Versetul zilei

18 octombrie 2016

Hrana ta zilnica!

18 OCTOMBRIE
Evrei 10.1-18
Necesitatea de a repeta mereu jertfele vechiului legământ arăta că ele erau ineficiente. La drept vorbind, ele constituiau numai un act de comemorare a păcatului (v. 3). Dreptatea lui Dumnezeu nu era satisfăcută şi cu atât mai mult El nu-Şi putea găsi plăcerea acolo.
Atunci S-a prezentat Cineva care a preluat cauza noastră. Numai Isus era Obiectul în care Tatăl îşi putea găsi toată plăcerea şi numai El putea fi jertfa plăcută şi sfântă, adusă o dată pentru totdeauna. În vreme ce preoţii de pe pământ erau mereu în picioare, pentru că ei nuşi terminau niciodată slujba, Hristos S-a aşezat, dovadă a faptului că lucrarea s-a încheiat Şi Cel care „S-a aşezat pentru totdeauna" ne-a „făcut desăvârşiţi pentru totdeauna" (v. 12,14).
Da, perfecţi, aşa ne vede Dumnezeu, păcatele noastre fiind spălate. Şi aceasta nu în viitor, ci este un fapt împlinit şi definitiv. Dar să nu uităm că lucrarea făcută pentru noi este însoţită şi de o lucrare actuală în noi. Domnul doreşte să pună dragostea şi poruncile Lui în inima fiecăruia dintre noi (comp. v. 16 şi cap. 8.10). Dacă I-a spus Tatălui, când a venit în lume:
„Este desfătarea Mea, Dumnezeul Meu, să fac plăcerea Ta, şi legea Ta este în lăuntrul inimii Mele" (v. 7,9; Psalmul 40.6-8), cum să nu dorească El ca toţi ai Lui să-I semene?

17 octombrie 2016

Hrana ta zilnica!

17 OCTOMBRIE
Evrei 9.16-28
„Fără vărsare de sânge nu este iertare" (v. 22; citiţi şi Levitic 17.11). Ceea ce proclamă fiecare jertfă a vechiului legământ şi ceea ce Abel înţelesese prin credinţă (cap. 11.4) este confirmat aici în modul cel mai categoric. Pentru că „plata păcatului este moartea" (Romani 6.23) şi sângele Vărsat pe pământ este dovada că această plată a fost achitată (Deuteronom 12.23,24)! Sângele lui Hristos a fost vărsat „pentru mulţi, spre iertarea păcatelor" (Matei 26.28). Cine sunt aceşti mulţi? Toţi cei care cred! Sângele scump al lui Isus, necontenit sub privirea lui Dumnezeu, îi pune la adăpost de mânia Lui. Pentru că „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată...". Nu li se va mai da o a doua existenţă.
Cu aceasta nu se termină însă totul, şi moartea este ceva neînsemnat pe lângă ceea ce urmează. Ce urmează după moarte? Un cuvânt groaznic este suficient să ne dezvăluie: ... „după aceea judecata" 
(2 Timotei 4.1; Apocalipsa 20.12). Omul fără Dumnezeu are înaintea lui aceste două realităţi cumplite: moartea şi judecata. Răscumpăratul însă are două certitudini fericite: iertarea tuturor păcatelor lui şi venirea Domnului pentru eliberarea sa finală (v. 28). 
Să dea Dumnezeu ca fiecare dintre cititorii noştri să facă parte dintre „cei care-L aşteaptă"!

16 octombrie 2016

Pana cand vrei sa ramai un om infrant?

Hrana ta zilnica!

16 OCTOMBRIE
Evrei 9.1-15
Capitolele 35-40 din Exod relatează cum a fost construit cortul. Leviticul dă instrucţiuni cu privire la jertfe (cap. 1-7), apoi cu privire la preoţi (cap. 8-10). Toate aceste rânduieli pentru o închinare pământească îşi demonstraseră însă în mod tragic neputinţa.
Cortul era despărţit de o perdea de netrecut. Preotul, fiind păcătos, era obligat să aducă jertfe pentru el însuşi (v. 7; cap. 5.3), jertfirea berbecilor şi a viţeilor „neputând să desăvârşească, în ceea ce priveşte conştiinţa, pe cel care slujeşte" (v. 9). Atunci Dumnezeu ne vorbeşte de un cort ceresc „mai mare şi mai desăvârşit,... adică nu din această creaţie" (v. 11; cap. 8.2).
Dar la ce ar fi fost bun acest cort fără un preot capabil să slujească în el? Şi la ce ne-ar folosi un preot (cap. 5-8), dacă jertfa n-ar fi de asemeni excepţională? (cap. 9 şi 10). Pentru siguranţa noastră deplină, Isus este în acelaşi timp şi una şi alta. Ca Jertfa, El ne dă pacea conştiinţei; ca Preot, ne asigură pacea inimii şi ne păstrează în comuniune cu Dumnezeu.
Sub vechiul legământ, totul era nesigur şi condiţionat. Acum însă, totul este veşnic: răscumpărarea (v. 12 b; 5.9) şi, tot astfel, moştenirea (v. 15b). Nimic nu va putea să ni le răpească, nici să ni le pună în discuţie

15 octombrie 2016

Hrana ta zilnica!

15 OCTOMBRIE
Evrei 8.1-13
Vechiul legământ de pe Sinai fusese rupt odinioară, din vina lui Israel. Un nou legământ, vestit în Ieremia 31.31..., va fi încheiat cu acest popor. Odată făcută dovada că omul este incapabil să-şi respecte angajamentul faţă de Dumnezeu, acest nou legământ nu-şi va mai impune să îndeplinească vreo condiţie (Romani 11.27). Singurul temei va fi sângele lui Hristos, numit „sângele legământului celui nou" (Matei 26.28). El va fi caracterizat de patru aspecte:
1. Poruncile Domnului vor fi înscrise în inimi, adică vor face apel la dragoste.
2. Israel îşi va regăsi relaţia de popor al Domnului (v. 10; Zaharia 8.8).
3. Cunoaşterea Domnului va fi comună pentru toţi (v. 11; Isaia 54.13).
4. Dumnezeu nu-Şi va mai aminti de păcatele lor, nici de nelegiuirile lor (v. 12).
Creştinii pe care ea îi cuprinde nu sunt sub un legământ (este oare nevoie de un contract
între un tată şi copiii lui?). Ei însă se bucură deja - şi mai mult decât atât - de toate binecuvântările promise lui Israel. Cuvântul divin este sădit în ei (comp. cu 2 Corinteni 3.3).
Ei sunt acum copii ai lui Dumnezeu. Ei II cunosc pe Domnul prin Duhul Sfânt care locuieşte în ei. Au asigurarea că păcatele lor sunt şterse pentru totdeauna.
Cititorule, sunt aceste privilegii şi ale tale?

14 octombrie 2016

Hrana ta zilnica!

14 OCTOMBRIE
Evrei 7.18-28
Înainte de a fi fost înălţat mai sus de ceruri, Isus nu putea fi pentru noi Mare Preot Pentru a ne putea reprezenta înaintea lui Dumnezeu, trebuia mai întâi să Se dea pe Sine însuşi pentru noi, deoarece, înainte de orice, noi avem nevoie de un Răscumpărător. Dar acum, Mântuitorul sufletelor noastre este şi Acela care ne mântuieşte în toate, adică Acela care are grijă de noi până când vom intra în gloria Lui. El fiind veşnic viu, avem siguranţa că nicio clipă nu ne va lăsa. Într-adevăr, un asemenea Mare Preot ne trebuia. Perfecţiunea Lui morală este exprimată în toate modurile, iar poziţia Lui înaintea lui Dumnezeu, în glorie, ne face să strigăm: „Vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa Unsului Tău!" 
(Psalmul 84.9).
Curând nu vom mai avea nevoie de mijlocirea Lui. Aceasta va lua sfârşit atunci când toţi răscumpăraţii îşi vor fi încheiat călătoria.
 Atunci de ce se repetă: „Tu eşti preot pentru eternitate?" (cap. 5.6; 6.20; 7.17,21).
 Pentru că preotul este şi acela care dă tonul laudei.
 Ce slujbă veşnică, pentru care scumpul nostru Mântuitor nu va mai fi singur să o împlinească! 
El o va împlini împreună cu cei pe care i-a mântuit deplin şi care vor fi pentru totdeauna asociaţi cu El în glorie (cap. 2.12).

Hrana ta zilnica!

13 OCTOMBRIE
Evrei 7.1-17
Autorul epistolei avea multe lucruri de spus cu privire la Melhisedec (capitolele 5, 10, 11). Acest personaj misterios traversează istoria lui Avraam (Geneza 14), acţionând ca mijlocitor, binecuvântându-1 pe Avraam din partea Dumnezeului Preaînalt şi apoi binecuvântându-L pe acest Dumnezeu Preaînalt în numele patriarhului. Tot ce priveşte însă persoana şi originile lui Melhisedec este lăsat în umbră. Şi înţelegem de ce. Pentru că Duhul lui Dumnezeu nu este interesat aici de om, ci de slujba lui. Împărat şi preot, Melhisedec este un «tip» al Domnului Isus când El va domni în dreptate şi va fi preot pe tronul Său. Preoţia „după rânduiala lui Melhisedec" (v. 11) este în toate privinţele superioară celei a lui Aaron.
1. Titularul acesteia este mai mare decât Avraam, de vreme ce patriarhul i-a dat zeciuială şi a fost binecuvântat de el.
2. Fiind anterioară istoriei lui Israel, ea se exercită nu numai în beneficiul acestui popor, ci pentru orice credincios.
3. Ea este, de asemenea, netransmisibilă, pentru că Acela care are misiunea aceasta este veşnic viu (Romani 8.34).
Multe persoane din creştinătate cred că este necesar să recurgă la intermediari, preoţi sau „sfinţi". Această epistolă ne învaţă că Dumnezeu ne-a dat un singur Mare Preot sau Mijlocitor, perfect şi suficient pentru eternitate (cap. 10.21,22).