Vine Domnul!

Cine n-a auzit de fr Popovici?

A ajuns la vârsta memorabilă, 95 de ani, însă luciditatea cu care, încă propovăduiește Evanghelia, sunt extraordinare.

Iată un mesaj de actualitate, trebuie să luăm doar aminte.

NE RUGĂM, POSTIM, REZISTĂM...

NE RUGĂM, POSTIM, REZISTĂM...

"Pentru a deprinde democraţia, ro­mâ­nii vor avea nevoie de 20 de ani", declara Silviu Brucan pentru cotidianul Le Figaro din 22 ianua­rie 1990. Am crezut că-și bate joc de noi, mai ales că ne "alintase" cu celebra expresie "stupid people". Din păcate, Brucan avea dreptate, iar ultimele zile ne-au demonstrat cât de îngăduitor a fost omul la vremea respectivă și cât de naivi am fost noi, uitând că Dumnezeu a scos poporul Israel din Egipt într-o zi, dar a fost nevoie de 40 de ani să scoată Egiptul din ei. Pentru o înțelegere a situației în care ne aflăm ca nație, după 27 de ani de libertate, recomand o excelentă și realistă analiză a domnului Gabriel Liiceanu:

"Mai întâi o poveste. „Vrem să fim robi egiptenilor”

Știți povestea Exodului, nu? După vreo patru secole de sclavie petrecute de „fiii lui Israel” în pământ egiptean, Dumnezeu își aduce aminte de legământul făcut cu Avraam și hotărăște să-i scoată pe iudei din Egipt. Suntem, se pare, în vremea faraonului Ramses, prin anul 1290 înainte de Christos, iar numărul iudeilor aflați în Egipt în robie era, ne spune Biblia, de 600.000. Moise e cel pe care Iahve, Dumnezeul îndrăgostit, îl alege să-i ducă la împlinire hotărârea. El va conduce operațiunea „fugii din Egipt” și sub îndrumarea lui are loc traversarea deșertului în spre „Țara Făgăduinței” în care „curge laptele și mierea”. Moise e cel cu care, în timpul traversării, într-un tête-à-tête pe muntele Sinai, Dumnezeu reface legământul cu poporul lui Israel și tot el e cel căruia Dumnezeu îi dă „tablele” Decalogului, actul fondator al omenirii morale. Pe scurt, Moise e cel care-i scoate pe iudei din robie punându-i pe drumul spre libertate.

Dar, nu după multă vreme de la ieșirea din Egipt, „toată obștea fiilor lui Israel”, deși Dumnezeu le dăduse iudeilor în permanență semnele bunăvoinței sale, începe să cârtească: de ce au plecat ei din Egipt? Deși sclavi, spun ei, „ședeam lângă oala cu carne și mâncam pâine pe săturate”. Nici unul dintre semnele divine ale însoțirii nu-i potolește. Supremul gest de răzvrătire are loc exact când, profitând de absența lui Moise angajat în faimosul dialog cu Dumnezeu pe muntele Sinai, iudeii își calcă legământul, abandonează spiritul pur al Dumnezeului unic și-și fac zeu de închinare din statuia, fabricată ad hoc, a Vițelului de aur. Și totuși, deși ofensa e mare, Dumnezeu își iartă poporul pentru o ultimă oară. Însă când, ajunși în fața Pământului Făgăduinței, iudeii sunt cuprinși de panică și vor să se întoarcă în Egipt, mânia lui Dumnezeu nu mai poate fi oprită de Moise. Toți cei care s-au îndoit, toți cei care au cârtit și au regretat vremea robiei egiptene vor fi pedepsiți să rătăcească 40 de ani în pustiul Sinaiului. Nici unul dintre cei care traversaseră Marea Roșie, nici măcar Moise, nu va ajunge să pună piciorul în Canaan. Cei 40 de ani ai pedepsei reprezintă exact timpul necesar pentru primenirea unei generații. De atât era nevoie ca să dispară cei care cunoscuseră Egiptul și care erau periodic cuprinși de nostalgie după frumoșii ani ai robiei. Cum bine spune un exeget biblic: „Se vede treaba că Dumnezeu îi scosese din Egipt, dar nu scosese încă Egiptul din ei.”

Noi, astăzi

De 27 de ani încerc, aproape zi de zi, să înțeleg ce se întîmplă cu noi. Iată, am ieșit din comunism, dar nu și comunismul din noi. După 1989 poporul român a făcut cu dumnezeul politicii moderne un legământ de democrație și libertate. Însă, de 27 de ani, el merge către Țara Făgăduinței plângând după Egipt. Nu am murit încă toți cei care ne-am născut atunci. Nu s-a primenit țara. Nu au trecut „cei 40 de ani”, vârsta unei generații. Nu s-a născut nici un Moise între noi. Nu întâmplător atât de mulți dintre cei care de zece zile, seară de seară, manifestează în toată țara au vârsta de 20-30 de ani. Sunt cei care, tocmai pentru că nu au crescut cu gustul robiei, vor intra în Canaanul democrației.

Și nu întâmplător astăzi arătăm așa cum arătăm. În România, nu Moise ne-a purtat prin pustiul tranziției către Țara Făgăduinței. Dimpotrivă. Cei care au stat la cârmă 27 de ani au fost: fii de „ilegaliști” crescuți în cultul tatălui comunist; fii de milițieni de sat care băteau sălbatic și făceau legea în fiecare fund de țară cot la cot cu secretarul de partid; elevii lui Ristea Priboi luați în 1977 (anul defecțiunii lui Pacepa) de la Ștefan Gheorghiu, de la Institutul de Științe Economice, de la Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI) – pentru a primeni cadrele DIE; ofițeri ai Securității și marii lor turnători. Mai toți, deveniți „oameni de afaceri”, ne-au împuțit imaginea capitalismului și a economiei de piață. Ce Dumnezeu puteai să aștepți de la acest mâl fecund al răului, care a acoperit țara după ce apele inundației comuniste s-au retras de peste noi? Uitați-vă ce monștri s-au ridicat după acest potop al istoriei, cu noroiul șiroind de pe ei. Uitați-vă la chipurile lor, la cefele lor, la fălcile lor, la pântecele lor, la dinții lor, la limba pe care o vorbesc, la aroganța și tupeul lor, la felul în care se adună, se grupează și se regrupează mereu, la felul în care își pun rudele, prietenii și amantele în posturile-cheie ale țării, la felul în care își transformă în arme tocmai victimele sărăcite de ei, cărându-le prin țară cu lista și autocarul.

Cu ei vreți să ne ținem legământul făcut de ochii lumii cu dumnezeul democrației? Cu ei vreți să rămânem în UE? Nu vedeți că nici nu am gustat bine din civilizația Occidentului și ne spun, prin glasul Academiei, al Partidului și al ofițerilor de la Interne ieșiți la pensie, că e mai bine să ne întoarcem la naționalismul râios și cu coada sus al lui Ceaușescu? Nu vedeți că, atunci când dau de greu, activiștii de azi scot din desaga cu provizii ideologice, cărticica securistă cu divizarea și destrămarea țării? PSD-ul de astăzi nu este un partid accidental de hoți, ci forma de supraviețuire a unei tradiții devenită regulă de căpătuială vreme de 45 de ani. Sunt toți cei care, ca preț al slugărniciei totale, primiseră dreptul să „stea lângă oala de carne și să mănânce pâine pe săturate”. Se obișnuiseră să fie cei care furau bucatele, apoi împărțeau prostimii schelete de pui vineți. Astăzi sfărâmă „tablele” statului de drept, pe care scrie, exact ca acum 3000 de ani, „să nu furi!”. E ridicol să le ceri, lor tocmai, să se reformeze și să se pună pe guvernat „de-a-devăratelea”. Trebuie să fii tare naiv să-ți imaginezi că dialogul cu ei este posibil. Ce să dialoghezi cu unul pe care-l prinzi noaptea că-ți cotrobăie în dulapul cu legi? Adevărul lor e mereu în urmă, în memoria robiei și a furtișagului și a arbitrarului din Țara Egipetului. Uitați-vă cum demolează edificiul democrației din toate părțile, părând că povestea cu ordonanța 13 n-ar fi decât unul dintre iepurii pe urmele căruia ne-au pus. Între timp și-au tras la dispoziție din buget miliarde de euro, și-au făcut „firme de casă”, au reînviat „Cântarea României” sub numele grețos de „Pasărea Măiastră”. Între timp, condamnații penali care vor să ne întoarcă în Egipt ne râd în nas din fotoliile Parlamentului. Se pare că mai avem 13 ani de rezistat până vom intra în Țara Făgăduinței, în Țara statului de drept. Ei bine, da, dacă e nevoie vom sta în Piață 13 ani."

Sper și mă rog ca în aceste vremuri tulburi pentru România, din generația copiilor mei să se ridice un Moise, care să fie drept, să se teamă de Dumnezeu și să ducă poporul român în "Țara Făgăduinței". Ne rugăm, postim, rezistăm!

Samy Tuțac

sursa: https://www.facebook.com/samytutac/posts/956525467818191

Tu, de cine ingrijesti?

Era odată un rege care avea 4 neveste. Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra soţie, pe care o îmbracă cu straie din cele mai scumpe şi o trata cu cele mai fine delicatese. Îi dădea tot ce era mai bun.
De asemenea, o iubea şi pe cea de-a treia soţie şi ea era cea cu care se mândrea cel mai mult în faţa regatelor vecine. Totuşi, regele trăia cu teama că această soţie îl va lăsa într-o zi pentru un altul.
Regele o iubea şi pe cea de-a doua soţie. Ea era confidenta lui şi era întotdeauna drăguţă, înţelegătoare şi răbdătoare cu el. De câte ori regele avea o problemă, putea avea încredere în ea că îl va ajuta să treacă peste momentele grele.
Prima soţie a regelui era foarte loială şi îşi adusese o mare contribuţie în menţinerea regatului. Totuşi, regele nu o iubea pe prima soţie. Deşi ea îl iubea cu adevărat, el de abia o observă!
Într-o zi, regele simţi că sfârşitul îi este aproape. Se gândi la viaţa lui plină şi îşi spuse: “Acum am 4 soţii cu mine, dar când voi muri, voi fi singur”. O întrebă pe cea de-a patra nevastă:
– Te-am iubit cel mai mult, ţi-am dăruit cele mai frumoase haine şi ţi-am arătat cea mai mare grijă. Acum, eu am să mor, vrei să vii cu mine şi să-mi ţii companie?
– Nici vorbă! Replică cea de-a patra soţie şi plecă fără un alt cuvânt. Răspunsul ei străpunse inima regelui că un cuţit.
Regele o întrebă şi pe cea de-a treia soţie:
– Te-am iubit toată viaţa mea. Acum că mor, vrei să vii cu mine şi să-mi ţii companie?
– Nu! Veni răspunsul celei de-a treia soţii. Viaţa e prea bună! Când vei muri, mă voi recăsători! Inima regelui se strânse de durere.
Apoi o întrebă şi pe cea de-a doua soţie:
– Întotdeauna am găsit la tine înţelegere şi ajutor şi mereu ai fost acolo pentru mine. Când voi muri, vrei să vii cu mine şi să-mi ţii companie?
– Îmi pare rău, nu te pot ajuta de data aceasta! Replică cea de-a doua soţie. Te pot doar înmormânta şi veni la mormântul tău. Regele fu devastat şi de acest răspuns.
Apoi se auzi o voce:
– Eu te voi urma oriunde vei merge! Regele se uită împrejur şi văzu că cea care rostise aceste cuvinte era prima soţie. Era atât de slabă, pentru că suferise mult din cauza foamei şi a neglijării sale. Adânc îndurerat, regele spuse:
– Trebuia să fi avut mult mai multă grijă de tine când am avut ocazia!

În realitate, noi toţi ca şi acel rege avem 4 soţii în viaţa noastră:
Cea de-a patra soţie este TRUPUL nostru. Indiferent cât timp şi efort investim în a-l face să arate bine, el ne va lăsa când murim.
Cea de-a treia soţie este AVEREA noastră. Când murim, merge la alţii.
Cea de-a doua soţie sunt FAMILIA ŞI PRIETENII. Indiferent cât de apropiaţi ne-au fost în timpul vieţii, ei nu pot decât să vină la mormântul nostru după ce nu mai suntem.
Prima soţie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat în goană după averi, bunăstare şi putere.
 Totuşi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge !

Caut un om?

Cateva zile n-am scris si nici nu cred ca as fi putut scrie...

Se intampla atatea lucruri, atatea evenimente la nivel de tara, de natiune si cu o asa repeziciune incat n-ai timp sa te dezmeticesti bine ca s-a si intamplat altceva.

Un singur lucru putem face in aceste zile...sa ne unim glasurile si sa cerem mila si indurare de la Dumnezeu.

Asa cum s-a si anuntat pe toate blogurile crestine, la radio si prin alte modalitati de comunicare, noi crestinii suntem chemati la 3 zile de post si rugaciune pentru tara, incepand de azi si pana miercuri.

Rugaciunea sincera este mijlocul prin care putem ajunge la Tronul de indurare a lui Dumnezeu, dar ea trebuie sa fie permanenta si nu doar 3 zile de foc.

Dumnezeu cauta un om, cauta oameni care sa mijloceasca pentru tara si sa stea in spartur. Va gasi?

 Suntem noi omul acela?

Doamne ajuta-ne!

Romania fierbe!

Nu fac politica si cu-atat mai putin pe blog, insa ceea ce se intampla in tara noastra la aceasta ora este ingrijorator. Bucurestiul, Timisoara , Clujul, Sibiu, Brasov si toate orasele mari fierb. Zecii de mii de oameni protesteaza in frig cerand ca guvernul sa abroge OUG privind amnistia si gratierea, ordonanta pe care aseara, tarziu in noapte au validat-o.

Romania este asemeni unei mari infuriate.

Asa arata piata Operei din Timisoara!

sursa : https://www.facebook.com/GeorgeBUFANPhotography/?pnref=story

De-altfel si protestatarii din Bucuresti sunt la fel de infuriati si protesteaza pentru acelasi lucru.

Cine oare poate domoli acesta furtuna ?

Doar Dumnezeu!

Rugati-va dar ca in tara sa fie resatabilita ordinea si Dumnezeu sa puna oameni cu frica de Dumnezeu la conducerea tarii.

Doamne ai mila!

Izvor in pustiu!

 El preface râurile în pustiu şi izvoarele de apă în pământ uscat, ţara roditoare în ţară sărată, din pricina răutăţii locuitorilor ei.  Tot El preface pustiul în iaz şi pământul uscat în izvoare de ape. Ps.107:33-35
 

 Placut lucru este sa vezi pustiul transformat in iaz, dar cat de neplacut este sa experimentezi pustiul...?! 

De fapt, cui ii place sa traverseze pustiul? 

Acolo nu gasesti nimic placut, si nici nu este un loc prielnic pentru a calatori, daramite pentru a locui. Lipsa sursei care da viata, duce la moarte, iar apa este sursa vietii.

 Nu conteaza cine suntem, nu conteaza cati bani avem, nu conteaza pozitia sociala, nu conteaza nici macar pozitia geografica, pentru ca atunci cand Domnul vrea si cand hotaraste, 

"El preface râurile în pustiu" si "tot El preface pustiul în iaz". 

Nu stiu unde te gasesti astazi, poate esti pe munte sau poate esti in vale, poate te afli in mijlocul pustiului si esti la capatul puterilor, aminteste-ti ca exista Cineva care poate transforma pustiul intr-un loc plin de izvoare.

O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!  

Calendar 2017!

Oh...cat adevar!

Am gasit aceste randuri scrise pe pagina unui grup crestin. In aceste randuri, din pacate se regasesc multi crestini ai zilei de azi, de-aceea le-am preluat si as dori sa meditam fiecare la ele. 

Nu cumva ne regasim si noi printre lunile care se scurg de-a lungul anului? 

JURNALUL UNEI BIBLII

IANUARIE-  Se anunța un an foarte aglomerat. Cei mai mulți din familia au hotarat sa ma citeasca, zilnic tot timpul anului. M-au ținut ocupat timp de doua saptamani, acuma m-au şi uitat deja.

FEBRUARIE-  Ieri am fost ştearsa de praf. Proprietarul meu m-a folosit cateva minute, saptamana trecuta. A avut un schimb de cuvinte cu cineva şi a cautat nişte versete sa-l contrazica.

MARTIE-  Prima zi a lunii am fost foarte ocupat. Proprietarul a fost ales ín comitetul bisericii, chiar m-a adus cu el ín biserica pentru prima data anul acesta, de Paşti.

APRILIE-  Bunicul a venit ín vizita la noi. M-a citit timp de vreo ora. Se pare ca se gandeşte mai mult la mine acum, decat o facea cand era tanar.

MAI-  Am cateva pete verzui pe pagini. Au pus la presat cateva flori de primavara íntre paginile mele.

IUNIE-  Arata ca o carte de ínsemnari. Mi-au burdusit paginile cu taieturi de prin ziare, fermoare de croitorie si cupoane.

IULIE-  Azi m-au pus in geamantan. Cred ca suntem ín vacanța. Aş fi stat mai bucuros acasa, decat sa stau aici, ínghesuit printre lucruri tot timpul lunii.

AUGUST-  Ma aflu ín geamantan.

SEPTEMBRIE-  Sunt din nou la locul meu pe raft. Am o serie de tovaraşi, o carte de poveşti şi cateva broşuri cu desene. Doamne, cat aş vrea sa fiu citita, macar cat l-e citesc pe ele.

OCTOMBRIE-  M-au folosit puțin astazi. Unul dintre ei este bolnav. Chiar acuma m-au lustruit şi m-au pus pe masa, la mijloc. Cred ca vine la ei Pastorul.

NOIEMBRIE-  Sunt din nou la locul meu vechi. Au cautat pentru cateva momente cateva cupoane din ziare, printre paginile mele. Unul dintre copii a íntrebat :"Asta-i o carte de mazgalit ?".

DECEMBRIE-  Se pregatesc cu toții de craciun. Aşa ca ín curand nu o sa ma mai vad dintre cutiile de cadouri şi hartie de ímpachetat.

sursa: https://www.facebook.com/

....si uite-asa a trecut anul!

"Ai grija sa nu fi tu proprietarul acestei

   BIBLII" !!!

Dragostea curata!

Intr-o zi am ascultat un mesaj al fratelui Vladimir Pustan. Știu că în ziua aceea, l-am auzit spunand această întâmplare si țin minte că am plâns. Astăzi am dat de ea, scrisă de cineva pe faccebok. Am preluat-o pentru că mi-a sensibilizat inima iarăși.

Ce este adevarata dragoste? Mai exista? 

Cu siguranta!!!!

„Am fost rugat să particip la o cununie ca să ţin locul unui coleg păstor plecat în America.M-am dus necunoscând pe nimeni şi fără nici o tragere de inimă pentru că nu era sectorul meu şi trebuia să fac ceva ce nu-mi plăcea.Nu ştiam că Dumnezeu voia să îmi dea o lecţie deosebită în seara aceea.

 Eram în biserică, la amvon, când au venit mirele şi mireasa.Nu îi cunoşteam,localitatea aceea fiind departe de casa mea.A intrat ea prima, la braţ cu tatăl ei, care a dus-o până în faţa altarului. Nu mi-am putut desprinde ochii de la ea, indiferent cât de pocăit sau de înţelept aş fi fost în slujba mea de pastor. Cu toate că nu aveam voie să mă uit astfel, stăteam cu ochii holbaţi la ea cu groază şi oarecum cu repulsie.Nu avea decât jumătate de obraz,cealaltă parte era strâmbă iar la un ochi nu se vedea decât albul, fiind întors în orbită. N-am ştiut ce să cred în clipa aceea, iar când a intrat mirele am devenit şi mai confuz. A venit însoţit de mama lui la altar, un mire frumos – aşa băiat frumos nu mi-a fost dat să văd până atunci. Am făcut slujba, dar n-am putut să o fac bine.I-am declarat soţ şi soţie.El i-a tras voalul de pe faţă, a sarutat-o şi i-a lăsat voalul pe spate.Nu îmi puteam desprinde ochii de la ei. Deşi o parte dintre cei prezenţi ştiau,eu nu ştiam.

 M-au invitat la masă: „Doar puţin frate Pustan, eşti aşa departe şi trebuie să mănânci ceva". M-am aşezat lângă tatăl miresei şi gândindu-mă că mireasa trebuie să fie teribil de bogată, i-am zis :”Frate, e o nuntă frumoasă, superbă cu aşa lucruri frumoase aranjate pe mese. Dumneavoastră aţi organizat nunta? "

 El mi-a răspuns :”Nu, frate Pustan, că noi suntem săraci lipiţi pământului. Mirele a făcut totul. Ei sunt bogaţi.”

Am simţit că mă prăbuşesc. Zic:”Ce s-a întâmplat cu fata dumneavoastră?” Voiam să ştiu dacă din naştere a fost aşa. Atunci au început să-i curgă lacrimile şi să-mi povestească :”Eu i-am făcut asta. Nu a fost fată mai frumoasă în cartierul nostru, poate nici în oraşul nostru, ca ea.Când a avut 6 ani soţia s-a despărţit de mine, a plecat. Eu nu am vrut să mă recăsătoresc, ci am rămas cu fata ca să o cresc, singura mea bucurie. În urmă cu un timp oarecare, pe când era ultimul an de liceu, a venit într-o seară la mine şi mi-a spus :” Tată,sunt plină de bucurie şi te rog frumos să mă ierţi dacă am întârziat. În seara asta, tată, am fost la biserică şi Dumnezeu mi-a vorbit în mod special. Începând de astăzi eu vreau să fiu copilul lui Dumnezeu.”

Furios, i-am răspuns :”Cu mâna mea te-am făcut, cu mâna mea te omor! Neam de neamul nostru nu ne-a mai făcut nimeni de ruşine casa. Te-am crescut până acum şi mi-am sacrificat viaţa; m-aş fi putut recăsători dar n-am făcut-o din cauza ta. Pentru că am vrut să fie aşa cum vreau eu să fie".

 Mă şi gândisem la copilul unui prieten de-al meu cu care s-ar fi potrivit fata mea, om cu care făcusem armata împreună, vecin de-al nostru, om cu dare de mână. De atunci am început să o bat sistematic. Ea mi-a răspuns:”Tată, eu de Dumnezeu nu mă pot lăsa. Am investit tot ce am avut în El. Ţie ţi-a rămas doar dragostea de fiică. Lui I-am dat tot restul iubirii mele şi nu am cum să fac negoţ cu tine. Tată, nu că nu vreau să mă las de Dumnezeu, dar nu mă pot lăsa de El ! "

 Într-o seară, fiind mai beat ca de obicei, am trântit-o jos şi am lovit-o cu pumnii, nu ştiu exact câţi pumni i-am dat, după aceea cu bocancii în gură şi în cap. Au scos-o vecinii din mâinile mele şi au dus-o la urgenţă . Când m-am trezit din beţie era la reanimare. Când am intrat în salon, toţi medicii şi asistentele s-au uitat la mine şi mi-au reproşat :"Ieşi afară brută. Puşcăria să te mănânce. Nu i-am putut salva nici ochiul nici jumate din obraz. A rămas paralizată. Cu un ochi nu o să mai vadă niciodată . Le-am zis : " Va rog frumos să-mi daţi voie să mă duc la ea, să o întreb dacă m-a iertat " .

 Era toată înfăşurată în bandaje şi i-am spus:''Mă poţi ierta?'' Ea mi-a răspuns:''Tată vorbim mai târziu că acum îmi e somn.'' M-am dus din nou la ea şi am întrebat-o:''Mă poţi ierta?'', iar răspunsul ei a fost : "Tată,Isus Hristos şi-a dat viaţa pentru mine. De luni întregi postesc să te văd întors la Dumnezeu şi am zis că pot să îmi pierd viaţa aceasta, să pierd ce am mai bun, dar tatăl meu să fie cu mine în cer. Am auzit că n-o să mai văd cu un ochi, dar nu-i nimic, slavă Domnului, am mai rămas cu unul. Nu te îngrijora, o să vezi că o să fie bine."

 M-am prăbuşit în poala crucii lui Isus Hristos şi mi-am întors şi eu viaţa spre Domnul. Dumnezeu mi-a mântuit sufletul, dar rana din inima mea, frate Pustan, nu-i vindecată decât în seara aceasta. Pentru că luni de zile m-am gândit la ce aduc eu în faţa oamenilor acum, un rebut de fată, care nu mai are obraz. Cine se va căsători cu fata mea?Ce viitor mai are ea ? "

 După ce tatăl mi-a povestit toate acestea, atât de mult l-am iubit pe mire, că m-am dus la el şi l-am sărutat. L-am întrebat : " Ce ai văzut în ea ? ", el mi-a răspuns : " Frate Pustan, tu nu vezi cum străluceşte faţa ei? Nu îmi trebuie pe cineva cu carapace, carapacea vine şi pleacă, frumuseţea adevărată este frumuseţea sufletului,a unui suflet dedicat lui Dumnezeu. Acesta nu ni-l poate fura nimeni niciodată ."

Dacă Dumnezeu a sădit Duh Sfânt în voi sunteţi cele mai frumoase fiinţe de pe pământ."