Pornind de la acest dezastru din timpul său, Ioel trece la o calamitate încă viitoare: invazia Asirianului.

31 mai 2016

Hrana ta zilnica!

31 MAI
Osea 14.1-9
Ca o concluzie a lungii dezbateri dintre Domnul şi poporul Său găsim angajat acest minunat dialog. Duhul îi dictează lui Israel cuvintele pocăinţei: versetele 2 şi 3. Dumnezeu, care este atent la cea dintâi mişcare de întoarcere (comp. cu Luca 15.20), promite numaidecât: „Voi vindeca necredinţa lor" (v. 4). Părăsirea Domnului este, în adevăr, cea mai gravă boală: ea atinge sufletul. „îi voi iubi nestingherit", adaugă Domnul. Afecţiunile Sale se vor putea atunci exprima, fără piedică, prin cele mai bogate binecuvântări (v. 5-7). Şi cum va răspunde Efraim la acestea? Rupând orice relaţie cu idolii (v. 8). Dragostea Dumnezeului său îi va fi de ajuns de atunci înainte.
Este Isus în acelaşi fel şi pentru noi? «El vrea să-L iubim cu o inimă neîmpărţită şi neabătută, iar aceasta pentru că întâi de toate El însuşi este neclintit în iubirea faţă de noi» - este tema unui imn creştin. Iar dacă vom rămâne în dragostea Lui, El va găsi plăcere să aducă roade prin intermediul nostru (v. 8b; loan 15.8-10).
Aşa se încheie această profeţie a lui Osea, al cărui nume era o promisiune, de vreme ce semnifică eliberare. Dacă ne-am putut recunoaşte mai mult decât o dată sub trăsăturile lui Efraim, să luăm pentru noi şi serioasele avertismentele pe care el le primeşte. „Cine este înţelept?..." Oare nu acela care, în orice vreme, înţelege gândurile lui Dumnezeu şi merge pe căile Lui (v. 9)?

30 mai 2016

Hrana ta zilnica!

30 MAI
Osea 13.1-16
«Nimic nu este mai emoţionant în gura lui Dumnezeu ca acest amestec dintre reproşuri şi tandreţe şi apeluri pentru întoarcerea la momente mai fericite. Totul a fost însă în zadar; Dumnezeu a trebuit să judece şi să recurgă la harul Său suveran, care-1 va aduce pe Israel la pocăinţă şi înapoi la El» (J.N.D.). „Nu este Salvator în afară de Mine" (v. 4), spune Domnul. Efraim va trebui să se convingă de aceasta după ce aşteptase zadarnic eliberarea prin mâna împăraţilor şi a judecătorilor săi (v. 10). „In nimeni altul nu este mântuire", confirmă Fapte 4.12, vorbind de Numele lui Isus.
Dumnezeu Şi-a cunoscut poporul în pustie. Israel mergea atunci după El într-un pământ nesemănat (v. 5; Ieremia 2.2); atâta vreme cât nu avea decât pe Dumnezeu şi nisipul, era nevoit să conteze pe Domnul pentru fiecare pas. În schimb, prosperitatea şi îndestularea vor contribui mai târziu la îndepărtarea lui vinovată (v. 6; Deuteronom 32.15,18). In mod trist, aşa este adesea şi în viaţa creştinului: când gândeşte că nu mai este nevoit să se bizuie pe Domnul pentru necesităţile de fiecare zi, este în pericol să se mândrească şi să-L uite pe Dumnezeul de care depinde.
Găsim în 1 Corinteni 15.55 ecoul strigătului de biruinţă din versetul 14. Pornind de la emoţionanta promisiune cu privire la eliberarea finală a lui Israel, Duhul ne înalţă privirile spre înviere şi spre Acela care a învins moartea.

29 mai 2016

”Cine din noi va putea sa ramana langa un foc mistuitor?”

Vestile rele ne tulbura si indiferent cat incercam sa ne tinem departe de ele, este cu neputinta. Planeta intreaga trece prin mari schimbari si omenirea  este supusa sa accepte toate aceste modificari. Zilele trecute postase cineva pe o retea de socializare, mai in gluma mai in serios cum arata primavara in Timisoara, dar eu as spune nu doar in Timisoara ci peste tot.
Da...cam asa este vremea de capricioasa, nici nu stii de fapt in ce anotimp esti.
Stirile de ultima ora te inspaimanta. De la foametea extrem de dura din Venezuela si pana la incendiile, cutremurele, terorismul si inundatiiile din intreaga lume, toate parca nu se mai termina.
Unii privesc ingroziti, altii nepasatori. Daca la mine in tara e bine...e ok.
Insa situatia nu este deloc buna, chiar daca la noi in tara (in Romania) putem spune ca inca ne bucuram de liniste si pace, cu toate ca si la noi sunt zone unde inundatiile au lasat oamenii fara agoniseala de o viata.
Dar de ce toate acestea?
Citeam azi un cuvant din Efeseni si imediat am primit un raspuns la toate aceste intrebari.
Curvia sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.
  •  Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase, ci mai degraba cuvinte de multumire.
  •  Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu
  • Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte, căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.

  • Bine, bine...dar poate spune cineva, eu nu fac nimic din toate aceste lucruri si-atunci de ce vine nenorocirea si peste mine? De ce sa suport si eu pentru pacatele altora?
  • Sa ne amintim de versetul acela din Matei- ”căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”, tot asa si incercarile vin si peste cei buni si peste cei rai, peste cei drepti si peste cei nedrepti.
  • Incepand cu cartea Faptele Apostolilor si pana la finalul Scripturii, Pavel si Petru ne spune ce fel de fapte sunt urate inaintea Domnului, ne vorbeste despre lucrurile si pacatele care sunt o uraciune inaintea Lui. Multe din aceste fapte ni se par...marunte, insa nu este de joaca cu Cuvantul lui Dumnezeu. EL este Acelasi si nu se schimba si nici nu se updateaza vremurilor.
  •  Daca stam si analizam fiecare verset in parte...ma trec fiorii si spun si eu ca prorocul Isaia, ”Cine din noi va putea sa ramana langa un foc mistuitor”, pentru ca indiferent ca nu facem vreunul din pacatele enumerate mai sus, nu stiu care ar putea sa-si declare sfintenia batandu-se cu pumnul in piept...?!
  • Noi suntem socotiti neprihaniti, dar prin credinta in Isus Hristos si prin sangele Lui(Romani 5), nu prin faptele noastre.
  • Si totusi vom putea sta langa El, dar in anumite conditii.
  • Cel ce umblă în neprihănire şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.

O biserica dezorientata, într-o lume pierduta!

O bisericã dezorientatã, într-o lume pierdutã!
Privind în ansamblu Biserica de azi, ne întrebãm, oare cât va mai rãbda Dumnezeu sfântul pânã va vãrsa aceastã lucrare Laodiceanã din gura Lui. Dacã e un lucru asupra cãruia sunt de acord predicatorii de azi, e acesta, cã trãim într-o epocã Laodiceanã a Bisericii.

În timp ce deasupra capetelor noastre amenintã sabia lui Damocles, noi credinciosii ne lãfãim într-o stare de bogãtie, lenevie, lux, nepãsare si amortire. Desi Dumnezeu are milã si e gata sã ne ierte pãcatele, sã ne curãteascã nelegiuirea, si sã se îndure de neghiobia noastrã, totusi inimile noastre „cãldicele", nici reci nici în clocot, sunt o urâciune în ochii Lui. Ori suntem în clocot ori reci, ori înflãcãrati ori înghetati, ori aprinsi ori stinsi de tot. Lipsa de cãldurã si lipsa de dragoste, iatã douã lucruri pe care le urãste Dumnezeu!

Cristos poate spune despre rãnile Lui azi: „În casa celor ce Mã iubeau le-am primit!" Cartea Sfântã a Dumnezeului cel viu suferã mai mult din partea exponentilor decât din partea oponentilor ei. În folosirea citatelor biblice suntem usurateci, în interpretarea lor suntem inconsistenti, în însusirea nemãrginitelor ei bogãtii suntem lenesi pânã la punctul impotentei extreme. Predicatorul îsi slefuieste predicile cu elocventã oratoricã, si e gata sã apere inspiratia Bibliei cu toatã ardoarea si transpiratia. Dar acelasi om câteva respiratii mai târziu îti vorbeste cu
un calm mortal despre minunile din Biblie ca fiind demodate sau despre alte texte: „Acestea nu sunt pentru timpurile de azi." Iar bietul ascultãtor, cu o credintã sincerã si caldã, trebuie sã înghitã apa rece ca ghiata a necredintei predicatorului.
Adevãrul e cã biserica poate sã-L împiedice în lucrare pe Sfântul lui Israel, si în vremea de azi si-a fãcut din aceasta o adevãratã artã. Dacã ar exista gradatii în starea de mort a vreunui mort, atunci cea mai moartã mortãciune cred cã e cineva care vorbeste despre Duhul Sfânt fãrã ca sã aibã ungerea Duhului Sfânt.

În rugãciuni ne permitem aroganta de neiertat sã strigãm ca Duhul sã vinã asupra noastrã cu harul Sãu, dar sã nu ne deranjeze cu darurile Sale! Aceasta e vremea unui Duh Sfânt acceptat cu restrictii si conditii, chiar în cercurile cele mai fundamentaliste. Avem nevoie si o spunem deschis, cã vrem sã se împlineascã textul de la Ioel 2. Strigãm chiar: „Toarnã Duhul Tãu peste orice fãpturã!" Dar adãugãm o restrictie: „Dar nu lãsa ca fiicele noastre sã proroceascã si nici fii nostri sã vadã vedenii!"


„O, Dumnezeul meu! Dacã în necredinta noastrã culturalizatã si în teologia noastrã obscurã si în slãbiciunea noastrã spiritualã am întristat si încã mai întristãm pe Duhul Sfânt, de ce nu ne versi din gura Ta? Dacã nu poti sã Te folosesti de noi si nu poti lucra prin noi, atunci, Te rugãm, Dumnezeule, fã ceva fãrã noi! Treci pe lângã noi si alege-Ti un popor din cei care acum nu Te cunosc! Mântuie-i, sfinteste-i si împuterniceste-i prin Duhul Sfânt pentru o misiune a minunilor!
Trimite-i în lume „frumosi ca luna, curati ca soarele, si viteji ca o armatã cu flamuri desfãsurate”, ca sã trezeascã la viatã o Bisericã bolnavã si sã cutremure din temelii o lume înglodatã în pãcat!"

Gânditi-vã la lucrul acesta: Dumnezeu nu mai are ce da altceva lumii. A dat pe unicul Sãu Fiu pentru pãcãtosi. A dat Biblia Sa pentru toti oamenii. A dat Duhul Sfânt ca sã convingã lumea de pãcat si sã zideascã Biserica. Dar la ce foloseste un cec dacã nu e semnat? La ce foloseste o adunare, oricât de fundamentalã în crez, dacã Domnul cel viu lipseste din ea?

Avem datoria sã împãrtim drept Cuvântul adevãrului. Textul: „Iatã, Eu stau la usã si bat" (Apocalipsa 3:20), n-are nimic de a face cu cei pãcãtosi si Domnul. Nu! Aici e tabloul tragic al Domnului nostru la usa Bisericii Sale din Laodicea încercând sã intre înãuntru! La fel, în majoritatea orelor de rugãciune care text e mai des folosit dacã nu acesta: „Acolo unde sunt doi sau trei adunati în Numele Meu, sunt si Eu în mijlocul lor"? Dar foarte adesea El nu este în mijlocul lor. El e afarã, la usã. Noi lãudãm Numele Lui, dar pe El Îl tinem afarã!

Cu o stivã de cãrti în jurul nostru, cu schite si notite din plin, ne-am imunizat pe noi însine fatã de adevãrul mistuitor al Cuvântului imutabil al lui Dumnezeu! Nu mã mai mir azi asa de mult la rãbdarea pe care o are Dumnezeu cu pãcãtosii ce rãmân ca de piatrã la chemarea Sa. În definitiv, n-am fi si noi rãbdãtori cu un om care e si orb si surd? Asa sunt cei ce zac în pãcat. Dar mã mir de rãbdarea lui Dumnezeu fatã de Biserica de azi în starea ei de adormire, amortire si egoism! O Bisericã pierdutã într-o lume pierdutã, iatã marea problemã pe care trebuie s-o rezolve Dumnezeu azi!

Oh, sãracii de noi, credinciosi orbi, sãrãntoci si slãbãnogi, dar îngâmfati si lãudãrosi! Suntem goi, si nici nu ne dãm seama! Suntem bogati (n-am avut niciodatã atâtea instalatii si aparate), dar suntem de fapt sãraci (niciodatã n-am fost mai fãrã putere)! N-avem nevoie de nimic (si adevãrul e cã n-avem nimic din ce avea Biserica Apostolicã). Cum poate sta Dumnezeu în mijlocul nostru când noi ne facem expozitie din goliciunea mândriei noastrã?


Oh, avem nevoie de foc sfânt! Unde e puterea Duhului Sfânt care sã distrugã pãcatul si sã-i atragã pe pãcãtosi la pocãintã? Azi mi se pare cã suntem mai interesati în a avea biserici cu aer conditionat decât încãlzite cu rugãciuni. „Dumnezeul nostru e un foc mistuitor!" Dumnezeu si focul sunt de neseparat; la fel sunt si oamenii si focul. Fiecare din noi acum strãbate o traiectorie de foc: dacã esti pãcãtos, e traiectoria iadului; dacã esti credincios, traiectoria judecãtii din urmã a faptelor. ªi fiindcã Biserica a pierdut focul Duhului Sfânt, milioane de oameni se îndreaptã spre focul iadului!
Moise a fost chemat prin foc. Ilie a cerut foc din cer. Elisei a fãcut un foc. Mica a prorocit despre foc. Ioan Botezãtorul a strigat: „El vã va boteza cu Duhul Sfânt si cu foc." Isus a zis: „Am venit sã aduc foc pe pãmânt." Dacã ne-am feri de botezul cu foc, dupã cum ne ferim de botezul cu apã, am avea o Bisericã înflãcãratã, un alt Rusalii. „Firea veche" s-ar putea sã ocoleascã botezul cu apã, dar e mistuitã de botezul cu foc, cãci El „pleava o va arde într-un foc care nu se stinge."

Pânã ce n-au fost curãtiti prin foc, ucenicii care fãcuserã minuni si care vãzuserã gloria învierii Domnului, n-au fost lãsati sã porneascã la slujirea Crucii. Cu ce autoritate slujesc unii azi, fie în tarã fie în strãinãtate, când nu au experienta din „camera de sus"? Nu ducem lipsã de predicatori ai profetiilor, dar n-avem predicatori profetici. Nu avem nevoie de ghicitori spirituali cu pronosticuri senzationale. Avem destui. ªi de fapt n-avem nevoie de nicunul, cãci avem Biblia si descoperirea gândirii Domnului nostru
în ea. 

Dar avem nevoie de oameni care sã proclame Evanghelia. Nimeni nu poate pune monopol pe Duhul Sfânt, dar Duhul Sfânt poate monopoliza pe oameni. Asa oameni sunt prorocii: niciodatã asteptati, niciodatã anuntati, niciodatã prezentati. Doar sosesc. Sunt trimisi, sunt pecetluiti, sunt extraordinari. Ioan Botezãtorul "n-a fãcut minuni" - adicã n-a existat nici un puhoi de oameni care sã curgã spre el si sã-l vadã cum vindecã. Dar a ridicat nivelul spiritual al unei natiuni întregi!
Ni se înroseste fata de rusine când vedem pe unii din evanghelistii nostri, care anuntã cã au avut o evanghelizare
extraordinarã, cu mii de suflete care s-au predat, si apoi, ca sã linisteascã pe fundamentalisti, spun cã „nimic neobisnuit si nimic senzational n-a avut loc." Dar poate avea loc un cutremur de pãmânt si sã nu fie senzational? Sau un uragan si sã nu fie ceva neobisnuit? Oare n-a scuturat Anglia lucrarea de trezire a lui Wesley? Biserica Anglicanã a trântit usa în fata „unui om trimis de Dumnezeu si numele lui era Ioan" - Wesley! Dar acesti „pitici religiosi" n-au fost în stare sã opreascã torentele trezirii aduse de Duhul Sfânt!
Cititi cu lacrimi rândurile ce urmeazã: „Un Protestantism slãbãnog ascultã azi cum urmasii Inchizitiei laudã evanghelisti protestanti." Vi i-ati închipui pe aceiasi oameni ai sutanelor lãudând pe un Luther sau un Savonarola? „O, Doamne, inspirã-ne la predici profetice care sã cerceteze si sã mistuie! Trimite-ne o generatie de predicatori-martiri - oameni gata sã poarte poveri, sã se aplece, sã se îndoaie si sã se frângã sub coplesirea viziunii unei judecãti iminente si a unei osânde sub spectrul iadului necrutãtor si vesnic pentru toti cei nepocãiti!
Predicatorii îsi aduc renume amvoanelor; prorocii, închisorilor. O, dacã ne-ar trimite Dumnezeu proroci -oameni extraordinari, care plâng în hohote si nu crutã, care stropesc natiuni cu furtuna vaiurilor lor - oameni prea fierbinti ca sã-i atingi, prea tari ca sã-i asculti, prea drastici ca sã-i cruti. Am obosit cu cei care se îmbracã în haine moi si au predici moi, care folosesc râuri de cuvinte dar o linguritã de ulei sfânt. Acestora le pasã mai mult de concurentã decât de reverentã, mai mult de promovare decât de consacrare. Acestia folosesc propaganda în locul propagãrii, si tin mai mult la bunãstarea membrilor decât la starea sfinteniei lor.

Oh, comparându-ne cu Biserica apostolicã suntem atât de sub-apostolici, atât de sub-standard! Grija pentru „doctrine adânci" i-a pus pe multi din membrii bisericilor într-un somn adânc; cãci „slova" nu e de ajuns. Trebuie aprinsã! Numai slova împreunã cu Duhul dau viatã. O predicã în legãturã cu o doctrinã sãnãtoasã, prezentatã într-un limbaj impecabil, cu o interpretare fãrã nici o eroare, poate fi la fel de fãrã gust ca o gurã de nisip. Ca sã luptãm împotriva rãtãcirilor de la credintã avem nevoie de o Bisericã botezatã cu foc. Un rug aprins l-a atras pe Moise; o Bisericã aprinsã îi va atrage pe oamenii de azi sã audã în mijlocul ei glasul Dumnezeului cel viu!

„Oh, de-ar fi sã mã mistui pentru Dumnezeu! Însã orice mi-ar cere Dumnezeu sã fac, n-as putea face fãrã rugãciune. Oh, fã-mã, Doamne, om al rugãciunii!”

Henry Martyn
„Iubirea arde ca un foc, si fãclia acestui foc este entuziasmul. Flacãra e aerul pe care îl trãieste orice experientã crestinã cu Domnul. Creste odatã cu focul. Se asfixiazã când focul se stinge. Când mediul e rece, de ghiatã, flacãra moare, sugrumatã, gâtuitã. Adevãrata viatã de rugãciune trebuie sã fie înflãcãratã! 
E. M. Bounds
O bisericã dezorientatã, într-o lume pierdutã!
Privind in ansamblu Biserica de azi, ne întrebãm, oare cât va mai rãbda Dumnezeu sfântul pânã va vãrsa aceastã lucrare Laodiceanã din gura Lui. Dacã e un lucru asupra cãruia sunt de acord predicatorii de azi, e acesta, cã trãim într-o epocã Laodiceanã a Bisericii.

Leonard Ravenhill

Hrana ta zilnica!

29 MAI
Osea 11.12; 12.1-14
Efraim se află în aceeaşi stare în care va fi mai târziu adunarea din Laodiceea. Pronunţă cu satisfacţie aceleaşi cuvinte: „Am ajuns bogat..." (v. 8; Apocalipsa 3.17). Insă nu la prosperitatea exterioară priveşte Dumnezeu. Din punct de vedere moral, acest popor este nefericit, mizerabil, sărac, orb şi gol, cum este astăzi pentru Dumnezeu creştinătatea de nume. Prin minciună, prin înşelăciune, prin mondenitate şi prin încrederea în om, Efraim a făcut tot posibilul să provoace mânia Domnului, care-i va răsplăti ocara (v. 14; Deuteronom 28.37). Totuşi, pentru a arăta că drumul pocăinţei este încă deschis, Dumnezeu Se foloseşte de istoria lui Iacov, a celui care fusese un înşelător de mare precizie, subminatorul fratelui său. Patriarhul însă L-a întâlnit într-o zi pe Dumnezeu la Peniel, a luptat cu El şi a ieşit învingător, nu prin „putere", ci prin lacrimi şi rugăminţi stăruitoare. Mai târziu, la Betel, după ce şi-a curăţat casa, a învăţat să-L cunoască sub numele de Dumnezeul Atotputernic (Geneza 32.24...; 35). A strigat către Domnul, s-a smerit, a înlăturat dumnezeii străini - iată ceea ce a făcut Iacov, ceea ce nu a făcut Efraim şi ceea ce noi nu avem voie să neglijăm.
 De asemeni, să luăm fiecare personal versetul 6: „Iar tu, întoarce-te la Dumnezeul tău!
 Păzeşte îndurarea şi judecata şi aşteaptă pe Dumnezeul tău neîncetat!" (comp. cu Isaia 31.6).